Ilare Bordeaşu va candida pentru funcţia de rector a Universităţii Politehnica. El este liderul Sindicatului „Alma Mater” din învăţământul universitar pe zona de vest şi susţine că are în spate sute de sindicalişti. Cel mai probabil, principalul său contracandidat va fi Viorel Şerban, actualul prorector de la UPT, care are atuul că face parte direct din conducere şi este agreat de actualul rector. Nicolae Robu, încă rectorul UPT, nu mai poate candida la aceste alegeri. El are deja două mandate şi va concura pentru o altă funcţie de conducere în cadrul instituţiei de învăţământ superior din Timişoara. La Universitatea Politehnica, dosarele pentru funcţia supremă se depun în perioada 23 ianuarie – 10 februarie. Rectorul va fi ales pe 16 februarie, iar validarea de către senat urmează să aibă loc patru zile mai târziu.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…