Ancheta DNA la Fisc, Gabriela Ionescu retinuta 24 de ore

Procurorii DNA au descins, marți dimineaţă, în biroul directorului executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş. Gabriela Ionescu, directorul adjunct al Fiscului timişorean şi coordonatorul Activităţii de Inspecţie Fiscală, este acuzată de fapte de corupţie, susţin surse din cadrul DNA Timişoara. Din primele informaţii, se pare că acesteia i-ar fi fost organizat un flagrant, în timp ce discuta cu patronul unei companii despre protecţia acordată societăţii acestuia şi avantajele aferente. “Din câte ştim, anchetatorii au solicitat o serie de documente de la etajul al cincilea, unde este Activitatea de Inspecţie Fiscală, departament în cadrul Finanţelor”, a declarat Valentin Morariu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Finanțe Publice.
Directorul executiv adjunct al Directiei Finantelor Publice Timiș, Gabriela Ionescu, a fost ridicată de procurorii DNA și dusă la audieri, ea fiind acuzată de luare de mită. Tot la audieri a ajuns și prietenul ei, Dinu Călin, implicat în același dosar.
Oficialii DNA susțin că Gabriela Ionescu a fost monitorizată pe tot parcursul anului în curs, astfel că acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă sunt documentate. Anumite surse din rândul anchetatorilor susţin că de numele Gabrielei Ionescu se leagă şi unele controale la care s-a închis ochii, precum și diverse păsuiri de la plata obligaţiilor faţă de bugetul statului.
UPDATE:
De la sediul Finanţelor Timiş, anchetatorii de la DNA nu au mers cu Gabriela Ionescu direct la audieri, ci la vila acesteia, recent construită, în Moşniţa Nouă. Aici a avut loc o nouă percheziţie.
Surse din cadrul anchetei susțin că directorul adjunct de la Fisc nu primea mită numai sub formă de bani, ci şi sub formă de bunuri. Practic, vila din apropierea Timişoarei a fost construită prin diverse “sponsorizări” de la diverse firme. Până şi gazonul casei a fost o şpagă.
Atât Gabriela Ionescu, cât şi iubitul acesteia, omul de afaceri Dinu Călin, sunt audiaţi, în continuare, la sediul DNA Timişoara. În momentul în care a plecat de acasă însoţită de procurorii DNA pentru a fi dusă la audieri, Ionescu a apărut într-o ţinută sport, semn că se aşteaptă să fie reţinută pentru cel puțin 24 de ore.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

.... a spus: (decembrie 20th, 2011 at 21:21 )

Oare asta de cine o mai fi nsustinuta? Se vehiculeaza ca PSD-istii erau in spatele ei si in acelasi timp sugacii ei ca doar nu au pus-o pe post degeaba si tocmai la Finante!

Razvan a spus: (decembrie 20th, 2011 at 23:02 )

cand psd are datorii declarate,atentie de milioane E,nemaipunand cele nedeclarate,acesti activisti numiti politic,devin slugi care trebuie sa fure cat mai mult pentru acoperirea unor gauri,bineinteles cu mentiunea ca se aleg si ei cu ceva,nu fura moca:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top