Ciuhandu, Ostaficiuc, Robu si Bojin decid luni soarta lui Poli

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele CJT, Constantin Osatficiuc, liderul PSD Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, se vor întâlni cel mai probabil luni pentru a lua o decizie finală de susţinere sau nu a echipei fanion a Banatului.
Cei patru preşedinţi de partide vor discuta cu ultimul audit de la Poli în faţă. Titu Bojin nu mai acceptă ca cineva să-şi facă campanie electorală promiţând bani pentru Poli. Acesta propune ca, în cazul susţinerii lui Poli, fiecare preşedinte să aibă drept de veto. „Probabil luni mă voi întâlni cu domnii Ostaficiuc, Robu şi Ciuhandu să discutăm auditul de la Poli. Trebuie tranaşată problema echipei. Suntem de acord să sprijinim pe Poli, dar într-un cadru transparent şi legal. Putem găsi soluţii pentru a nu lăsa echipa să moară. Nu voi accepta însă ca cineva să-şi mai facă campanie electorală din susţinerea sau nesusţinerea lui Poli. Propun ca fiecare preşedinte să aibă drept de veto în această chestiune”, a spus Bojin. Autorităţile judeţene şi locale trebuie să decidă dacă vor prelua 51% din acţiunile la clubul fanion al Banatului sau vor lua totul de la zero.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Angela Platan a spus: (februarie 10th, 2012 at 00:14 )

Cum pregateste USL fraudarea alegerilor in Timis
http://mafiadintimisoara.ro/?p=459

florin ianu a spus: (februarie 10th, 2012 at 08:17 )

eu cred ca soarta lui poli e stabilita deja de marian iancu. iar viitorul nu suna deloc bine.

banatean100% a spus: (februarie 10th, 2012 at 10:57 )

vrem sa stim si noi timisorenii cine a fost pentru si cine se opune, vrem sa stim pozitia fiecaruia! nu sa se prezinte doar deciza finala a majoritatii! sa fie facut publica pozitia fiecaruia legat de acest subiect! sa stiu cine ma reprezinta cu adeverat!

banatean100% a spus: (februarie 10th, 2012 at 11:02 )

aceasta sedinta ar trebui facuta publica, transmisa in direct! nu are de ce sa fie secreta timisorenilor!

observatorul a spus: (februarie 10th, 2012 at 12:43 )

Pe fraierii pe bani carora decideti i-a intrebat cineva daca sunt de acord sa mai spargeti banii aiurea? Pe banii cui a fost platit auditul? Nu cumva din bani publici? Atunci cum va permiteti voi sa spuneti ca este confidential???? A facut cineva un sondaj? Ati organizat un referendum? Nu sunteti decat niste hiene care se prostitueaza in public! Altfel spus mai rau decat alea de pe Calea Aradului!!! Mai grav este ca voi decideti pe banii nostri ca si cum ar fi ai vostri proprii si nici macar; ca atunci ati avea mai mare grija de ei! Niste penibili care nu se mai satura !

bogdan a spus: (februarie 10th, 2012 at 12:47 )

in romania reprezentantii din administratie se comporta cu banii comunitatii de parca ar fi de la mamele si tatii lor. asta e cea mai mare problema a noastra, a romanilor. de asta suntem in rahatul in care suntem. poate sa vina si gheorghe dracu in locul lui basescu, pentru ca tot asa se va trai, cu aceiasi functionari publici cu instinctg de stapani.

unu a spus: (februarie 10th, 2012 at 13:49 )

din banii care probabil nu se vor da pentru poli,.. cu siguranta alesii locali vor avea realizarii marete:infrastructura, parcuri, dezapeziri, parcari,etc…. singura bucurie in orasul asta infect este Poli Timisoara!… vreau sa vad cine mi-o ia!

t.s.g. a spus: (februarie 10th, 2012 at 13:56 )

cele mai mari bucurii pe care le-am trait legate de numele timisoara au fost atunci cand am eliminat Sahtior,am batut steaua si dinamo in groapa.. in orasul asta singurul lucru care ma poate face falos ca mis banatean cu adevarat este poli timisoara! in rest nu prea am motive!… domnilor ne intalnim la vot!

altul a spus: (februarie 10th, 2012 at 14:14 )

Cati mai au naivitatea sa creada ca orice ban investit la FC Timisoara (ca nu avem nici un inscris oficial ca a redevenit Poli Timisoara, decat vesnicele minciuni ale lui Iancu), sunt investiti realmente in echipa???? Indiferent ca CJT si Consiliul Local vor intra in acel actionariat, cu Iancu la echipa, toate astea reprezinta doar alte spalari de bani, alte scurgeri de fonduri si alte evaziuni!!! Cine va sta sa verifice operatiunile si sa tina contabilitatea societatii?? Angajeaza CJT si Primaria contabili ai consultanti pentru asta??Sunt frectii la picior de lemn! Se pare insa ca unii inca mai musca momeala! Si altii profita de naivitatea lor!!!!

unu a spus: (februarie 10th, 2012 at 14:36 )

cei care nu-l suportati pe iancu ganditiva ca daca autoritatile iau clubul iancu nu va mai avea puterea in clubul asta, atunci nu va mai fura, deturna, spala bani etc. autoritatile poat numi un manager care sa ia deciziile la club(jakie ionescu,contra,etc) sau sa gaseasca un alt investitor mai cinstit mai capabil, si sa-i cedeze cele 51% actiuni! tre sa se implice cumva… si fanii echipei de fotbal iau votat, deci tre’ sa se tina cont si de doleantele lor!

altul a spus: (februarie 10th, 2012 at 14:46 )

sa luam firul logic : autoritatile au dat bani; iancu s-a spart pe cai verzi pe pereti; si acuma tot autoritatile dau bani ca sa salveze echipa??? nu e cu adevart hilar si de cascadorii rasului??? sa nu uitam ca si intr-un caz si in altul este vorba de BANI PUBLICI!!!! platim niste bani publici ca sa stergem greselile facute tot pe bani publici??? m-ar distra daca nu ar trebui sa traiesc in acest oras, insa cum traiesc aici…nu ma mai pot distra ci doar intrista

Petreus a spus: (februarie 10th, 2012 at 15:02 )

Riscurile sunt prea mari. Si oricine poate risca si Robu si Ostaficiuc si oricine. Da, dar pe banii lui si nu pe bani publici. Si inva ceva: sunt fara partid (asa cum sunt cei mai multi) si de ce sa decida despre banii mei (nostri) sefii de partid ?

unu a spus: (februarie 10th, 2012 at 15:29 )

De la revolutie nu s-a mai pronuntat atat de mult in jurnalele de stiri cuvantul „Timisoara” ia Europa, ca atunci cand echipa de fotbal a eliminat Sahtior, detinatoare Cupei Uefa! … chiar si la meciul de cupa romaniei cand am eliminat steaua, cata bucurie era in oras.. in tramvaie.. in piete.. se vorbea duar despre meci… de la copii care mergeu la scola dimineata, la colegii de serviciu.. la batranii care faceau piata… ce amintiri frumoase…. sper sa le mai traiesc…

altul a spus: (februarie 10th, 2012 at 15:41 )

Faptul ca nu se pronunta ” Timisoara ” mai des , atat in tara cat si in afara este efectul managementului defectuos al orasului! Iar pe noi nu face decat sa fim si mai fraieri ca ne multumim cu putin! Faptul ca s-a pronuntat atunci cand Poli a eliminat Sahtior, nu inseamna ca acest lucru se va mai intampla!:)))) din B iti cam trebuiesc ani intregi sa ajungi de unde era echipa odata!!! Si cu toti jucatorii buni deja vanduti!!!! Cine suporta decontul acelor ani???? Eu nu sunt de acord sa-i suport

@pwtreus a spus: (februarie 11th, 2012 at 11:55 )

ce risca robu? el nu da bani, nu voteaza, nu semneaza.

banatanugugulanu a spus: (februarie 12th, 2012 at 22:12 )

sa fie facut public continutul auditului,audit facut din bani publici nu aveti nici-un drept sa-l tineti secret!!! intalnirea sa fie transmisa in direct pe internet!!! vrem sa stim cum voteaza fiecare!!! vrem sa stim pozitia fiecaruia dintre ei detaliat!!! nu iteleg ce este acolo?! o organizatie masona?! este ceva ocult?! vre-o secta ?! vrem normalitate vrem transparenta!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top