Tatal incestuos e liber, deoarece procuratura a considerat ca probele nu sunt concludente

Monstrul de la Beregsău Mare e în continuare liber, pentru că nu au existat suficiente probe care să-l trimită, măcar temporar, după gratii. N-au contat nici declarațiile fetei de 17 ani, nici acelea ale martorului ocular. Parchetul tace, iar purtătorul de cuvânt al instituției se mulțumește să declare că ancheta continuă.

Lucian Pop și-a violat fiica timp de două luni, dar a fost reținut numai pentru 24 de ore. Apoi a fost eliberat, ca și cum ar fi comis un furt de găini și nu și-ar fi nenorocit pe viață propriul copil. Bărbatul e soi rău. El are un dosar penal întocmit săptămâna trecută, după ce și-a bătut concubina, care are 19 ani și de la care are un fiu de un an și jumătate. În 1999 a fost închis pentru furt calificat, dar avea la activ și o condamnare pentru tâlhărie. Fosta soție, mama adolescentei violate, a divorțat de el după ce n-a mai suportat violențele la care era supusă.
În acest caz, Parchetul ar fi trebuit să facă orice este omenește posibil pentru a-l ține pe Pop după gratii. De exemplu, să grăbească probarea reclamației fetei și să țină cont de antecedentele bărbatului. Ce au făcut de fapt procurorii în acest caz deosebit de grav nu e foarte clar. Nu am putut obține o audiență la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, așa că am discutat cu purtătorul de cuvânt. “Cercetările continuă. În cursul urmăririi penale, în urma administrării probelor, trebuie să se stabilească cu existenţa infracţiunii, pentru a se constata, la finalul anchetei, dacă e cazul sau nu să fie trimis în judecată suspectul”, spune procurorul Mihai Valentin. În ciuda cazierului lui Lucian Pop, procurorul Nicoleta Luca nu crede că locul individului e după gratii. “Propunerea organelor de poliţie, de arestare preventivă, a fost respinsă de procurorul de caz, care a considerat că nu există suficiente probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârşit fapta pentru care este cercetat” explică Valentin.
Protagoniștii acestei povești îngrozitoare stau departe de ochii lumii. Lucian Pop, angajat la Smithfield Prod, nu a mers la serviciu în ultima săptămână. Colegii lui sunt stupefiați. Nici măcar o secundă nu s-au gândit că împart același spațiu de lucru cu un monstru. “M-a sunat să-mi spună că nu vine la lucru, apoi a închis. Când am auzit pentru ce l-a luat luni poliţia, m-am îngrozit. E un nenorocit”, spune, cu jumătate de gură, unul dintre șefii de secție.
Adolescenta de 17 ani a reușit, după mai multe zile de chin, să adoarmă. Duminică a vorbit cu un asistent social, dar de atunci nu a mai căutat-o niciun reprezentant de la Direcția pentru Protecția Copilului. „Fata este împreună cu mama ei, în siguranţă, şi au părăsit Timişul. Am referit cazul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială din judeţul respective, care îl va monitoriza şi îi va oferi fetei consiliere”, spune Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş. În Hunedoara însă nu se știe nimic. „Nu avem nicio sesizare venită de la Timiş”, a declarat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara. Nici nu aveau cum să aibă, pentru că fata nu va merge acolo.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top