Adolescenta violata de tatal ei: „As vrea sa i se intample si lui acelasi lucru”

Povestea tinerei de 17 ani violate, timp de mai multe săptămâni, de propriul tată a șocat întreaga țară. O judecătoare cu un ciudat simț al dreptății a decis că bărbatul poate fi cercetat în libertate. Fiica lui a reușit, printr-un efort uriaș de voință, să descrie calvarul prin care a trecut. Reporterul Evenimentului Zilei a fost martorul acestui incredibil exercițiu de sinceritate.

Lucian Pop are 38 de ani și, în acte, e tatăl acestei fete. În realitate, e o brută pe care judecătoarea Nicoleta Ene a lăsat-o în libertate. N-a contat povestea înfiorătoare al cărui protagonist este acest măcelar, care și-a violat fără remușcări propria copilă. La dosar există denunţul din partea surorii sale, care a văzut ultimul act sexual dintre tată şi fiică. Dar nu contează, așa cum nu contează nici declarațiile fetei violate de două ori pe săptămână. Contactat telefonic, procurorul a refuzat orice dialog: „Contactaţi purtătorul de cuvînt al instituţiei”.
Mărturia scrisă a fetei e cumplită. Dincolo de părerile specialiștilor care explică tăcerea copilei și sindromul de stres post traumatic (SSPT), declanșat după primul viol incestuos. „Păstrarea tăcerii este tipic pentru sindromul de stres post trumatic, care apare după primul viol, şi se manifestă prin incapacitatea victimei de a cere ajutor. În mintea ei este spaimă, neîncredere, sentimentul lipsei de valoare, acela că nici cei care prin lege ar trebui să o protejeze nu o fac. După ce a fost violată de tată, victima are sentimentul că e stigmatizată, că e dată afară din rândul lumii”, explică Anca Munteanu, doctor în psihologie și profesor universitar.
“Este marţi, este 22.11.2011, şi stau să mă gândesc la lucrurile care s-au întâmplat de multe luni. Nu ştiu cum am putut suporta atâta timp, dar sper să trec cât mai curând peste toate. Nu am mâncat de trei zile şi mă simt aiurea. Chiar aş vrea să dorm şi să nu mă mai trezesc niciodată. Îmi amintesc ziua în care am plecat de la bunica, ce fericită eram, iar acum stau şi plâng. Îmi aduc aminte când râdeam împreună cu familia mea, iar acum o urăsc”, noteaza copila în scrisoare de șapte pagini. “Totul a început după aproximativ trei luni, tatăl meu a început să mă pipăie pe tot corpul fiind cu concubina lui în casă. Aceasta se întâmpla noaptea, după ce soţia adormea. El venea la mine în cameră şi se punea lângă mine în pat cu pretextul că avem de discutat despre şcoală. Începea să mă sărute şi să mă pipăie pe sâni, spate, picioare, gât, aproape pe tot corpul, iar eu îi spuneam să plece şi să mă lase pentru că este târziu, iar el insista. De câteva ori a intrat şi concubina lui peste noi, iar el sărea din pat devenind agitat şi nervos chiar ajungând să o lovească”, continuă povestea.
“Prima dată a fost după data de 11.09.2011, după ce a venit mătuşa mea (…) Tatăl meu mi-a spus să merg să îl pun pe fratele meu la culcare. (…) M-a luat de încheietura mâinii şi m-a pus lângă el, a început să mă sărute şi să mă pipăie pe tot corpul. Nu vorbea cu mine doar mă atingea pe părţile intime ale corpului. Eram îmbrăcată în pijama, mi-a dat pantalonii jos, m-a întors cu spatele la el şi s-a întâmplat actul în sine. După ce s-a întâmplat, mi-a spus că dacă voi spune ceva voi ajunge la casa copilului şi eu şi fratele meu (…) Eu am rămas plângând, apoi am plecat la baie să fac duş. În momentul acela simţeam ură pentru el, mă simţeam murdară, goală pe dinăuntru, practic mă simţeam un nimic. Eram sigură că nu îşi va da seama nimeni”, scria adolescenta, rememorând începutul coșmarului.
“A doua zi, seara, când s-a întors de la serviciu, iar eu venisem de la şcoală, era foarte calm. Se purta ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. (…) Deşi nu înţeleg ce a fost în capul lui, după ce-a făcut sex cu mine, fiica lui, speram din tot sufletul să înceteze şi să mă lase în pace. S-a întâmplat de şapte ori, nu îmi amintesc date exacte. (…) Mi-era frică chiar şi când se uita la mine pentru că era un om foarte violent. (…) Nu mai pot să îi spun tată pentru că nu are dreptul să fie tatăl meu după ceea ce a făcut. Săptămâna trecută, şi-a luat liber de la serviciu câteva zile ca să facă actele de custodie fratelui meu. Era ora 22.00 (marţi, 15.11.2011), eu eram cu fratele meu, îl puneam să doarmă. A început să mă pipăie pe tot corpul şi să mă sărute (…) pe gură, pe spate. Era îmbrăcat în slip şi în tricou, iar eu în pijama. (…) Nici de data asta n-a spus nimic. M-am smucit, dar nu am reuşit să scap. Şi de data aceasta actul sexual s-a consumat tot pe la spate. Din poziţia în care stăteam în pat, în momentul în care mătuşa mea a deschis uşa dormitorului, am văzut-o. Mi-am dat seama că vede şi înţelege ce se întâmplă cu mine şi am ştiut că ea este salvarea mea. În momentul respectiv, tata era băgat cu capul în spatele meu aşa că nu a văzut-o”, merge mai departe groaznica istorisire.
“Prima discuţie cu mătuşa mea a fost sâmbătă seara. În living stăteau mătuşa mea şi un verişor. Gândindu-mă că tatăl meu ar putea să mă violeze am plecat să stau cu ei. Mi-am făcut un ceai. A fost un schimb de replici pornind de la faptul cu nu mai avem zahăr, iar mătuşa mea mi-a zis ceva de genul: «Tu îl acoperi cel mai mult şi n-ar trebui să taci». În momentul acela m-am schimbat la faţă, aveam confirmarea că înţelesese (…) ea a spus că trebuie să facem ceva ca să îl oprim (…) Duminică dimineaţa, după ce tata aplecat la serviciu, am sunat la 112. Chiar dacă m-a violat din septembrie, de șapte ori, până acum niciodată nu a deschis subiectul ca să vorbească cu mine despre ceea ce îmi făcea noaptea. De câteva ori a folosit prezervativ, dar nu de fiecare dată. Tot timpul am sperat să nu rămân gravidă. De când am început şcoala la Timişoara, ştia tot timpul ce fac, unde sunt, când sunt, dacă întârziam 10 minute, mă suna. A avut grijă să nu am credit la telefon, astfel că nu am putut să o sun pe mama. (…) Îmi era frică de ameninţarea lui că, dacă se află că trăieşte cu mine, voi ajunge la Casa Copilului. (…) Aş vrea să i se întâmple şi lui acelaşi lucru, să vadă cum este. Să înţeleagă cât rău a făcut”, își încheie fata confesiunea. (sursa foto: Evenimentul Zilei)

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top