Poli termina turul la un gol de primul loc

Poli a jucat ultimul meci al turului de campionat duminică la prânz, la Râmnicu Vâlcea. Un singur gol le-a lipsit alb-violeților pentru a fi campioni de toamnă. Timișorenii încheie astfel prima parte a ligii secunde pe poziția a doua, totuși la egalitate de puncte cu liderul.

Vali Velcea a trimis pe teren un “11” din care au făcut parte Lepmets, Mera, Scutaru, Ilie, Sepsi, Chiş, Gorobsov, Dobricean, Curtean, Goga și Ricketts. Începutul meciului a aparținut gazdelor, care au fost foarte aproape să deschidă scorul, în minutul 8, dar intervenția lui Lepmets a fost salvatoare. Vâlcenii au continuat să forțeze deschiderea scorului, iar în minutul 25 au avut două ocazii una după alta, ambele respinse de pe linia porții de același Lepmets, respectiv Scutaru, care a purtat banderola de căpitan. După jumătate de oră de la primul fluier, alb-violeții reușesc să se apropie de poarta gazdelor, dar Goga nu reușește să bage mingea în ațe, deși a șutat nemarcat din careu. În ultimul minut al primei reprize, Gorobsov a trimis peste poartă, dintr-o lovitură liberă de la 23 de metri.
Timișorenii încep într-o cu totul altă notă cea de-a doua parte a meciului. Întâi Ricketts trage peste bara transversală, din numai opt metri, iar apoi Sepsi face o cursă impresionantă pe partea stângă, dar șutează doar în plasa lateral. În minutul 62, Velcea face o mișcare care se va dovedi extrem de importantă. L-a scos din teren pe Curtean și l-a introdus pe Axente. Gazdele se trezesc și ele, iar reflexele lui Lepmets sunt puse din nou la încercare în minutul 66, când portarul lui Poli iese din careu și reușește să respingă unui atacant advers. În minutul 69 se remarcă pentru prima dată nou intratul Axente, care trimite cu capul, după un corner, mingea fiind respinsă de pe spațiul porții. Trei minute mai târziu, Ricketts nimerește bara, mingea ricoșează în fața aceluiași Axente, care trimite în plasă. Vâlcenii încep să alerge după egalare, ajung în fața porții lui Poli și Lepmets se remarcă din nou. Alb-violeții nu se lasă și încearcă să marcheze încă un gol, care le-ar asigura primul loc la finalul turului. Axente trage din întoarcere, de la 17 metri, dar nu reușește să înscrie, cu doar două minute înainte de fluierul final. Meciul se termină 1-0 pentru oaspeți, iar Poli termină turul pe poziția a doua, la egalitate de puncte cu liderul Gloria Bistrița.

Clasament

1. Gloria Bistriţa 15 10 4 1 29-13 34
2. FC Timişoara 15 10 4 1 26-10 34
3. Chindia Târgovişte 15 6 6 3 15-11 24
4. Gaz Metan Severin 15 7 2 6 21-17 23
5. FC Argeş Piteşti 15 6 5 4 20-20 23
6. Unirea Alba Iulia 15 5 7 3 15-10 22
7. ALRO Slatina 15 6 4 5 17-14 22
8. FC UTA Arad 15 5 6 4 19-12 21
9. FC Bihor Oradea 15 5 5 5 16-21 20
10. Luceafărul Oradea 15 5 4 6 14-16 19
11. FC Maramureş Universitar 15 4 4 7 20-22 16
12. Mureşul Deva 15 5 1 9 12-29 16
13. FC Olt 15 4 3 8 14-19 15
14. CSM Râmnicu Vâlcea 15 4 2 9 15-24 14
15. Juventus Bucureşti 15 2 6 7 12-17 12
16. Arieşul Turda 15 2 5 8 10-20 11

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top