“O lege care scoate penalii din functie nu are legatura cu racolarea alesilor”

Deputații Marius Dugulescu și Gheorghe Ciobanu au trimis un drept la replică la articolul publicat, în 21 noiembrie, pe site-ul deBanat, sub titlul “Gheorghe Ciobanu și Marius Dugulescu”. Îl publicăm integral.
“1. Propunerea legislativă nu are nici o legătură cu subiectul enunțat de dumneavoastră. În fapt, este vorba de corectarea unei deficiențe legislative din statutul aleșilor locali. Încetarea mandatului unui ales local, printre alte situații menționate în lege, se realizează pentru cazul în care există hotărâri ale justiției cu caracter definitiv pe subiecte penale doar dacă se aplică pedepse privative de libertate, ceea ce înseamnă că un ales local dovedit penal, dacă este condamnat cu suspendare poate rămâne liniștit în funcție. Dorința inițiatorilor acestei propuneri legislative este clar în favoarea scoaterii corupților din spațiul public și nu are nici o legătură cu racolările de aleși locali.
2. Am rugămintea să îmi oferiți posibilitatea corectării informației apărută în articolul dumneavoastra, și cred că veți deveni susținători indirecți ai acestei inițiative care presupune curățenia morală în spațiul aleșilor din administrația locală. Același principiu ar trebui să se aplice și în cazul demnitarilor din administrația centrală. Din păcate, în cazul parlamentarilor, nu este suficientă o inițiativă legislativă fiind necesare modificări constituționale”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 23:00 )

Din pacate pentru voi nu doar cei ce va doriti citesc articolele,ci le mai citesc si cei pe care doriti sa ii improscati cu noroi.Cred ca acum va dati seama ca este o propunere cu adevarat buna si nu merita sa o expuneti in modul in care ati facut ieri

Stefania a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 23:01 )

Din cate imi amintesc articolul de ieri era pe prima pagina,bine evidentiat,iar dreptul la replica trbuie cautat cu lupa pe site,dar,asa este frumos si sanatos,nu?

Petru a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 23:05 )

Pai voi ce faceti aici,borza si cei de la psd va platesc sa inventati articole la adresacelor de la pd-l,si acum voi le dati drept la replica lui dugulescu si ciobanu?asta va costa mult,poate veti slugarii o luna gratis la platitorii amintiti mai sus

Andrei a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 01:07 )

Asa…si ce spune debanatu? Sa va fie rusine ca scoateti articole din astea, inteleg ca orice om mananca o paine da cred ca voi va hraniti numa cu raci si icre negre la cum curg articolele de genu asta pe aici

samurai a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 07:59 )

sa mor io daca mai inteleg ceva! e singura publicatie la care vad si un drept la replica publicat, iar agaricii ies la suprafata. am impresia ca semnatarii acestor mesaje sunt angajati undeva si sunt platiti sa posteze asemenea mesaje. gretos

maxxi a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 08:20 )

@stefanio, uita-te mai bine. toate articolele sint pe prima pagina in momentul in care apar! zau! pe urma coboara si, in cele din urma, dispar, ca asta e.
iar dreptul ala la replica nu trebuie sa-l cauti prea tare, nu trebuie decit sa te uiti la imaginea atasata materialului… daca vrei, desigur. dar am vaga senzatie ca nu vrei. case closed

Calin a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 11:09 )

Dreptul la replica il are oricine si fiecare ziar are obligatia de a-l face public deci nu e mare scofala ca ziaru asta respecta legea…macar pe aia penala daca pe aia morala si etica, nu.

Nume a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 14:48 )

in primu rand,acest articol nu trebuia sa existe fara o documentare mai serioasa…dar cum cei de la debanat sunt obisnuiti sa scrie „pe surse”,nu ai ce pretentie sa ai de la ei…dreptul la replica,desi o chestiune normala,e putin frectie la picioru de lemn,dupa ce in prealabil ati scris pe prima pagina un articol de toata jena

ahh a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 15:04 )

ahhh…deci pana la urma e o initiativa buna a celor doi inculpati nu mai devreme de ieri?ahhh…deci sunteti de acord ca alesii cu probleme penale sa fie exclusi din viata publica?foarte interesant debanat,nu ma asteptam sa recunoasteti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top