În loc să i se mulțumească înflăcărat pentru preocuparea de-a face orașului o modernă bază sportivă, cu stadion și sală polivalentă, președintele CJT Constantin Ostaficiuc a ajuns subiect de mișto pe forumul suporterilor alb-violeți. Bășcălia nu vine din faptul că ideea pedelistului ar fi proastă sau inoportună. Din contră. Cine nu și-ar dori un confort sporit pe o arenă spectaculoasă, în loc să-și riște viața pe scările de pe actualul stadion „Dan Păltinișanu”? Motiv pentru care unii își fac curaj și-și propun să mai trăiască încă 60 de ani pentru a vedea gata mândra „monastire” electorală a liderului CJT. Tocmai de aici pleacă neîncrederea justificată a druckerilor poliști. Înainte de a jubila la auzul unor astfel de proiecte n-ar fi rău să ne reamintim că, în aprilie 2003, Constantin Ostaficiuc, vicepreședinte pe atunci al CJT, povestea cum vrea să modernizeze stadionul „așa cum nu mai există în România”. Și că odată cu montarea instalației de nocturnă – da, aia plătită triplu pe „barba” și „chelia” conducerii CJT – se va acoperi stadionul în proporție de 80% cu structură și copertină ceva în genul Pieței Badea Cârțan, astfel că „privit de sus, stadionul ar urma sa arate ca o navă spațială extraterestră”, spunea atunci Constantin Ostaficiuc.
Alegerile au trecut, vicepreședintele CJT a ajuns președinte, iar nava extraterestră nu și-a arătat măreția. Era ca mănăstirea lui Manole, se prăbușea noaptea, iar o Ană n-a avut liderul democrat să zidească ca jertfă doctrinei alb-violete. Lumea aproape c-a uitat de promisiunea politicianului Ostaficiuc și a dezvoltat un alt proiect pur și simplu utopic: stadion și patinoar la Covaci, pe cele 60 de hectare solicitate de primărie pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Evident că nu s-a făcut nimic, nici stadion, nici patinoar, nici nu s-a dat vreo palmă de pământ la oameni. „Proiectul e un complex de care e nevoie pentru un oraş cu adevărat european. Ne pregăteam pentru acest proiect, dar nu era complet cristalizat. Acest complex va permite organizarea de competiţii sportive europene şi mondiale. Am rezolva şi problema găzduirii unor evenimente culturale. Îl vom prezenta unei dezbateri publice. Aştept şi alte proiecte din partea consiliului local, pe acel loc”, spunea, la acea vreme, Ostaficiuc, făcându-mă din nou să-l cred că va aduce lumină pe ulița suporterilor timișoreni cu acel proiect în valoare de 130 de milioane de euro. Bani, nu glumă.
N-a fost să fie nici în 2007, deși echipa de fotbal era pe val și se pregătea să devină de două ori vicecampioană. Dar a sosit anul electoral 2012 și speranța mea de microbist iarăși a prins aripi odată cu o nouă promisiune a liderului CJT. Acum nu mai e vorba de stadion și patinoar, nu mai e vorba de Covaci, ci de trei variante de proiect pe actuala locație a stadionului „Dan Păltinișanu”. Unul de 100 de milioane de euro, cu sala polivalentă lipită de stadion, altul de 86 de milioane, cu sala sub stadion, și altul mai ieftin, denumit „Intersectarea”, sub 50 de milioane. Toate, cu o capacitate de 30.000 de spectatori. Nicio problemă, mi-am zis. Aș putea să-l mai cred încă o dată pe președintele Ostaficiuc, dacă își drege glasul și devine serios pentru cinci minute. Tot ce doresc de la domnia sa este să vorbească ca pentru oameni normali, nu ca pentru idioți. Să ne zică dumnealui la ce nivel este discuția în CJT despre noul proiect, cu ce finanțare se va face, dacă e vorba de cofinanțare privată să ne spună despre cine e vorba, dacă e vorba investiție proprie cu credite ce vor fi luate de CJT, să spună omul ceva concret, să-l poată contrazice lumea dacă umblă cu baliverne. Sau, vorba aia, să tacă toți pe vecie și să se apuce naibii de treabă, nu numai să dea din gură din patru în patru ani.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…