Poli traieste periculos si cu FC Maramures Baia Mare, dar castiga toate cele trei puncte

Jocurile Politehnicii Timişoara prezintă un risc ridicat pentru cardiaci, în special pentru cei care ţin cu alb-violeţii. Jocul cu FC Maramureş Universitar Baia Mare a fost câştigat de Poli cu 3-2, dar formaţia timişoreană a trăit din nou periculos pe finalul jocului, fiind dominată de o echipă mult mai modestă.

Partida de sâmbătă seara a început cum nu se putea mai bine pentru Poli: gol Zăgrean în minutul 4, în urma unei faze în care fundaşii adverşi s-au încurcat reciproc, inclusiv pe portarul Bota. Bucuria din tabăra alb-violetă a durat doar două minute, pentru că arbitrul Marius Omuţ din Oradea a dorit să nu se facă uitat în urma acestui joc, după ce a dictat un penalty inexistent, pentru un presupus henţ comis de Gorobsov, în careu. A executat Bota, portarul băimărenilor, care l-a învins pe Lepmets, estonianul din poarta lui Poli. Trupa pregătită de Vali Velcea a reintrat în avantaj în minutul 18. Acelaşi Marius Omuţ a dictat încă un penalty, de această dată pentru timişoreni, la un fault uşor asupra lui Zăgrean. A executat cu siguranţă Tameş, iar Poli a reintrat în avantaj. 2-1 a fost scorul cu care s-au încheiat primele 45 de minute. Partea a doua a jocului părea că va fi mai liniştită, mai ales că Zăgrean şi-a trecut în cont “dubla”, după ce a înscris din centrarea excelentă a lui Alex Popovici. Se întâmpla în minutul 60, iar peste numai 5 minute acelaşi Popovici a fost protagonistul unei faze în care a fost faultat în careu, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Tameş a executat lovitura de pedeapsă cu multă lejeritate, ceea ce i-a permis portarului advers să respingă balonul. Cum suntem obişnuiţi să trăim fiecare joc al lui Poli cu sufletul la gură – mai ales finalurile -, nici jocul de sâmbătă nu a făcut excepţie de la regulă, deşi se părea, la un moment dat, că timişorenii se vor impune lejer. A venit minutul 73, care a însemnat un nou gol, de această dată pentru maramureşeni, cu Dragoş marcator. Ultimele 20 de minute au fost dominate, în cea mai mare parte, de oaspeţi, care ar fi putut produce surpriza, cu câteva minute înainte de finalul jocului. Până la urmă, Poli şi-a trecut în cont toate cele trei puncte puse în joc şi aşteaptă disputa de duminică, când se vor duela două dintre contracandidate, Gaz Metan Severin cu Gloria Bistriţa.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

timisoara a spus: (octombrie 9th, 2011 at 06:21 )

sper din tot sufletu sa revenim unde ne este locul cat mai curand dar un lucru sant nemultumit de echipa cand face velcea schimbarile nu mai jucam nimica trebuie sa faca ceva

pif a spus: (octombrie 9th, 2011 at 22:36 )

apararea pe doua rinduri a echipeöor vizitatoare prezisa de Velcea nu se indeplineste. din contra, cind echipe de pe locul 10 in Liga a doua ataca au sanse mari sa egaleze , ba chiar sa si cistige, Baia Mare, Severinul si altele au lasat puncte la Timisoara. presingul e in continuare zero si mai nou slabeste cam in min.70, ceea ce denota lipsa de conditie. in schimb Zagrean inscrie 2 goluri daca e lasat sa joace. apararea ia prea multe goluri pentru Liga 2. antrenorul face impresia ca ii place sa fie fluierat, ma intreb cit timp? oricum, priceperea sa cred ca se limiteaza la imdemnurile pedagogice ale lui Iancu de a da cu scaunul in cap lui Goga si Sepsi. un mare patron Iancu asta, elegant cum e vor mai fi unele tulburari pina pleaca .

ddt a spus: (octombrie 9th, 2011 at 23:12 )

„lumea e schimbatoare” sustine d-ul Velcea. dar echipa joaca prost si lumea nu are nimic cu el personal ci cu faptul ca echipa joaca prost. daca nu se schimba ceva in viitor lumea nu va fi schimbatoare si il va fluiera joc de joc. nu cunosc nici un antrenor care a rezistat la asta. deci: sau echipa joaca si e in ordine , sau echipa nu joaca ca si acum si vor fi fluieraturi. asta trebuie sa-i fie clar.

ddt a spus: (octombrie 9th, 2011 at 23:19 )

si antrenorii aia titrati care au fost fluierati la Timisoara in ultimul timp a fost doar Nelutu Sabau, echipa juca asemanator celei de acum. asta nu-i un compliment.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top