Categories: Timp liber

Mos Nicolae, la Teatrul Merlin

A fost odată, ca niciodată… Ba nu, mai bine aflați povestea lui Moș Nicolae de la Paf și Puf, doi spiriduși simpatici. La Teatrul Merlin, în 6 decembrie, de la ora 11, cei doi năzdrăvani vor spune „Povestea lui Moș Nicolae” în fața câtorva zeci de copii la la Fundația „Rudolf Walter”. Pentru că au fost foarte cuminți, puștii vor primi și cadouri de la Moș Nicolae, prin intermediul unui “ajutor” cu suflet al acestuia, dr. Laura Brăteanu. Distracția continuă și, de la ora 16, tot la Teatrul Merlin, Paf și Puf vor spune aceeași poveste în fața invitaților din Asociația pentru Copii și Părinți SCOP. În vreme ce Moș Nicolae împarte daruri la Teatrul Merlin, Scufița Roșie îi înveselește pe copiii din Ghiroda. La căminul cultural din comuna de marginea Timișoarei, de la ora 11, actorii Teatrului Merlin le spun celor mici povestea „Scufița Roșie”.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

50 de secunde ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

25 de minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

55 de minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

4 ore ago