Parlamentarii portocalii de Timis s-au sucit: ii cer lui Boc să nu taie drepturile revolutionarilor

Prefectul Mircea Băcală şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, au vorbit cu revoluţionarii aflaţi în greva foamei. În urma discuţiilor s-a propus şi s-a votat, în cadrul PDL Timiş, ca deputaţii de Timiş să adreseze o scrisoare primului ministru prin care să încerce să repare bătaia de joc făcută cu legea recunoştinţei.

Parlamentarii portocalii de Timiș vor să depună un amendament la Legea bugetului, pentru a crea sursa de finanţare pentru aceste drepturi. Opt revoluţionari timişoreni sunt de patru zile în greva foamei. Ei au decis să recurgă la acest gest extrem ca o reacţie împotriva gestului a şapte parlamentari de Timiş, trei de la PDL, care au votat Legea 410, este anulează Legea recunoştinţei. Astfel s-a suspendat plata indemnizaţiei pentru luptătorii în revoluţie şi urmaşii eroilor martiri. “Concret, cei şapte parlamentari iresponsabili din judeţul Timiş fac să sufere opt oameni din judeţul Timiş, aflaţi în greva foamei. Desigur că celor şapte deputaţi care fac rău nu le pasă de revoluţionari, însă faptele nu vor rămâne aşa”, spune Eugen Gherga, secretarul Asociaţiei „Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare” Timişoara. Cei şapte grevişti care s-au alăturat lui Ioan Savu sunt: Cătălin și Georgeta Carpin, fiul și văduva eroului-martir Dănuţ Carpin, Liviu Cheţ, luptător remarcat pentru fapte deosebite în decembrie 1989, Claudiu Ciobanu, fiul eroului-martir Constantin Cioban, Vasile Indru, preşedintele ALPAR Lugoj, Nicuşor Jurj, luptător remarcat pentru fapte deosebite în Decembrie 1989, şi Dumitru Părpăluţă, rănit în Revoluţia din 1989.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Tm a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 18:50 )

E normal ca timisorenii sa apere interesele revolutionarilor, doar de aici a inceput revolutia si e normal sa o faca portocaliii mai ales ca Boc a dat legea aia.Dar ar fi bine sa fie coalizare de forte, nu unu cere, 2 se uita.

? a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 21:20 )

Sunt de acord, dar sa nu uitam de toti revolutionarii – impostori care stau pe spatele statului de 20 de ani! Au indemnizatii de 20 de mil pe luna, au primit spatii comerciale, terenuri pe moca, scutiri de impozite si cate si mai cate! E normal? Legea asta ar trebui gandita indelung si bine, nu asa! Adevaratii revolutionari nu trebuie uitati, dar cu ceilalti ce facem?

Mihai a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 21:28 )

Da, legea tre sa fie corecta da pt cativa nu tre sa sufere toti! In sfarsit le-a venit mintea la cap si cer guvernului ceva bun, ar fi rusinos ca parlamentarii din Timis sa nu lupte pt drepturile revolutionarilor

marga a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 00:53 )

Revolutionari nu primesc indemnizatia de 20 de ani ,ci din 2004 si atunci primeau 5 mil si ceva dar ei si-au urcat lefurile si a urcat si indemnizatia ….19mil si cinci zeci lei o primesc din ianuarie 2011,….asa ca asta e presa romaneasca….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top