In sfarsit, Timisoara e in top: are cei mai bogati tigani din Romania

Dacă Timişoara a ajuns să nu mai emită pretenţii în multe privinţe, fiind întrecută de alte oraşe, există cel puţin un loc unde deţinem întâietate: averile ţiganilor. Potrivit unui top în acest “domeniu” făcut de publicaţia VerticalNews, Timişoara ocupă primele două locuri, având însă şi multe alte apariţii. Dovadă sunt şi palatele ridicate în centrul orasului, în timpul mandatului de primar al lui Gheorghe Ciuhandu.

Ionelaş Cârpaci este considerat cel mai bogat ţigan din România în originalul top întocmit de VerticalNews. El ar avea o avere estimată la aproximativ 13 milioane de euro, arată sursa amintită. Cârpaci şi-a făcut averea prin tranzacţii imobiliare ilegale sau limita legii, fiind ajutat în afacerile sale de judecători, procurori, notari, poliţişti şi angajaţi ai Primăriei Timişoara. Potrivit unor surse, el are relaţii până la nivelul magistraţilor din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În ultimii ani, Ionelaș a pus mâna pe mai multe clădiri şi terenuri din centrul Timişoarei, cu toate că este semi-analfabet. Reţeta sa este clasică şi e cunoscută de toată lumea, numai de autorităţi nu. Respectiv, cumpără un apartament într-un imobil cu mai multe locuinţe. Bagă acolo o familie de ţigani care face le face viaţa grea vecinilor: chefuri noapte de noapte, fecale pe casa scării, scandaluri, chiar violenţe. Vecinii sunt obligaţi astfel să vândă ieftin, iar cumpărător se găseşte în persoana lui Ionelaş. La ora actuală, Cârpaci este cercetat într-un doasr pentru fals şi uz de fals.

Pe locul secund în acest top se află alţi doi timişorei: Petru Jurj şi soţia sa, Lucia Seifert, cu o avere estimată la 11 milioane de euro. Şi ei au afaceri în zona imobiliară, folosind aceleaşi metode ca şi Ionelaş Cârpaci, escrocherii, intimidări etc. La rândul lor, au relaţii bune în zona Justiţiei. Au mai multe dosare în diferite instanţe, de care scapă unul câte unul, graţie unor judecători extrem de sensibili la problema discriminării rasiale. Topul îi mai cuprinde pe Vişinel Stancu, cotat cu „numai” 2,3 milioane de euro. Este tatăl Mirelei Stancu, amanta lui Ionelaş Cârpaci. Locul 23 din topul celor de la VerticalNews este ocupat de Luis Argint, cu o avere estimată la două milioane de euro. Locurile 27 şi 28 sunt ocupate de alţi doi timişoreni: Stancu Scumpea şi Boby Stancu. Averile lor sunt estimate la câte 1,9 milioane de euro. Ţiganul Baron ocupă locul 37 în top, cu o avere de 1,2 milioane de euro. În această vară, fiul lui Baron, Marco, a luat-o de nevastă pe Casandra Cârpaci, fiica lui Ionelaş. Nunta lor a sfidat întregul oraş, poliţiştii având rol de protecţie şi pază.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Taur a spus: (noiembrie 5th, 2011 at 11:33 )

Analfabeti,semianalfabeti, uite ca in Romania le merge bine.Habar nu au ce inseamna loc de munca,pensie,taxe si impozite.Se corcesc intre ei sa nu piarda furaciunile.Autoritati….care autoritati?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top