Pavelescu: „Ciuhandu nu are nicio functie in PNTCD”

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a reacţionat rapid după ce Gheorghe Ciuhandu a declarat că vrea să meargă pe varianta PNŢCD la alegeri. Deşi nu vrea să vorbească despre eventualele negocieri cu Ciuhandu şi nici să spună care sunt şansele ca actualul primar al Timişoarei şi oamenii lui să ajungă pe listele PNŢCD, Pavelescu îi bate obrazul edilului.

„Nimeni nu poate să vorbească în numele PNŢCD şi să angajeze partidul în alegeri, dacă se plasează în afara cadrului statutar. Nu este vorba de a face un târg cu Ciuhandu, este vorba de respectarea legii. Dacă domnul Ciuhandu şi alţii din jurul lui cred că putem să ne târguim ca la piaţă pe legalitate, se înşală. Ciuhandu nu are nicio funcţie în partid, îi recomand să nu mai facă presiuni. A pierdut procesele pe care se lăuda de patru ani că le câştigă. Îi recomand să stea în cadrul statutar şi să se supună hotărârilor partidului. Preşedintele statutar al PNŢCD Timiş este Rodica Vlad”, ne-a spus Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (februarie 29th, 2012 at 17:47 )

hopaaa, coane ciuhi… ce e, „istoricule” ? ai ramas pe dinafara tu si cei din gasca ?!

alegatorul BULA a spus: (februarie 29th, 2012 at 18:33 )

Ma chinuie o curiozitate: oare cu ce bani a dus ciuhi procesele? Ai cui or fi fost? Te pomenesti ca si ai mei!

Horia a spus: (februarie 29th, 2012 at 18:40 )

Ciuhandu…un om mic. Un primar mic, cu proiecte mici. A avut un partid istoric si l-a facut partid mic. Mic. Pina si conferintele de presa sunt mici: spune acelasi lucru de 5 ori…in variante diferite de spuma la gura.
Pentru alegatorul bula: a avut in mandatele lui un buget de aproape 2 miliarde de euro!!!!!

city boy a spus: (februarie 29th, 2012 at 18:48 )

Si uite asa se adevereste mai vechea barfo-profetie: mai intai, ciuhi si gasca lui vor face pe victimele. Apoi, vor face pe independentii care „lupta” in continuare sa apere orasul de atatea si atatea rele care il pandesc… In fata unui asemenea eroism pur si nevinovat, chiar si marele Brend va lacrima… Dupa care va acorda ostaficiucul pe nerasuflate sprijinul PDL-ului ( cel la fel de luptator) vasnicei echipe de independenti… Ce mai happy end! Sa-ti dea si tie lacrimile, ca alegator… Si de ras si de plans…

anonim a spus: (februarie 29th, 2012 at 19:56 )

o sa se supere Ciuhandu si o sa isi ia cei 3 membrii PNTCD din Timis si o sa plece cu ei la vilele lui din Austria si Germania,numa ca sa va vina voua,nemernicilor de hac…o sa se intoarca el cu forte proaspete si o sa dea de pamant si cu Robu si cu voi,aripa nelegitima a PNTCD

carmin a spus: (februarie 29th, 2012 at 19:56 )

din punct de vedere politic acest pavelescu este in cel mai fericit un lindic, nimic mai mult. orice om normal stie ca ciuhandu, cu toate pacatele lui, joaca in liga campionilor cand vorbim de politica si administratie fata de aschia asta slugarnica. numai niste imbecili se pot bucura ca ciuhandu a pierdut in fata acesteri clici de pupincuristi basescieni. pana la urma visul lui iliescu de a scoate pntcd de pe scena politica a devenit realitate. de data asta putem consemna moartea oficiala a pntcd-ului. vad ca si liberalii se bucura de aceasta intamplare. e pacat, pentru ca pe langa ei pntcd era celalalt partid care a avut legatura cu spiritul acestui neam desfigurat. ne meritam soarta fratilor. conteaza mai mult pc, un partid condus de un securist dovedit, unpr, partid condus de un mafiot imputit, prm, partid condus de un scelerat. pe undeva, ne meritam soarta. in locul liberalilor nu m-as prea grabi sa le cant prohodul taranistilor care i-aui scos din cacat in 96, pentru ca urmeaza ei. dar, vorba aia, pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. rusine sa va fie domnilor liberali, respect pntcd-ului pentru tot ce a facut pentru romania.

nu-i bai a spus: (februarie 29th, 2012 at 20:26 )

nu-i bai,ciuhandu si independent il face pe robu,numa ii prelungeste agonia lu robu,il lasa sa viseze,il lasa sa candideze la USL…si…simplu…il bate…nu cred ca are nevoie de numele inexistent al PNTCD ca sa invinga

unul BULA a spus: (februarie 29th, 2012 at 22:07 )

Care-s taranii din Partidul Taranesc, indiferent de haripa? Asta nu-n teleg! Si mai ales , cati tarani are Timisoara? Daca sunt doua haripe de Partid Taranesc, inseamna ca Timisoara e un oras de tarani ! Dar nici ce-a facut partidu’ taranesc(sau taranist…),ambele doua haripe, pt. toti acesti tarani, iar nu-n teleg.

dumitru a spus: (martie 1st, 2012 at 12:33 )

ciuhi, pune sula pe ei si nu te lasa invins de sistem. tu esti taticu. toata lumea stie ca esti numarul 1 in partea asta de tara. astia care il tot muscati de cur de ciuhandu cred ca o faceti pentru a ajunge la ciolan, nu pentru ca sueriti din cauza celor nefacute in oras.

Rodi a spus: (martie 1st, 2012 at 13:03 )

Are Ciuhandu o gramada de bube, dar Rodica Vlad îi da clasa la smecherii.

ciucurel a spus: (martie 1st, 2012 at 13:07 )

a ajuns pntcd pe mana acestei boarfe…

Taranu' a spus: (martie 1st, 2012 at 14:59 )

Trist,pe mana cui a ajuns acest partid istoric.Tot ce-i romanesc si valoros,lumineaza sub glie.Acolo este lumina si valoarea.Si care au mai ramas de valoarer sunt indepartati de trepadusi si gunoaie,smecheri , tradatori si migratori politici, cum sunt aceste doua exemplare : Rodica Vlad-o catza (sau cotzofana,sau tzatza-cum vreti sa-i zice-ti) si Aurelian Pavelescu-un tradator ,un meschin si pana la urma,un nimeni..Daca ei cred ca reprezinta ceva pentru cineva,se inseala amarnic.Banul nu te face om si nici nu poti cumpara caracter si morala cu ei.

unul BULA a spus: (martie 1st, 2012 at 16:09 )

Eu pe vremea lui ceau’ , ajungeam numai la ciolane si adidasi, dar acum nici nu mai incerc sa prind un oscior, da mai ciolan, caci e plin-plin-plin de comunisti,taranisti,liberali,pedelisti,pepedisti,unimuisti si alti isti, care indiferent de nume, au o singura doctrina, un singur tel, un singur scop = CIOLANUL, numai pt. ei .

pntcd a spus: (martie 1st, 2012 at 22:31 )

ROBU PRIMAR

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top