„Reteta” de succes a Targului de Craciun: nu sponsorizezi, nu participi!

Pavel Deheleanu, directorul Casei de Cultură, a recunoscut, senin, sub ochii primarului Gheorghe Ciuhandu, că vânzătorii de la Târgul de Crăciun au semnat contracte de sponsorizare, nu de închiriere. Mai mult decât atât, el a admis că metoda se practică de ceva vreme la toate festivalurile și târgurile în a căror organizare este implicată instituția pe care o conduce.

Cei aproximativ 90 de comercianţi de la Târgul de Crăciun organizat de municipalitate au fost nemulţumiţi după ce au fost obligați să semneze contracte de sponsorizare în locul celor de închiriere a domeniului public. Suma medie a sponsorizării – care a mers către Casa de Cultură – a fost de 4.000 de lei, dar au existat comercianți care au dat chiar și 6.000 de lei. Primăria a încercat să facă lumină în acest scandal, invitându-l pe Pavel Deheleanu, directorul Casei de Cultură, să lămurească lucrurile. „L-am invitat pe domnul Deheleanu la această conferinţă, pentru a oferi explicaţii despre marea afacere de la Târgul de Crăciun”, a spus Gheorghe Ciuhandu. A ieșit însă taman pe dos de cum ar fi vrut edilul șef.
„Cine a vrut să vândă a trebuit să sponsorizeze”, a spus Pavel Deheleanu, care a continuat în aceeași notă, spre stupoarea generală. „Şi la Festivalul Berii, al Vinului, dar şi la târgurile de Paşti şi de Crăciun, noi solicităm sponsorizări, ca să avem bani pentru organizarea acestor evenimente. Cine a vrut să sponsorizeze a avut loc în centru. Cine nu a sponsorizat nu a primit acceptul să îşi desfăşoare activitatea acolo. Nu am obligat pe nimeni să vină la târg. Am avut încasări din sponsorizări de 250.000 de lei, iar cheltuielile au fost puţin mai mari. Banii i-am cheltuit cu iluminatul, cu ieslea şi pentru concerte. Nu puteam să facem contracte de închiriere, tarifele erau prea mici şi nu ne alegeam cu nimic”, a spus Pavel Deheleanu.
Consilierului local PNL Ciprian Jichici nu i-a venit să creadă când a aflat că directorul Casei de Cultură a recunoscut public că vânzătorii care au acceptat sponsorizarea au avut loc la târg, iar cei care nu au vrut au fost trimiși la plimbare. Acum se gândeşte la o plângere penală pentru cei vinovaţi. „E incredibil să recunoşti deschis că ai încălcat Legea achiziţiilor publice. După o asemenea declaraţie, nu mai ştiu ce să spun. Vom face o interpelare și vom cere explicaţii în scris. Ne vom consulta şi cu avocaţi, pentru a vedea dacă putem face plângeri penale celor care au greşit”, a spus Jichici. (sursa foto: timisoreni.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

cetateanu a spus: (februarie 21st, 2012 at 23:16 )

Multa multa mizerie in primaria Timisoara. Situatia e scapata complet de sub control.

city boy a spus: (februarie 22nd, 2012 at 08:02 )

Si mai aveau si nesimtirea sa ascunda gunoiului pe sub presul bucalelor… E o moda demult- tot ce nu e in regula e din vina miticilor. Alooo !!! Aia-s mici copii! Ar putea veni la meditatii la voi! Rusineeee!

dorina a spus: (februarie 22nd, 2012 at 08:17 )

@city boy
mare dreptate ai!

farmacia vlad a spus: (februarie 22nd, 2012 at 08:50 )

Ciuhandu e tot mai dus cu pluta. A intrat in ultimele luni de putere. Problema este ce-o sa iasa la suprafata dupa ce gasca sa de mafioti va parasi primaria.

atac de adevar a spus: (februarie 22nd, 2012 at 15:55 )

Cum de v-a apucat atacul asta de adevar? Nu zic, e impresionant si poate unic da nu-i gasesc explicatia! Rusine sa va fie pt ca nici nu mai aveti ce sa spuneti in fata unor mizerii ca acestea, sper ca va vine sfarsitul…politic

gogosarul albastru a spus: (februarie 22nd, 2012 at 15:57 )

Ba Ciuhi, lasa-ne!

Adi (Timisoara) a spus: (martie 10th, 2012 at 13:56 )

Pai de ce sa nu poate invarti ei banii mai usor … in acest fel nu apar prin alte registre si se pote fura . Probabil ca Ciuhi nu si-a scot procentul din afacerea respectiva … Domle Deheleanu cu ce iesle a-ti cheltuit banii ?? ce-a care e an de an in centrul Timisoarei ? din cate stiu aia se achizitioneaza sau se construieste o singura data, nu cred ca toti acei bani sau dus acolo … si n-am inteles ce concerte au fost ? ca nu prea imi aduc aminte … sau isi aduce cineva aminte de concerte in luna decembrie in centrul TIMISOAREI?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Top