Ovidiu Ciuhandu, tentat sa paraseasca PD-L pentru o candidatura independenta la Primaria Timisoara

Surse din interiorul PD-L Timiș, nemulțumite de degringolada în care a ajuns filiala, dar și de tergiversarea desemnării unui candidat credibil pentru Primăria Timișoara, îl critică tot mai dur pe autointitulatul „Brand” al politicii bănățene, Constantin Ostaficiuc. Acuzele principale sunt legate de negocierile duse de „Brand” cu actualul primar Gheorghe Ciuhandu, negocieri care ar însemna, spun nemulțumiții, un adevărat faliment strategic al filialei. Asta, cu atât mai mult cu cât opinia cvasi-generală din PD-L este că menținerea lui Ciuhandu și a camarilei sale în fruntea municipalității este păguboasă pentru Timișoara și timișoreni. Aceleași surse portocalii afirmă că mai mulți oameni de afaceri influenți din oraș, unii dintre ei membri PD-L, i-ar fi propus președintelui PD-L Timișoara, Ovidiu Ciuhandu, să demisioneze din partid și să candideze independent pentru scaunul de primar. În opinia acestora, atu-urile lui Ciuhandu sunt tinerețea, succesul în afaceri, notorietatea și faptul că nu a fost implicat în scandaluri de corupție. De altfel, în ultimele două săptămâni, Ciuhandu a fost surprins purtând discuții cu oameni din anturajul PNL, dar și cu reprezentanți ai grupării Grindeanu – Țoancă din PSD. Ciuhandu și susținătorii săi speră să-i coalizeze în jurul candidatului independent pe toți cei care s-au săturat de mafia locală având sediul central în clădirea de pe Bd. CD Loga nr. 1. Odată cu Ciuhandu ar urma să părăsească PD-L mai mulți tineri, nemulțumiți de actuala stare de lucruri din partid. Fiindcă principala condiție a susținătorilor acestui proiect este demisia lui Ciuhandu din PD-L.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

34 comentarii pentru acest articol

roz bombon a spus: (februarie 20th, 2012 at 13:33 )

ce sa faca si asta?

ole a spus: (februarie 20th, 2012 at 14:04 )

SA FACA ORICE NUMAI SA IL SCHIMBE PE JIJI

adi a spus: (februarie 20th, 2012 at 14:31 )

nicio sansa, ciuhandu gheorghe e cel mai bun. ovidiu e doar purtator ilegal al numelui. ciuhandu ar trebui sa fie marca inregistrata si nimeni sa nu aiba voie sa candideze sub acest nume. ca doar numele de ciuhandu nu a fost facut cunoscut de ovidiu.

Dana a spus: (februarie 20th, 2012 at 15:11 )

Iar ipoteze fara niciun fundament! Insa mi se pare normal ca oamenii sa il sustina in urmatorii lui pasi, era de-asteptat!

mangleala a spus: (februarie 20th, 2012 at 15:13 )

iar s-au gasit aplaudatorii lui jijica sa latre despre barbos ca unica solutie! poate ne spun si despre miutz si depsre jean cojocari si despre heaven si de culitza. nu mai scapam odata d-astia???? in frunte cu jiji al tau

Andreea a spus: (februarie 20th, 2012 at 15:22 )

Ce timisorean nu s-a saturat de toata mafia asta locala ce se petrece in jurul primarului de atatia ani de zile??? Si atata timp cat membrii propriului sau partid il sustin pe acest Ovidiu Ciuhandu, pt ce si-ar mai da demisia?!

@redactie a spus: (februarie 20th, 2012 at 15:26 )

As fi foarte curios ce spune siO. Ciuhandu, e singurul ziar unde se dau stiri pe surse dar nciiodata nu e intrebata si persoana in cauza, de ce?

marcel a spus: (februarie 20th, 2012 at 16:39 )

toti fac asta pe surse fraiere uita-te sa vezi!

zaza a spus: (februarie 20th, 2012 at 16:40 )

gata, sa plece ciuhandu si sa vina robu cu echipa lui de sfinti, intelectuali, mari sportivi, specialisti in taiatul de frunze si mangaiatul patrupedelor amarate.

adi a spus: (februarie 20th, 2012 at 16:43 )

ideea de independent e interesanta. ca partidul astuia e si asa in aer
hahaha

adi a spus: (februarie 20th, 2012 at 16:46 )

robu e tatic si la frunze si la caini daca e sa taie…isi taie degetele:)))))

andrei a spus: (februarie 20th, 2012 at 17:15 )

ovidiule daca aude brandu te da afara din partid!!!!!

peste a spus: (februarie 20th, 2012 at 17:28 )

bine ovidiu ciuhandu. paine ne poti da, ne mai trebuie putin circ. stim ca ne poti oferi si circ… si inca din belsug!

Ciuhandu Reloaded a spus: (februarie 20th, 2012 at 18:34 )

Foarte buna ideea cu un candidat independent, dar astia cu cioara vopsita, sa ne lase ! Ne-am saturat de traseisti, ciolanisti ….

Cheloo a spus: (februarie 20th, 2012 at 18:36 )

– Dupa poza, si asta arata la fel de blazat ca tizul sau !

Alegator a spus: (februarie 20th, 2012 at 18:37 )

Asta e bun: il cheama tot Ciuhandru si e tot contra lu POLI, ca alalalt! Are sanse mari!

Pe.de.leu a spus: (februarie 20th, 2012 at 18:43 )

Fie painea cat de rea, stai mai bine’n banca ta !

Bogdan a spus: (februarie 20th, 2012 at 21:20 )

In Timisoara cred ca ne e frica de schimbare, desi o ducem tot mai rau sunt curios daca nu ies iar doar babele care il voteaza pe slaninosu ca atata stiu ele, daca merg gratis cu tramvaiu si au parcuri unde sa stea la barfa

.... a spus: (februarie 20th, 2012 at 21:38 )

decat un Ciuhandu vechi si erodat de 15 ani mai bine un Ciuhandu nou de la care mai e inca speranta

Titi Smenaru' a spus: (februarie 20th, 2012 at 22:06 )

Sa plateasca datoria catre S.C. Cofetaria Andalusia S.R.L., si dupa aceea sa candideze ca primar, la Mucea!

iliutza a spus: (februarie 20th, 2012 at 22:14 )

rau nu e baietu ista da-l mananca partidu’, bine ar fi de l-ar sprijini oamnenii de afaceri ca se pare ca are curaj de face d-astea

cristi a spus: (februarie 20th, 2012 at 22:18 )

ba ala de la andalusia daca esti prost si nu stii =sa faci afaceri ce te bagi? iti faci reclama?asta are de platit la multi altii d-aia cred ca poate fi primar. stie sa invarta fraieriii hahaha

belu a spus: (februarie 21st, 2012 at 08:27 )

ovidiu ciuhandu are sanse la primarie, dar la cea din sanmihaiu roman, acolo unde are si fabrica de inghetata.

Calin a spus: (februarie 21st, 2012 at 10:23 )

Din cum e articolul asta se vede ca face parte din categoria speculatii, mai aruncati si voi cate o bomba din asta pe piata sa pareti interesanti

samira a spus: (februarie 21st, 2012 at 11:38 )

Un independent pentru Timisoara chiar c-ar putea fi o solutie pentru a forta schimbarea si a scapa orasul de conducerea acestor mafioti plictisiti! Daca are curaj sa plece in cursa, sa o faca! Schimbarea trebuie sa vina de undeva si pentru Timisoara, altfel vom deveni mai rau ca Bucurestiul, cu tot orgoliul nostru banatean! Uitati-va la trotuarele si drumurile noastre, la felul in care am ajuns sa fim condusi! Cu o gandire ca a lui Mircea Badea si cu atacuri la persoana vom ramane pentru totdeauna ograda din spate a lumii civilizate. Mai interesant ar fi poate sa vedem un program politic de independent, atunci am putea judeca mai limpede…

andrei a spus: (februarie 21st, 2012 at 16:19 )

ca bine zici samira! doar ca in loc sa vedem partea plina a paharului pe o candidatura de acest tip ne balacarim in functie de partidul care ne plateste

ion a spus: (februarie 21st, 2012 at 19:03 )

ok sa vina ovidiu

Oli a spus: (februarie 21st, 2012 at 19:20 )

Din punctul meu de vedere ar fi oportuna candidatura oricui,in conditiile in care avem sanse sa scapam de nenorocitul ala de primar care a distrus orasul 16 ani de zile

Emanuel a spus: (februarie 21st, 2012 at 19:30 )

Asta e un nou articol marca ino,facut „pe surse” la 2 pahare de rom cu borza,la carciuma din cartier.Platite bineinteles de parlamentar,doar scrisul dupa dictare costa…

Nu cred a spus: (februarie 21st, 2012 at 20:28 )

E cam cusut cu ata rosie acest articol,dar cert este ca schimbarea elefantului de la primarie trebuie facuta cu orice pret,cu orice sprijin si cu orice sacrificiu.

Costi a spus: (februarie 21st, 2012 at 22:07 )

Bine ovidiule! Da-l jos pe barbos!

pntcd aripa ciorbea a spus: (martie 4th, 2012 at 15:13 )

ROBU PRIMAR

@pntcd aripa ciorbea a spus: (martie 4th, 2012 at 15:22 )

vezi, din cauza unor imbecili ca tine ne este teama ca robu sa castige. esti prost ca nopatea si extrem de periculos.

betty boop italy a spus: (martie 11th, 2012 at 10:02 )

hahahhhh,ciuhandu1,ciuhandu 2…nu v.ati saturat sa fiti manipulati,banateni?faceti curatenie de primavara,puneti unu anonim care sa nu aibe nici un interes doar sa demonstreze ca e capabil sa fie onest si intreprinzator,sa schimbe imaginea Timisoarei,sa faca parcari subterane,sa lupte impotriva poluarii cauzate de continental-care va va ucide(priviti cerul si veti vedea braiul de fum otravitor)…oricand gata sa lase locul altuia mai capabil ca el….mi.e greata….dinastii,ha???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Top