Stadiul absorbtiei fondurilor structurale (II)

Continuăm seria articolelor despre situaţia absorbţiei fondurilor structurale în România cu o prezentare a Programului Operaţional Regional.

Pentru finanţarea POR, pe parcursul perioadei de programare 2007-2013 au fost alocate aproximativ 4,568 miliarde de euro. Din acestea, 3,726 miliarde euro (84%) reprezintă finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), adică 19,4% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate pentru finanţarea Obiectivului Convergenţă în România. Diferența de fonduri provine din fonduri publice româneşti (14%) şi din fonduri private.
În perioada 2007-2011, în cadrul POR au fost depuse 7.952 proiecte (până la 31 decembrie 2011), totalizând 53,79 miliarde de lei. lei. Din totalul proiectelor depuse, 2.864 au fost aprobate, 2.625 au fost respinse, 1.020 sunt în curs de evaluare. Puţin peste 30% din proiectele depuse au îndeplinit criteriile de eligibilitate, pentru a fi aprobate spre finanţare, valoarea totală a acestora fiind de 22,4 miliarde de lei.
Din cele 2.864 proiecte aprobate, 2.520 au fost deja contractate, beneficiarii acestora semnând contractele de finanţare. Valoarea proiectelor contractate este de aproximativ 20 de miliarde de lei. Din suma aceasta, aproximativ 430 milioane lei au fost declarate cheltuieli neeligibile, adică vor fi suportate de beneficiari. În ceea ce priveşte plăţile efective efectuate către beneficiari, în cadrul POR, la 31 decembrie 2011, acestea totalizează 4,4 miliarde de lei (aprox. 25%), din totalul sumelor contractate.
Situaţia plăţilor efectuate către beneficiari ne arată un tablou similar cu cel din cadrul POSDRU, procentul acestora fiind destul de mic, mai ales că am intrat în ultimii doi ani din cei şapte ai alocării financiare. Cauzele care determină această situaţie sunt aceleaşi identificate în articolul anterior: birocraţia administrativă excesivă, durata lungă de evaluare a proiectelor şi cererilor de rambursare şi clarificările repetate cerute de către organismele abilitate beneficiarilor proiectelor.
Deși sunt relativ puține proiecte de anvergură, cu un buget ce depășește 10 milioane euro, în cadrul POR, putem vorbi de proiecte de infrastructură, durabile, care vor avea rezultate considerabile în viitor şi ale căror beneficiari indirecţi vor fi cetățenii.
Exemple de proiecte aflate în derulare în regiunea noastră de dezvoltare (fără a menționa beneficiarul): “Infrastructura regionala de afaceri si inovare in sectorul IT&C”, în valoare de 19,159,203 lei; “Modernizarea străzii Cloşca şi extinderea la 4 benzi – sector Bulevardul Cetăţii – strada Ovidiu Balea”, în valoare de 14,039,993 lei; “Sistem integrat de managemet al traficului rutier în municipiul Deva”, în valoare de 17,074,678 lei; “Modernizare Tronson Julita – Madrigesti, componenta traseului turistic E68 – Moneasa”, în valoare de 56,324,534 lei; “Modernizare DJ 582 Valiug – Slatina Timiș”, în valoare de 121,137,662 lei; “Ambulatoriu integrat din cadrul spitalului Judetean de Urgenta Deva, modernizarea si echiparea cu aparatura de specialitate”, în valoare de 5,638,868 lei.

Share
Published by
Vasile Ruset

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago