Telpark sau TelJAF?

Din start trebuie spus că, precum în orice oraș european și civilizat, și Timișoara trebuie să aibă un sistem de parcare. Vrei să intri cu mașina în buricul târgului, scoți bani din buzunar, asta este! Problema este că la noi, Telpark-ul nu înseamnă în niciun caz civilizație, ci o japcă flagrantă din buzunarele timișorenilor. Ne comparăm cu alte orașe, dar acolo există parcări amenajate, care oferă și siguranță mașinilor. La noi, de când funcționează acest sistem, dacă s-au amenajat câteva zeci de locuri de parcare. Și acelea, pe amplasamentul unor vechi parcări. An de an, zonele în care se percep taxe pe parcare (se poate citi „se fură din buzunare”) s-au extins. S-a tras o linie pe marginea drumului (mulțumiri celor de la Rosign!), s-a pus o tablă cu semnul Telpark și cu asta basta, avem parcări noi. Mâine-poimâine ne putem trezi că vor intra și în curțile oamenilor să perceapă taxe de parcare. Oricum, de la început, sistemul a mirosit urât. Primele investiții, în loc să fie în câteva parcări, măcar de fațadă, s-au făcut în câteva camere de filmat, niște indicatoare și chitanțiere de dat amenzi. An de an, peste 80% din banii colectați intră în salariile celor de la ADP (societatea din subordinea Consiliului Local care patronează sistemul). Investiții ioc!
Acum primăria și ADP vor să facă noi modificări ale regulamentului de parcare. Respectiv, să extindă taxele de parcare și pentru zilele de sâmbătă și duminică, respectiv două ore suplimentar zilnic, până la ora 19. Bașca să se extindă pe mai multe străzi. Așadar o amplificare a jafului pe două dimensiuni, și în timp, și în spațiu. Culmea ipocriziei, toate acestea îmbrăcate în declarații privind grija pentru timișoreni. Ce oferă în schimb ADP? Evident, nimic. Ca să nu spun ceva legat de UE. Să mai amintim de singura parcare mai de Doamne ajută care a început să fie construită în Timișoara în Piața 700? O parcare care trebuia finalizată în urmă cu doi ani și care se va termina cine știe când? Să mai amintim de ratările monumentale privind amenajarea unor parcări subterane în centrul orașului? Despre rostul ADP-ului pe această lume ar fi multe de spus. Unul ar fi acela de substitut al primăriei în tunuri imobiliare. Cel mai cunoscut este cel cu Ștrandul Tineretului. Fiindcă municipalitatea trebuia să facă licitație pentru înstrăinarea obiectivului, a donat ștrandul ADP-ului. Care, ulterior, l-a concesionat moca unui om de afaceri cu imobiliare și televiziune la purtător la acea vreme. Revenind la demersul primăriei și ADP de-a exinde sistemul Telpark, curios este faptul că, în afara liberalilor, niciun partid n-a cârtit. Nici măcar PD-L, deși n-a trecut anul de când cerea sus și tare desființarea totală a Telpark. Nu mai vorbim de PSD, care a și uitat că solicita același lucru în urmă cu trei, patru, cinci, ani. Dar ce mai contează timișorenii în fața intereselor politice? Sau materiale?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

ioana a spus: (noiembrie 28th, 2011 at 18:25 )

Noi suntem niste tampiti ca acceptam sa ne lasam calcati in picioare de cei pe care i-am votat ca sa ne reprezinte interesele.

remus a spus: (noiembrie 28th, 2011 at 18:34 )

Pentru ce mai exista ADP-ul daca 80% din bani se duc pe salariile angajatilor acestei firme.
Daca ii o firma ce colecteaza bani de pe domeniul public ar trebui sa se faca publice salarile acetor angajati si sa se prezinte care sunt sumele care se varsa la bugetul local.

timisoara a spus: (noiembrie 28th, 2011 at 19:02 )

JOS CIUHANDU!!!
Ciuhandule! cred ca ar fi cazul sa preiei sefia partidului roomilor. Si asa vrei sa ramai cu o functie de conducere.
La primarie ii cazu sa vina altcineva.
Esti un hot si speram ca vei plati pentru cat ai furat tu si apropiatii tai.
Rusine!!! Timisorenii vor avea grija de tine la alegeri

Marius a spus: (noiembrie 28th, 2011 at 21:26 )

Ne tot plangem de Tel Parku asta da al naibii daca ia cineva vreo atitudine! Sa nu mai platim toti, sa nu-i mai votam tot pe aceiasi hoti….sa facem ceva!!! Ca daca se mai trezesc niste babe sa-l mai voteze pe nCiuhandu iar ne-am rezolvat pe 4 ani

ilie a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 11:02 )

Sunt toti niste hoti! cu Ciuhandu in frunte. Niste mizerabili care isi bat joc de orasul asta. Culmea e ca nimeni nu raspunde. DNA-ul de ce nu isi face treaba?
Trebuie sa iesim toti in strada?

magdalena a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 11:06 )

Ciuhandu oricum vrea sa bata palma cu PDl. Nu o vor face pe fata.
Un jegos ce vrea sa isi pastreze fotoliu de primar. Prima oara cu PSD acuma cu PDL. Nu mai are pic de demnitate, doar ciolanul conteaza.

samira a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 11:13 )

sunt tare curiooasa ce spun taranistii care se lingeau in cur cu pesedistii pe motiv ca sunt mai ok decat pedelistii. acum vad ca au schimbat cururile. mi-e greata!

ioana a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 12:26 )

Jegosii astia se folosesc de numele unui partid istoric, dar nu au nimic de a face cu acest partid. Sunt niste oportunisti care fura cat incape din banii contribuabililor. Se dau lucrari pe sume exorbitante care nu au nici o legatura cu realitatea. Asa o reusit si Orza sa isi faca o vila imensa fara sa il coste un ban, atribuind lucrari la diverse persoane apropiate pe comisioane consistente.

iulian a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 12:45 )

Peste tot sistemul TelPark e un jaf. E vorba de orasul oamenilor si de spatiul public care nu poate fi inchiriat de nici o conducere. E orasul meu asa cum e si a lor. Daca nu vor masini in centru atunci sa inchida zona centrala pentru traficul auto SI SA FACA UN SISTEM SIVILIZAT DE TRANSPORT PUBLIC .

ioana, iulian, samira etc ( toate sunt numele mele :)))) ) a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 12:56 )

nu am auzit ca la sheged sa se plana ungurii de telpark!

savulescu a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 13:03 )

@ioana etc
nici ungurii de la szeghed nu au auzit cas noi ne plangem de telpark. nu stiu ce vrei sa spui cu asta, iuliana, ioana etc

gabi a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 14:01 )

Problema e ce se intampla cu banii incasati de pe telpark?
Unde se duc si in ce scopuri?

pentru Gabi a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 14:39 )

@gabi, doar Barbu si sefii lui pe linie de partid pot sa-ti raspunda la intrebarea asta. Daca vor.
ADP este o societate comerciala ca si oricare alta si nu au obligtia sa-si faca publice cheltuielile. De ex. e perfect legal ca Barbu, in calitate de administrator, sa plateasca 10 000 Euro pe luna pentru consultanta in management unei firme de apartament, fara angajati, facuta pe numele vreunei Matuse Tamara. Sau, iarasi, e perfect legal ca Barbu sa plateasca 5 lei/ticket vreunei firme facuta pe numele altei matuse, pentru tiparirea si distribuirea ticketelor Telpark ce ajung sa se vanda cu 1,5 lei cu tot cu tva. Sper ca acum intelegi de ce Ciuhandu & Co. tine cu dintii de Telpark, ADP si Barbu. E o mina de aur, dar nu pentru oras, CLT, Primarie, etc. E doar pentru „matusi”. Si din pacate e totul legal.
Faptul ca actionariatul de la ADP e format din CLT nu schimba nimic, absolut nimic. Doar praf in ochi pentru fraieri. Pana acum CLT nu a vazut nici macar 0,1 lei de la ADP.

miha a spus: (noiembrie 29th, 2011 at 15:21 )

Domnule Ino Ardelean. Sper din tot sufletul ca aceasta problema sa nu se opreasca la acest articol. Atata timp cat timisoarenii nu beneficiaza cu nimic de pe urma acestor plati catre telpark, nu vad pentru ce locuitorii acestui oras sa mai plateasca in continuare pentru parcarea pe domeniul public. Ancheta trebuie dusa mai departe si cineva trebuie sa raspunda pentru gestionarea acestor bani.

Luciano a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 10:43 )

Primarul TELpark se lafaie la al 12-lea mandat, credeti ca-l mai intereseaza ce se intampla cu Timisoara?? Cand esti satul, nu prea te doar burta de altul caruia ii este foame… Sper ca timisorenii o sa voteze si cu capul data viitoare!

taranist in culmea extazului a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 13:46 )

Uraaa ce bine ca au marit Telpark ! Sunt in culmea extazului! Sper ca de acum cine parcheaza si nu are bilet de Telpark sa-i tracteze si masina! De fapt numai celor care nu sunt in PNT sa le-o tracteze! Ha ha ha. Ciuhandu reales la la 5-lea mandat. Sper sa bage tellpark si pe timp de noapte Ciuhandu nostru mult iubit! Sper sa-i dea si lui Boculet aceasta idee ca sa o bage Boc si in mediul Rural! Toata Romania sa plateasca Telpark !

pdlist a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 13:56 )

Articolul asta e prea inteligent pentru noi domnule Ino. Noi stie ca vrea Boc presedinte! Elena Udrea prim ministru in BOTSWANA sa se sature de bani! Ciuhandu seful PDL Timis ca PNT-ul acus dispare!

pedelistul rozaliu a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 13:59 )

Daca nu Boc, macar Ostaficiuc in tot judetul. Si in sate si pe pasuni si pe ogoare sa se plateasca Telkpark.

@pedelistul pacii a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 16:24 )

Nu glumiti cu chestii din astea ca Ostaficiuc le ia in serios! Intai il trimite pe Popoviciu la pascut si daca zice ca iarba-i buna o sa puna telpark pe pasuni!

Miruna a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 17:44 )

Eu una sunt bucurosa ca Ciuhandu nu a ajuns in spatiu ca ar fi umplut toata galaxia de Telpark!

tm a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 17:55 )

Deontolgia spune:
30 noiembrie 2011 la 13:15

Ma intreb retoric de ce nu a fost intrebat domnul primar,de catre ziaristi cu privire la acest subiect????
Silentzio Stampa??
Dupa ce atatia ani au scris de adevarul cei de la Opinia Portocalie vireaza spre actualul executiv ca asa veni ordinul…………….
Nu ma mira dupa astfel de interviuri societatile primariei sa cumpere reclama in aceasta fitzuica!

Primăria Timişoara şi-a falimentat societatea de drumuri
Falimentul fraudulos a fost descoperit de Curtea de Conturi
Autor: MIRCEA OPRIS
Exclusiv
pentru jurnalul.ro
28 noiembrie 2011
Twitter
Facebook
Email
Imprimă

Curtea de Conturi Timiş a dat primul verdict: Primăria Timişoara, complice la falimentarea penală a So­cie­tăţii Drumuri Municipale SA, la care este acţionară.

După o stratagemă bine gândită şi o serie de paşi premeditaţi, Cornel Bota, fostul director al Societăţii de Drumuri Muni­cipale SA (SDM), un personaj plin de conexiuni politice, a lăsat Primăria Timişoara cu mai multe găuri la bugetul local. La plecarea din funcţie, acelaşi subordonat al municipalităţii a mai pasat administraţiei publice locale şi o groază de datorii. Cornel Bota a preluat SDM SA, în plin avânt economic, iar la plecare a lăsat-o în pragul falimentului şi într-o mizerie juridică de nedescris. Toate acestea sunt susţinute de experţii de la Curtea de Conturi Timiş, negru pe alb, într-un raport de peste 50 de pagini. Şi, nu doar despre Cornel Bota, ci şi despre „complicii” săi, consilierii locali, şi nu numai!

Societatea de Drumuri Municipale Timişoara aparţine municipalităţii, în totalitate, de mai bine de 200 de ani. Până la nivelul anului 2001, „firma a avut o activitate profitabilă de interes public local, cu influenţe majore asupra bugetului municipiului Timişoara”. Exact aşa scrie în Raportul Curţii de Conturi Timiş, finalizat în urmă cu mai puţin de o lună. Documentul mai scoate în evidenţă un lucru interesant: mierea şi laptele a curs la bugetul local, până în momentul în care societate publică, condusă de Cornel Bota, a decis că e bine să externa­lizeze cea mai profitabilă afacere a instituţiei, şi anume semnalizările şi marcajele rutiere.

Practic, aşa cum a constatat Curtea de Conturi, cu tot cu mentenanţă, o afacere de cel puţin 2 milioane de euro pe an! Aşa se face că, prin complicitatea unor consilieri locali, jucăria a fost pusă în mişcare printr-o hotărâre a Consiliului Local Timişoara, „total ilegal, abuziv şi nestatutar, care a avut drept consecinţă afectarea gravă a intereselor publice ale comunităţii”. Şi asta apare tot în acelaşi raport cu antet al Curţii de Conturi Timiş. Consilerii locali, mandataţi de timişoreni să vegheze la patrimoniul comunităţii şi la bunul mers al oraşului, s-au complăcut şi au pactizat cu interese meschine, în detrimentul Timişoarei.

Rocada mică
Pe scurt, în 2001, Consiliul Local Ti­mişoara a hotărât ca SDM SA să in­tre, cu o cotă de 35%, „adică cu în­trea­ga secţie de semnalizări rutiere şi cu know-how-ul acumulat”, într-o so­cietate nou-înfiinţată, recte SC Ro­sign SRL. În aceeaşi firmă figurau, la vremea respectivă, şi timişorenii de la SC Elba SA (35%) şi SC Macropus SRL, dar şi SC Rassco Trafic SRL din Bucureşti. În secunda doi, imediat după externalizare, SC Rosign SRL a primit cadou, tot de la Consiliul Local Timişoara, cu aceleaşi complicităţi mârşave şi perverse, o exclusivitate de 15 ani pe tot ce înseamnă marcaje, semnalizări şi semaforizări în oraşul de pe Bega! Adică, monopol, până în 2016!

Total ilegal şi abuziv, întrucât actul normativ încalcă cea mai elementară regulă de bun-simţ a eco­nomiei şi concurenţei de piaţă! În fine, cu sacii în căruţă, „într-un mod absolut premeditat”, Cornel Bota, directorul SDM SA, începe mutările de şah. În primă fază, subordonatul şi angajatul Primăriei Timişoara pune piciorul de persoană fizică în SC Rosign SRL prin intermediul soţiei sale, care primeşte acţiuni din cota celor de la SC Elba SA. In secondo tempo, Cornel Bota cere înstrăinarea acţiunilor deţinute de SDM SA în Rosign SRL, în favoarea SC Elba-Com SA. Pe scurt, aruncă pe masă un raport de evaluare, întocmit de SC Consultim SA, pe genunchi dacă nu la marele mişto, iar toată lumea cade pe spate la preţul de aproape 218.736 RON.

Asta, în contextul în care numai dividendele Rosign SRL, în perioada 2003-2005, au fost de fix 427.646 RON. Ca să nu mai vorbim că, până în 2010, firma de semnalizări rutiere, ruptă din sânul statului român, a derulat un volum de plăţi de 40,6 milioane RON. Adică, 10 milioane de euro!

Rocada mare
Conform planului, de-a lungul anilor, acţionariatul de la SC Rosign SRL s-a tot schimbat, încet-încet, până ce cărţile au fost făcute, evident, în favoarea lui Cornel Bota, care, de această dată, prin fiul său, a ajuns să deţină controlul Rosign SRL. În traducere liberă, afacerea Rosign, în care statul a pierdut un purcoi de bănet de ordinul milioanelor de euro, a fost croşetată cu Cornel Bota, în calitate de director la SDM SA, iar, de cealaltă parte, cu familia Bota, în postura de acţionar la Rosign SRL negru pe alb, Curtea de Conturi Timiş spune: „Suspiciunea asupra caracterului premeditat al tranzacţiilor, înstrăinate nelegal de SDM SA, în interes propriu, rezultă clar din analiza modului de cesiunare a părţilor sociale”! Mai mult, „vânzarea părţilor sociale ale statului român s-a făcut la un preţ nerealist şi la un an de la întocmirea raportului de evaluare, fără a se ţine cont de cifra de afaceri a Rosign SRL”.

Normal, la asemenea constatări, Curtea de Conturi Timiş a sesizat şi organele penale în drept nu doar împotriva fostului director al SDM SA, care a şters putina când s-a îngroşat gluma, ci şi împotriva unor consileri locali şi membri ai Consiliului de Administraţie care au votat, din motive şi considerente ştiute numai de ei, întreaga schemă financiară care a prejudiciat bugetul oraşului.

În episodul următor vă vom arăta cum, într-un mod similar, Consiliul Judeţean Timiş a făcut în aşa fel încât societatea sa de drumuri să încapă, pe te miri ce, pe mâna austriecilor de la Strabag. Nu de alta, dar contractele de infrastructură ajung oricum la firmele clienţilor politic

transportulincomun a spus: (noiembrie 30th, 2011 at 21:46 )

E nevoie de ban pentru „metropolitan” sigur de asta nu ati stiut…
http://transportulincomun.blogspot.com/2011/11/bum-bum-in-ratt-se-trage-un-alt-tun-ca.html

buyhermesreplica a spus: (august 3rd, 2012 at 18:31 )
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
Top