Nu pleaca cainii de la macelarie si nici Conu’ Iancu de la Poli

Timp de câteva zile, Timişoara fotbalistică a intrat în fibrilaţie. Conu’ Iancu a anunţat că pleacă. De data asta pe bune! Că a mai plecat de câteva ori, dar numai din gură. Aşa că a făcut iarăşi turul televiziunilor şi s-a stropşit la toată lumea cu limbajul său de baros băgat în dinţi. Că dacă i-a mai ieşit faza de câteva ori şi, la fiecare ameninţare, mai obţinea nişte bani publici, de ce să n-o repete? Şi acum, cu câteva zile înainte de „noua plecare”, Iancu a mai cerut 1,7 milioane de euro de la autorităţile locale, afirmând că nu mai poate băga momentan bani la Poli că a prins cu BKP-ul nu ştiu ce mare afacere pe la Bucureşti. Şi dacă omul a dat de-o afacere, de ce nu i-ar da lui Consiliul Local şi cel Judeţean nişte bani? Că timişorenii de aia îşi plătesc taxele, ca Primăria să finanţeze afacerile lui Iancu de la Bucureşti. Revenind la ameninţările cu plecatul, în fine liderii din administraţia locală s-au comportat ceva mai normal.

Adică la şantajul de Ferentari pus în scenă de Iancu, i-au urat acestuia drum bun. La fel i-au urat şi alţi mulţi fani ai lui Poli. Alţii, ce-i drept, s-au apucat să-l plângă.

N-au trecut însă două zile de la „plecarea definitivă” („Nu mă mai sunaţi în legătură cu Poli, nu m-ai am nimic de împărţit cu această echipă”, şi-a terminat o apariţie la Sport.ro), că din nou a întors-o. Rămâne! Normal, că rămâne. Doar naivii au putut crede că Imensitatea Sa va pleca de lângă mina de aur. Că doar mai sunt jucători de vândut. De la copii până la seniori. Că omul e cam falit. Banii „curentaţi” de la Jafo Oneşti s-au cam dus. Şi singura sa sursă de venit sunt jucătorii lui Poli şi, eventual, banii publici. Într-un articol din deBanat.ro a fost prezentată situaţia financiară a firmelor la care este implicat Iancu. Toate cu datorii, sechestre, falimentate. Şi la urma urmei nici nu prea se înţelege cu ce se ocupă firmele aşa zisului investitor. Anul trecut, principala sa firmă, Balkan Petroleum a avut cifra de afaceri 0 lei. Exact 0 lei. Adică n-a făcut nimic Are în schimb datorii de peste 12 milioane de lei, adică apropae trei milioane de euro.

De bine de rău, printre patronii din fotbal se cam ştie că unul se ocupă cu terenuri, altul vinde butelii, unul savarine, altul creşte capre ş.a.m.d. Despre afacerile lui Iancu nu se ştie nimic, dar absolut nimic, în afara faptului că omul e dator vândut. Să aibă şi el acolo o gogoşerie, o langoşerie sau un atelier de tinichigerie. Să ştii că mai face bani şi din altceva decât din Poli Timişoara. Acolo unde s-au pompat în ultimii ani peste zece milioane de euro din banii publici ai CLT şi CJT. Cam ăsta e „marele investitor” în care îşi spun speranţele mulţi dintre fanii lui Poli. Iar o bună perioadă de timp a fost tovarăşul de drum al onor liderilor din administraţia locală şi judeţeană. Şi acum mai vrea „doar” două milioane de euro. Ca să ce?

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Top