Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe Marian Iancu la zece ani de detenţie, cu executare, în dosarul Rafo! Sunt condamnați în același dosar fratele patronului lui Poli, Octavian Iancu, la nouă ani de închisoare, şi Constantin Mărgărit, la opt ani. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Acuzaţiile în acest dosar au fost formulate în baza concluziilor unui proces-verbal întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Potrivit acestui act, Kadri Mazhar Basaran, Constantin Mărgărit, Octavian Iancu și Alexandru Marian Iancu au prejudiciat bugetul de stat, prin neplata impozitului pe profit de 806,2 miliarde lei şi prin TVA nelegal dedus de 550, 3 miliarde. Prejudiciul total este 1.356,5 miliarde de lei.
Procurorii DIICOT au stabilit că Mărgărit, frații Iancu, Basaran Kadri Maznar, Akaroglu Cuneyit, Elenkalan Hazrettin, Alexandru Marian Iancu, Silviu Neacşu, Gheorghiţă Iancu şi Marius Turică au derulat activităţi comerciale ilicite în care ar fi fost implicate grupul de firme VGB – rafinăria Rafo – societatea Tender SA – Carom SA. Constantin Mărgărit, Octavian Iancu şi Alexandru Marian Iancu au fost arestaţi în februarie 2005, fiind eliberaţi în iunie, acelaşi an, de către Curtea de Apel Bucureşti.
„E o eroare judiciară, nu e vorba de dosarul RAFO, avocații mei vor îndrepta acest lucru”, a comentat Iancu pentru Sport.ro. Decizia judecătorilor vine exact în ziua în care Marian Iancu s-a înțeles cu autoritățile locale pentru ca Primăria, CJ Timiș și Politehnica să preia 51% din acțiunile clubului.
(sursa foto: antidotul.ro)
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
robuleeeeeee, unde esti?????
asa cum mai spuneam, robu a jucat extrem de prost la faza cu iancu. din nou. macar e consecvent omul!
e consecvent cu actiunile pe care le are in club
Robu acus vine la primarie nu va faceti griji! Nu confundati pe Poli cu Iancu. Nici Steaua nu e tot una cu Becali, si nici Rapidul cu Copos! O echipa de fotbal inseamna suporteri, jucatori, antrenori, etc…Jucatorii si suporterii de la polii merita ca echipa sa fie sustinuta financiar! Eu unul sper caautoritatile locale sa se implice si sa o sprijine pe Poli!
Daca Basescu e un presedine incompetent asta inseamna ca strainii nu trebuie sa mai sustina Romania cu investitii si imprumuturi??? Asta va doriti voi?? E acelasi lucru si cu Iancu si cu Poli! Eu sper ca Poli sa isi revina si sa ajunga din nou in liga 1! Unde era Poli inainte sa o preia Iancu??? Poate imi aminteste cineva?? Oricum cred ca avea 50 de spectatori si juca nu mai stiu in ce liga…sper ca juca in a doua
Ciuhanduleeee unde estii???????????? Ostaficuc??? Cum ai putut sa dai 9 mil de lei anual lui Iancu???
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
- Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
- Populism şi fraierism. Problema nu e că Nicolae Robu se întrece iar în promisiuni, ci faptul că… unii chiar îl cred
- Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
- Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
- Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
- Regiunea Vest are cea mai lungă rețea de căi ferate din România
- Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Administratie
Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Citeşte tot articolul
Politica
Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Citeşte tot articolul
Sport
Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Citeşte tot articolul
Social
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Economic
Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook