Locatarii unui bloc de pe strada Ion Roata au asteptat degeaba recenzorul

Recensământul s-a încheiat, problemele continuă. În Timişoara, deşi raportarea e de 100%, încep să iasă în faţă oamenii pe care nu i-a căutat nimeni la recensământ. Un întreg bloc de pe strada Ion Roată a fost trecut cu vederea, iar reprezentantul primăriei recunoaşte că situaţia nu este singulară.

Cele 28 de familii din blocul B110 de pe strada Ion Roată au rămas pe dinafară la recensământ. Mare parte din locatari sunt pensionari şi au stat acasă, să aştepte recenzorul. Au stat degeaba, pentru că nimeni nu i-a întrebat de sănătate. “N-a venit niciun recenzor, în niciuna dintre zile”, spune una dintre locatare. Blocul e singurul de pe o stradă de case. Oamenii fac haz de necaz şi spun că, probabil, recenzorii nu l-au văzut din cauza copacilor aflaţi în faţă. Administratorul e şi el uimit, pentru că nu l-a contactat nimeni pe tema recensământului. „Niciun locatar din acest bloc n-a văzut picior de recenzor. Dacă găsea măcar vreunul un bilet în uşă, ziceam că uite, a venit, dar nu ne-a găsit acasă. Dar aşa, noi ce să credem?”, spune administratorul.
Situaţia nu este singulară. Astfel de blocuri “uitate” la recensământ există şi în alte cartiere ale oraşului. În zona Dâmboviţa, de exemplu, într-un imobil cu trei scări, nici măcar o familie nu a fost recenzată. În alte cazuri, recensământul a durat, cu o estimare generoasă, cel mult cinci minute pentru doi membri ai familiei. Aceştia n-au fost întrebaţi decât de nume, studii absolvite, religie şi… termopane.
Autorităţile nu pot oferi explicaţii care să stea în picioare. Institutul Naţional de Statistică, prin Serviciul Teritorial Timişoara, a raportat recenzarea totală în oraş. De fapt, recenzarea totală raportată la estimările făcute anterior. Altfel spus, dacă s-a estimat că într-o anumită localitate există zece blocuri şi au fost recenzate zece blocuri, raportarea e de 100%. Nu contează că în localitatea respectivă sunt 11 blocuri.
“Din informaţiile operative obţinute din raportările prin SMS, informaţii centralizate de INS, privind ritmul de colectare a datelor la Recensamântul Populaţiei şi locuinţelor în perioada 20 – 31 octombreie 2011, se constată că au fost recenzate un numnăr de 267.563 locuinţe, reprezentând 100% din numărtul total al locuinţelor estimate a fi recenzate la nivelul judeţului”, se arată în informarea semnată de Sorin Belea, şeful Statisticii în Timiş. În tabelul anexat se precizează că în Timişoara s-a estimat că există 129.867 de locuinţe şi că 100% din acestea au fost vizitate de recenzori. „Numărul locuinţelor recenzate a fost comunicat de comisia de recensământ, condusă de secretarul primăriei. Noi nu am făcut decât să prelevăm aceste rapoarte şi să le publicăm”, susţine Belea.
Secretarul Ioan Cojocari nu vede nicio problemă în omiterea mai multor persoane din numărătoarea oficială. “Oamenii să stea liniştiţi,nu vor rămâne nerecenzaţi. Îi vom recenza pe cale administrativă: vom lua datele de la Evidenţa Populaţiei şi de la fisc, li se va întocmi o fişă şi nu mai completează datele legate de căsătorie şi ltele, şi nu mai semnează. Nu vina recenzorilor că a rămas acest bloc pe dinafară. Sunt şi alte situaţii similare. Firma din Bucureşti care a făcut împărţirea este de vină”, afirmă Cojocari.
Prefectul Mircea Băcală e nemulţumit de suficienţa afişată de reprezentantul municipalităţii. „Aceste lucruri se întâmplă de fiecare dată: la alegeri constatăm că pe liste apar persoane decedate de mulţi ani, în timp ce străzi întregi lipsesc. Cineva va trebui să-şi assume această situaţie şi să îşi facă curăţenie în ogradă”, a spus Băcală.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Top