Nu ne mai salveaza nici TAS’u, nici ma’sa!

Pentru că limbajul unei motivații date de o instanță de judecată nu este, cum poate v-ați fi așteptat, pentru toții muritorii, ci codificat în așa fel încât ambii justițiabilii să aibă impresia că li s-a dat dreptate, am “scanat” de câteva zile bune mass-media pentru o traducere juridică cât mai aproape de situația reală a clubului Poli, după decizia de retrogradare prin neacordare a licenței de Liga 1. Am căutat cam degeaba prin presă o tălmăcire a motivației Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în speța Poli, dat recent publicității de FRF, pentru ca finalmente să găsesc limpezirea, zic eu, în postările de pe forumul suporterilor alb-violeți. Dar ce căutam, de fapt? Căutam o interpretare care să mă facă să-mi dau seama dacă noi, clubul, cu Marian Iancu vârf de spadă, am fost un fel de Albă ca Zăpada sodomizată de federali, iar FRF, cu Sandu Mircea în frunte, Lupul cel Rău, violatorul. Sau n-am fost așa, ci am pierdut pe mâna Iancului tot ce s-a construit în șase ani de patronat BkP. Conform unor cunoscători* care-au parcurs motivația TAS (varianta în engleză), se poate spune că am pierdut apelul de la Lausanne pe mâna noastră, ceea ce n-ar fi o informație în premieră.

 

Din două motive. Unul ar fi situația financiară în sine, cu acea “inginerie” legală de compensare a datoriilor cu TVA-ul pe o nouă societate, încercare considerată nu atât nefericită, cât mai degrabă făcută mult prea târziu de Marian Iancu. Se poate spune că în lipsa “necazului Benfica”, datoria de 1,3 milioane euro pentru Sepsi și Sretenovic, existau șanse bune să câștigăm la TAS, cu condiția ca clubul să fi fost reprezentat la judecată de niște avocați mai iscusiți și de traducători cu formulări ceva mai fericite. Altfel, arbitrii străini și-au prins urechile în legislația fiscală românească și, ajutați de câteva gafe ale oficialilor lui Poli, au concluzionat că Poli nu poate dovedi realizarea compensării urmărite prin divizare (s-a pretins tot timpul că, de fapt, compensarea se face de drept, în urma deciziei instanței civile române, nemaifiind necesar un alt act emis de ANAF, act care însă noi l-am solicitat Finanțelor, băgând TAS-ul într-o confuzie pe măsura XXXL a patronului BkP). Însă și fără acest motiv de nelicențiere situația nu ar fi fost cu nimic mai fericită din cauza “subiectului Benfica”. În acest caz, ca și în celălalt, avocații ar fi gestionat prost o problemă oricum tratată neserios de managementul clubului. Adică, ce faci, cumperi un jucător, stabilești termene de plată, nu le respecți și apoi ai pretenția să rezolvi amiabil litigiul, fără apelarea la instanțe sportive? Știți dvs, un fel de întâlnire dintre hoț și prost, dacă nu cumva înțelegerea dintre cele două cluburi a fost marcată de alte clauze care să explice îndrăzneala lui Iancu. Oricum, cred avizații, s-a gândit cu posteriorul atunci când s-a contestat în instanțe existența datoriei în timp ce clubul a solicitat reeșalonarea acesteia. Păi, ori nu recunoști datoria și te bați pentru asta până-n pânzele albe, ori te duci la Benfica să ceri înțelegere pentru păsuire. Ceea ce clubul nu a obținut, iar jucatul de-a instanțele sportive românești și internaționale a fost înțeles de arbitrii TAS ca o încercare de-a întoarce mortul de la groapă. Una peste alta, cele două mari probleme cu care Poli s-a prezentat la TAS și în licențiere, la care se adaugă strategia inutilă a avocaților de a ataca tardivitatea apelului lui Duru (FRF este emitentul deciziilor și corespondenței, putând data sau antedata ce vrea mușchiul ei), au dus clubul la un mare dezastru chiar în an aniversar. Ceea ce le doresc din suflet și altor cluburi cu dosare la fel de catastrofale, dar care și-au obținut an de an licența.

 

Vorba aia, ce-a fost, a fost, dar pe noi despre ce va fi ar trebui să ne mânânce în fund mai tare. Partea proastă este că nenorocirea de abia acum vine. În lipsa unor surse financiare constante până anul trecut (fonduri CLT-CJT, bani TV, UEFA etc), clubul s-a blocat în niște datori imense, peste șapte milioane de euro recunoscute de Marian Iancu pe site-ul clubului, lângă care lejer mai pot apărea te miri ce “balauri”. Dintre aceste datorii, trei milioane ar constitui o urgență de plată până la 31 decembrie, constând în restanțe la Benfica și Liberec, plus salariile jucătorilor. Unde mai punem datorii curente și vreo juma’ de milion la bugetele statului. Se tot vorbește de banii ce vor veni de la Manchester City pentru Pantilimon. Și care nu vor rezolva problema fără să încălcăm termenul 31 decembrie pentru dovedirea lipsei datoriilor în perspectiva viitoarei licențieri. Ce e de făcut? Nu știe nimeni. Nimeni nu vrea să investească alături de Marian Iancu în contul celor 50%, pachet de acțiuni oferit de BkP. CLT și CJT n-au avut nici măcar eleganța de a tranșa problema finanțării din bugetele publice, lăsând nici închisă, nici deschisă poarta discuțiilor. În această situație, singura speranță ar fi ca Marian Iancu să fie, cum îl știm, un cacealmist. Și să-și tragă prietenii din grup de buzunare pentru măcar un împrumut de urgență, dacă mai e de unde. Sau, în ultimul caz, să apelăm și noi la doamna Liza Sandu, căci dânsa e din Recaș și nu ne-ar refuza la greu, dacă a fost așa de săritoare cu “nea Jean” de la Bistrița.

 

* Mulțumiri faine userului jurist “since 1987” de pe forumul fanilor Politehnicii, care a reușit să coboare textul juridic la înțelegerea fiecărui pământean alb-violet.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

violetu a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 10:02 )

m-am saturat de iancu, dar si de lips de reactie a autoritatilor… ii doare pe toti in cur. pana la urma asta e situatia data. am mai trecut prin probleme cel putin la fel de grave

POLITEHNICA1921 a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 12:31 )

ESTI MAI PROST CA MOS CRACIUN

violeta a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 19:49 )

ce reactie ai vrea? sa se certe cu umflatu?

investitor cu barba a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 20:52 )

Daca firmele cu barba ar vrea – si daca Iancu ar vinde, ar prelua clubul fara probleme cu tot cu datorii, oricate ar fii. Pai numa Orza baga in Drufec-ul lui cateva milioane de Euro pe an. Si mai sunt destule, Rosign-ul (adica firma nevestelor), APD-ul (prin firmele capusa) si cele cu asfltarile.

investitor fara barba a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 23:45 )

de ce nu bagi tu bani la poli si bagi vrajeli pe net, investitorule? ia arata-ne ce prolific esti, dar nu la dat din gura politica.

:)))) a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 23:48 )

se’ntoarce borza in mormantul lui politic senatorial, cand aude cum fesenistii i-au cedat firma lui , baetului orzache. ce ti-e si cu un biet b pácilea:))))

@ :))) a spus: (noiembrie 25th, 2011 at 08:56 )

Asta cu Drufecu – firma lui Borza e bancul zilei? :))) Pai Borza ii da contracte, sau primaria? Ei iau grosul si la Parcul Copiilor si la Parcul RRozelor desi altii fac treaba acolo. Oricum, la cat se fura in Timisoara s-ar putea tine lejer o echipa de top.

alb-violet a spus: (noiembrie 25th, 2011 at 10:01 )

…zambon ce a facut e mic copil in comparatie cu iancu…inca o data ne-a aranjat un mitic care a declarat de la bun inceput ca…POLI PT. EL ESTE O AFACERE …la ce sa ne asteptam atunci?ma doare sufletu ca suporter si ma i-a groaza cand ma gandesc ca o sa ajungem iar depunctati si neprogramati asta in cel mai bun caz….dezafiliati… :(((

@ @ :))) a spus: (noiembrie 25th, 2011 at 10:16 )

nu tot ce zboara se mananca

sandu cel scump a spus: (noiembrie 26th, 2011 at 15:23 )

lasa ca ne scoate din impas ciuhandu… si ostaficiuc. pe bani nostri

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top