Mihai Razvan Ungureanu, premierul desemnat al Romaniei

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că şeful SIE Mihai Răzvan Ungureanu este nominalizarea pentru funcţia de premier. Pentru postul de premier vacantat în urma demisiei lui Emil Boc au fost vehiculate nume precum cel al lui Călin Georgescu, cel al premierului interimar Cătălin Predoiu, dar şi cele ale şefilor serviciilor secrete, Cristian Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu. Preşedintele Băsescu a avut luni consultări cu toate partidele parlamentare, ultima rundă de discuţii fiind cea cu PDL, care a anunţat că a făcut o propunere clară de premier. Mihai Răzvan Ungureanu are la dispoziție zece zile, pentru a-şi forma cabinetul.
În vârstă de 43 de ani, Mihai Răzvan Ungureanu este director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Diplomat de carieră, el a făcut parte din mai multe guverne, începând cu anul 1998, când a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi a fost numit în funcţia de emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) şi coordonator-adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (2003-2004), ambele cu sediul la Viena. În 2004 s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, iar în 29 decembrie 2004 a fost cooptat în cabinetul Tăriceanu, fiind prezentat ca noul ministru de externe. A demisionat pe 4 februarie 2007, din cauza unui scandal legat de reţinerea a doi muncitori români în Irak. Respectivii lucrători, care lucrau la o bază militară americană, fuseseră acuzaţi de spionaj. Lui Ungureanu i s-a reproşat faptul că nu l-a informat pe premier de această situaţie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

... a spus: (februarie 6th, 2012 at 21:02 )

usl-istilor li se cam taie craca ( vezi reactia vehementa care ascunde multa frica a lui antonescu la aflarea premierului desemnat), tipul imi place, e tanar si are un CV extraordinar..sunt convins ca va face treaba buna. simpatizant pnl

Iulian a spus: (februarie 6th, 2012 at 21:25 )

Pacat ca opozitia nu sustine aceasta propunere,si nu e capabila sa lase deoparte orgoliile politice.Cu un astfel de premier chiar se poate redresa si stabiliza totul in tara

crin a spus: (februarie 6th, 2012 at 21:41 )

crin este tot mai slab ..pe zi ce trece e tot mai slab…a avut azi cea mai slaba interventie,interventie venita dupa desemnarea lui razvan ungureanu…am auzit de hitler de bolsevici…ieri cerea demisia lui jeffrey franks…maine poate cere demisia lui obama,cine stie….oare in ce lume traieste floarea asta??

Iulian a spus: (februarie 6th, 2012 at 22:23 )

Mediul nostru politic chiar avea nevoie de un astfel de imbold,cu un tanar inteligent care sa coordoneze guvernul intr-o perioada dificila ca aceasta

@ Iulian a spus: (februarie 6th, 2012 at 22:28 )

Naivitate, sau altceva….? „cu un astfel de premier” (fost-sau in continuare?-la serviciile secrete) „chiar se poate redresa”(sau reshapa Base si ai lui pedelei) si „stabiliza TOTUL in tara” (dupa modelul rusesc Putin) ?? Da, e tanar, destept si are „un CV extraordinar” in solda lui Base (inca de la manareala cu „salvarea ” ostaticilor din Irak). Adica, tot un fel de marioneta tip Boc… Cu sigurantza, isi va dovedi profesionalismul dobandit in ultimii ani, la urmatoarele alegeri…

razvan ungureanu a spus: (februarie 6th, 2012 at 22:31 )

citesc si recitesc de la 8 jumate pe wikipedia despre acest razvan ungureanu…va recomand si voua cei ce scrieti pe acest forum si apoi sa va dati cu parerea!e…incredibil de bun!unde l-a gasit oare basescu?:)cred ca e cea mai buna miscare a lui basescu de pana acum!

irakian din Kuntz a spus: (februarie 6th, 2012 at 22:48 )

haoleo mancatzi-as ! UNGUReanu suna ca draku’, mai bine SIEreanu…

Denis a spus: (februarie 6th, 2012 at 22:48 )

Toata lumea a inceput deja sa critice.Omul asta are un CV impecabil e un politicean tanar,cu ambitii mari,hai sa il lasam sa isi faca treaba si sa nu ne hazardam in critici inainte sa isi inceapa mandatul

scurt pe doi si un sfert a spus: (februarie 6th, 2012 at 23:43 )

TRAIASCA SERVICIILE !!!

Noni a spus: (februarie 7th, 2012 at 08:16 )

Primele comentarii au fost scrise de niste retardati! In ce tara numeste in functia de prim ministru – seful unui serviciu de informatii??? Poate intr-o tara cu dictatura militara! Sa nu uitam ca lumea a iesit in tara mai putin pentru Boc si mai mult pentru Basescu! Asa ca pe iei pe mama lor!

Noni a spus: (februarie 7th, 2012 at 08:16 )

Incepe apusul PDL-ului! Ha ha ha!

cornel a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:02 )

@Noni
dar tu ce esti?

haha a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:05 )

@noni am citit un editorial despre postaci…si agresiviatea lor..te incadrezi perfect!doar ca iti cam lipseste cultura si cei sapte ani de acasa!

twilight a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:10 )

@cornel..@noni e o frustrata care si-a dat seama ca ungureanu e mai bun ca antonescu,ponta,bojin,grindeanu si robu la un loc..si stai sa nu ma grabesc..o fi o ea…sau un el…sau un el care e o ea..

antenescu a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:17 )

ce seamana postarile unora cu conferinta de presa a lui antonescu de aseara..plus explicatia lui rosca stanescu tot de aseara dupa ce au auzit cine a fost desemnat ungureanu…postacei…voua nu trebuie sa va fie frica! dar lor le este!!!hahahahahahahahahaha(ras malefic)

... a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:55 )

opozitia din pacate este ghidata de o ambitie prosteasca de a dobandi puterea cu orice pret, demersurile lor nu contin o judecata limpede si rationala…..”pentru ca asa vreau eu ” ar trebui sa fie sloganul lor de partid!!!!

Ditu a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:56 )

Tipu pare ok, e o realizare simplu fapt ca nu l-au pus pe unu de 70 de ani, cu mentalitate de comunism care sa vina sa faca el reforma a la nea Nelu in tara asta! Si faptul ca a ajuns aici pana la varsta asta denota ca e un om ambitios si perseverent

unde (le) e ratiunea? a spus: (februarie 7th, 2012 at 09:57 )

Opozitia este in greva parlamentara, deci nu vor fi prezenti la vot, Ungureanu va fi prim ministru. Intrebarea mea este: cat iti permiti ca si parlamentar sa-ti bagi picioarele si sa fii in greva, ca asa vor muschii tai, pe banii mei si-ai tai, si-ai tuturor fraierilor platitori de taxe si impozite!

gheo a spus: (februarie 7th, 2012 at 10:01 )

normal…in capul lor e ..nimic acum…antonescu vb foarte mult…si spune doar…jos basescu….stiti cu cine il compar?cu dinu de la dinamo care vb foarte mult dar vrea doar sa moara steaua..

comentarii scrise de debili a spus: (februarie 7th, 2012 at 12:30 )

Bai postaci PDL-isti daca nu l-ati fi votat voi pe Basescu Romania nu avea 20 de miliarde de dolari datorie si bugetarii nu aveau salariile taiate. Si pe langa asta multi oameni ar fi avut si acum un loc de munca. Creierul vostru de meduze retardate nu stie ce-i respectul fata de valorile din tara asta! Din cauza voastra au plecat medicii in strainatate si pe noi si pe copii nostrii o sa ne trateze niste incompetenti produsi de niste scoli slabe pentru ca in loc sa dati bani invatamantului, ca sa creasca conscurenta si performanta i-ati luat de la invatamant ! Si dupa ce tara asta a stat veacuri sub teroarea securitatii ati venit cu un premier securist? Chiar nu va ie rusine??

@hei penelistule(ala care se ia de "debili") a spus: (februarie 7th, 2012 at 15:26 )

voiculescu iti spune ceva? stii cine e? sefu` lu sefu tau antonescu!
esti varza daca nu vezi cat de capabil e ungureanu asta!
de unde securist frate?asa te invata la sedinte? cu asta dispar toti comunistii securistii si idei tampite ca cele pe care le expui u aici…esti un penelist prost care nu face cinte,la fel ca si antenescu,partidului national liberal!

ungureanu a spus: (februarie 7th, 2012 at 16:32 )

cum toata lumea a” innebunit” cu acest ungureanu,am” innebunit” si eu la randul meu,in sensul bun :)…
stiati ca a facut ultimi doi ani de facultate intr-un singur an?? oare ce spune acest lucru despre MRU?
carcotasii ar putea sa se abtina

Noni a spus: (februarie 7th, 2012 at 20:57 )

Boc e cel mai competent prim ministru pe care il poate da PDL-ul! Decat un spion idiot prim ministru mai bine un pitic retardat! Imi mai puteti da exmple de tari in care prim minestru e seful unui sericiu de informatii? Ce credeti daca asta o sa trebuiasa sa aleaga intre a da bani medicilor sau SRI-ului ce o sa aleaga?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top