Dupa Ciuhandu, potopul – faza pe sanatatea timisorenilor

Timişoara, pe vremuri „oraş al florilor” sau „al parcurilor”, a ajuns una dintre cele mai poluate localităţi din România. Şi asta, în pofida şmecheriilor de neam prost ale celor din primărie care înconjurau aparatele de măsurat poluarea cu perdele de arbuşti. An de an, zonele verzi şi parcurile au făcut loc betoanelor. S-au construit haotic, în parcuri, biserici, hoteluri, blocuri şi te mai miri ce. E inutil de spus că această poluare va avea consecinţe grave asupra sănătăţii timişorenilor. Locurile de joacă pentru copii au dispărut. Ce-i drept, în ultimii ani, primăria a investit în mai multe terenuri de sport de pe lângă şcoli, însă acestea stau încuiate şi păzite de poliţişti locali pentru ca nu cumva copiii să intre şi să joace pe ele. Despre Parcul Copiilor ce mai este de spus? Stă închis de opt ani. Culmea, în proiectul iniţial făcut de primărie, şi aici urma să apară multe betoane cu destinaţia de discoteci, baruri şi alte chestii „utile” copiilor. Poate că un colţ se mai şi ceda pentru ridicarea unui palat cu turnuleţe. Noroc cu fostul prefect Ovidiu Drăgănescu, care a oprit monstruosul plan. Dar asta ţine de viitorul, şi acela destul de sumbru în ceea ce priveşte sănătatea timişorenilor. Cât despre prezent…
De-a dreptul revoltător este ceea ce se întâmplă cu Institutul Oncologic. De 15 ani, primăria cică vrea să ridice un spital pe Calea Torontalului. Fără succes. Acum au venit bani de la ministerul de resort, dar municipalitatea nu poate preda construcţia, pe motiv că lipsesc materiale în valoare de 300.000 de euro. Şi poate că pe cei din primărie nici nu-i interesează acest obiectiv, fiindcă nu vin comisioane de la constructori, proiectanţi etc., odată ce lucrarea e făcută de la bugetul de stat. Tot primăria gestionează acum mai multe spitale din Timişoara. Singurul lucru pe care l-a făcut până acum în această privinţă a fost să pună manageri cu carnete de partid. Asta după ce în trecut şi-a pus oameni în CA-uri după acelaşi criteriu al relaţiilor, culorii politice şi obedienţei. Că oricum ei n-au nevoie de aceste spitale, atâta timp cât până la Szeged ajungi într-o oră şi jumătate, iar la Viena, în maximum cinci. Iar „bizonii” pot sta claie peste grămadă în saloane precum în spitalele de front. Nu poţi să nu aminteşti aici şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu cinci-şase ani cu unele unităţi spitaliceşti din Timişoara. Caz unic în România! Mai multe dintre ele au ajuns pe mâinile mafiei ţigăneşti, poate singurul lucru care s-a dezvoltat temeinic în Timişoara în timpul „epocii Gheorghe Ciuhandu”. Şi nu de puţine ori, primăria a girat acest „transfer”. Cel puţin în cazul clădirii care găzduia Sanepidul, instituţie vitală pentru sănătatea timişorenilor, primăria are o mare parte de vină. Adică a ascuns la proces faptul că imobilul găzduia o instituţie spitalicească. Ulterior, mai mulţi martori au văzut cum doi inspectori din primărie îi ajutau pe ţigani să se acomodeze cu noua lor proprietate. Dar, repet, drumul până la Szeged şi Viena nu durează prea mult… Iar la 15 ani de mandate Ciuhandu, dă-o în mă-sa de sănătate!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

un cetatean a spus: (noiembrie 14th, 2011 at 20:58 )

Eheee, Timisoara a fost pe vremuri ce a fost, acum e un oras trist, poluat, supraaglomerat, plin de tigani cu turnulete…ce sa mai repetam ce e in articol. Oare timisorenii sunt batuti in cap? Si-au poluat creierii atat de tare de tot pe barbosu l-au votat? Sa vedem daca s-au mai insanatosit la anu…

. a spus: (noiembrie 14th, 2011 at 21:11 )

Deşi se plânge că, în ciuda solicitărilor pe care le face, demolările palatelor ţigăneşti sunt blocate în instanţă, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu a ţinut la sertar, timp de mai bine de un an, o sentinţă definitivă şi irevocabilă de demolare a unei construcţii ţigăneşti. Primarul susţine că în tot acest timp s-au purtat discuţii cu proprietarii pentru a se pune în practică sentinţa, dar cum nu s-a găsit sub nicio formă înţelegere, executorii primăriei au trecut la demolarea unui turnuleţ construit ilegal la imobilul de pe strada Mihai Viteazu.Un alt imobil pentru care există sentinţă definitivă şi irevocabilă este pe strada P. Vasici, fostă Prislop. Aici au fost demontate grilajele montate ilegal.

. a spus: (noiembrie 14th, 2011 at 21:11 )

Ciuhandu mascariciul tiganilor.

PNT-isti PENIBILI a spus: (noiembrie 14th, 2011 at 21:31 )

Ciuhandu dupa tot ce a facut mai vrea sa fie primar?? Si mai sunt unii care il sustin?? Inseamna ca astia nu au fost in Sibiu , Cluj sau Iasi…mai vizitati alte orase baieti…

Orza crupierul a spus: (noiembrie 14th, 2011 at 21:39 )

Orza cati ani are??? Dupa cum arata vreo 70… poate din cauza ca si petrece jumatate din timp prin baruri…am auzit ca si la carti se pricepe

semaca a spus: (noiembrie 15th, 2011 at 07:43 )

alegerile vor fi castigate de ciuhandu. restu sunt povesti. noapte buna…

sef de cabinet robu a spus: (noiembrie 15th, 2011 at 09:26 )

asa ino, baga mare, poate te ia robu purtator de cuvant la primarie pt articolele astea :)))))))) in alta viata, cand o sa ajunga el primar….

.mimi a spus: (noiembrie 15th, 2011 at 11:14 )

Ne-am saturat de ciuhandu. Ciuhandu nu poate fi mai bun decat oamenii de care s-a inconjurat:
afemeiatu de orza, alcolicu de boncea…..lista poate continua

dan popa a spus: (noiembrie 15th, 2011 at 13:45 )

Votati Ciuhandu! Votati Cojocari! Votati Ionelas Carpaci!

d.s.d a spus: (noiembrie 15th, 2011 at 17:44 )

mai nou vad ca postacii liberali nu se iau doar de ciuhandu ci si de orza. asta arata ca al lor rob e si sub orza, nu numai sub ciuhandu. bravo liberacilor:) bagati mare in continuare!:)

@d.s.d a spus: (noiembrie 15th, 2011 at 19:00 )

Ciuhandu si orza is in aceeasi barca, merg la poze impreuna…etc
Intre cei doi e distanta mare. Orza inca e la pubertate. Se mai da el cocos prin targ, dar daca il scuturi un pic se sperie. Dar vrea sa invete si el de la vulpoiu cel batran.

Din pacate Timisoara orasul nostru drag,orasul florilor,orasul martir,orasul cu mai multe etnii ce conlucrau si se au in buna vecinatate,orasul de pe Bega,orasul premierelor de altadata,a ajuns sub actuala conducere,orasul cel mai poluat din tara,municipiul cu cele mai putine fonduri europene atrase,cele mai putine blocuri reabilitate termic,Clujul din cate stiti a avut tupeul nemarginit de a-si face reclamna in competitia Capitalta Cultural Europeanain urbea noastra pentru Cluj girand Ministerul Dezvoltarii si Guvernul Romaniei,Ma intreb retoric daca tot guvernul a girat si coruptia din Cluj? Nu de alta dar se pare ca indirect le-a girat dc stiau de 6 luni si nu au facut nimic se cheama ca au fost complice!!!!!!!!!!!!!!!! Dar sa lasam Clujul ca ei se mandresc cu un stadion nou,cu sute de blocuri anvelopate termic,cu o centura ce va fi gata,noi nu avem centura sud,noi nu avem mai nimic,si nu spun asta decat pentru ca ma doare ca timisorean sa constat aceste nerealizari!!!!!!!!!! Si noi le traim ,noi le decontam,noi stam blocati in trafic,noi nu avem locuri de parcare si ajungem uneori sa ne certam pentru un loc,noi inhalam cel mai poluat aer din Romania,noi cei care partial nu prea am fost la vot,noi am fost complicii indirecti ai actualei administratii,noi am girat indirect ridicarea unei etnii ce ne pune piciorul in gat,noi am girat prin neprezentare la vot,prin inchiderea ochilor,printr-o acceptate mioritica a sortii aceste lucruri……Da suntem constienti de toate aceste fapte,dar ne vom prezenta in iunie,sau noiembrie la vot ,sau cand vrea actuala putere…Poate actuala putere va considera ca pe aceasta criza nu mai sunt bani de alegeri si va veni cu o lege,ca alegerile se amana 4 ani sau sinedie!!!!!!!!!! Nu ar fi exclus!!!!!!!!!!!!!!1

taranul Orza a spus: (noiembrie 16th, 2011 at 12:45 )

Orza e cel mai penibil om politic din Timisoara! E mai slab ca Popoviciu! Un fals suporter si un mincinos fara seama! Imi place la el doar ca a recunoscut ca Ciuhandu nu mai are nici o sansa si a spus ca o sa-l voteze pe Robu!

aplaudacii lui Ciuhandu a spus: (noiembrie 16th, 2011 at 12:47 )

Cum se face ca aplaudacii lui Ciuhandu sunt atata de slabisti…Robu o sa castige electorat doar pe seama prostiilor care le scot astia pe gura! Nici nu trebuie sa mai faca nimic doar sa-i lase sa se manifeste!

sinad barbaru a spus: (noiembrie 16th, 2011 at 13:06 )

nu tin nici cu ciuhandu nici cu robu, dar nu pot sa nu remarc rautatea celor cae il sustin pe robu. fratilor, nu e mesia nici robu. nu a facut nici el prea multe la viata lui, in afara de gargara ieftin[. la ciuhandu ma abtin, pentru ca este o dezamagire clara, mai ales in ultimele mandate. dar nu il mai umflati atat pe robu, ca explodeaza si va umpleti de cacat. tragedia e ca oferta electorala este extrem de slaba si suntem nevoiti sa alegem dintre doua maimute.

Marian a spus: (noiembrie 16th, 2011 at 14:57 )

Dupa Ciuhandu? Potopul e si acuma in toate sectoarele care tin de administratie in orasul asta! Strazile, parcarile poluarea, regiiile, etc, etc. E oare ceva care merge bine si e meritul Primariei? Si mai lasati-ma si cu Robu asta ca nu a facut nimic ca om politic. Politehnica nu= Primarie. Rezultatele trebuiau sa se vada in Senat!

Nume a spus: (noiembrie 17th, 2011 at 15:56 )

potop este acum,potop va fi daca vine oricine dintre cei care si-au anuntat candidatura la carma orasului nostru.cand ma gandesc la ciuhandu,imi vin in minte tiganii,drumurile proaste,parcurile in paragina,infrastructura precara,poluarea,incompetenta…cand ma gandesc la robu,imi vine in cap,chiulul,paru vopsit,papagaleala constanta prin presa,lipsa de substanta,nerealizarile pe plan politic etc

nu e clar...... a spus: (noiembrie 17th, 2011 at 18:49 )

Întrebat, în urmă cu ceva timp, de un cititor al site-ului „Ora de Timiş” din ce bani şi-a făcut casă la Şag, având în vedere că salariul de viceprimar nu este foarte mare, Adrian Orza a avut o reacţie foarte directă. „Nu am nicio proprietate de genul ăsta, nici la Şag, nici în altă parte”, a afirmat Orza. Şi viceprimarul a spus adevărul: chiar nu are nicio „proprietate de genul ăsta” la Şag. În schimb, are mama lui, Lina-Carolina Orza, o casă recent construită la Şag. Şi chiar nu i-a fost uşor să o ridice din pensie, mai ales în vremurile astea grele, în care Băsescu. Boc şi ai lor au vrut să taie pensiile. Pentru ca într-un final doar să le impoziteze. Aşa că Adrian Orza a rămas în continuare curat la rubrica de imobiliare din „Declaraţia de avere”, neavând de raportat niciun teren, nicio casă, apartament, vilă, casă de vacanţă etc. A reuşit doar să-şi schimbe în 2009 vechiul Oltcit cu un Peugeot.

ciudatenii a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 12:55 )

Atatea basme se vehiculeaza ca deja e ilar…care e legenda totusi? Ce mare branza e sa ai o casa la tara? 30 000-40 000 e o suma mare pe care sa nu ti-o poti permite din salariul de viceprimar de 15 ani sau cati are in urma? Ati innebunit? Se lucra pe nasturi in PMT daca ati ajuns sa spuneti ca cineva nu isi permite o casa dintr-un salar de viceprimar ? Daca are casa e treaba lui, si altii au mai multe si nu vad sa ii comenteze cineva in prim plan.
Pe de alta parte:
Ciuhamnu -este expirat si sictirit; asta se vede si se stie; Robu-este un dezastru narcisist, impaiat si patruns de propria-i glorie in devenire. Orza si Grindeanu stau cumintei pe funduletul lor ca e mai cald asa. Optiunile sunt foarte, foarte reduse pt electoratul timisoarean care efectiv nu are din ce sa aleaga. Probabil ca se va alege raul cel mai mic…rau, stiut, dar fara surprize extraordinare. Si fara vopsea inclusa pe bugetul anual al orasului; ca aia costa si arata jalnic. Oricare optiune inseamna tot regres pentru viitorul orasului. Dezolant

temesian a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 14:39 )

e unul obsedat de orza mai nou. la orice articol e injurat orza, fie ca e vorba de el, fie ca e vorba de altul. seamana a atac concertat. cam subtire si cam evident .

@temesian a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 14:42 )

daca nu ai dusmani nu existi. orza sa se bucure ca e bagat in seama mai mult decat trebuie. sa ii premieze pe aia care-l injura, ca uite asa ii cresc lui cota!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Top