PD-L a ajuns pe centura politicii: Udrea e in tandreturi cu Gigi, iar la Timisoara vrea sa preia partidul-tomberon al lui DDD

În urmă cu vreo șapte ani, la puțin timp după ce ajungea președinte, Traian Băsescu o trimitea pe centură, în stilul său caracteristic, pe fosta sa colegă de partid, Lavinia Șandru. Centura politicii, adăuga președintele. Iată că, nu după mulți ani, Șandru a ajuns pe centură, fiind una dintre cele mai înfocate partizane ale lui Băsescu, din poziția de membru al unui partid de generali în rezervă. Iar scormoneala PD-L prin tomberoanele de pe centura politicii abia începe, aproape întreaga hazna a politichiei românești fiind scanată de portocalii. De exemplu, la București, Elena Udrea a bătut palma cu rafinatul politician Gigi Becali. Om al cărui discurs politic se poate rezuma la: „Băga-mi-aș, te bag, ți-o trag, mi-o iei, o sugi, mUE (…)”. Cine știe, poate tocmai aceste îndemnuri au atras-o pe dna Udrea alături de Becali. Oricum, tandemul de vis Gigi – Nuți va face, cu certitudine, ravagii în București.
La Timișoara, PD-L a încercat și, în mare măsură, a reușit să-și extindă controlul asupra partidului-tomberon al lui Dan Diaconescu. Nu fără un scandal monstru. Astfel, PD-L a reușit să-și plaseze un om, Adrian Diaconu, într-o funcție extrem de importantă a filialei, cea de vicepreședinte organizatoric. Că noul lider al PP-DD Timiș este om al PD-L o recunoștea luni seara chiar președintele organizației, Vasile Cparea, care-l cataloga pe Diaconu drept „omul lui Ostaficiuc”. Mai mult, el spunea că președintele național al partidului, Simona Man (DD este lider informal, nefiind nici măcar membru), a trecut întâi pe la sediul PD-L, apoi la propria filială. Oricum, ce s-a întâmplat la Timișoara este o nouă dovadă că formațiunea lui Diaconescu nu este decât un partid-rezervă al PD-L. Un partid-hazna care ar aduce în contul PD-L voturile segmentului electoral ceva mai retard. Și căutările PD-L în această zonă a politichiei pot continua. Cine știe, poate vor să facă politică și Ogică, Magda Ciumac, Piticul porno, Leo de la Strehaia sau spiritul Elodiei. Că Simona Sensual oricum e membră a partidului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Aqwilla-Violla a spus: (februarie 29th, 2012 at 16:43 )

Romanii aveau o zicala CONFIRMATA: „la prostime da-le circ si paine!” Romanii au facut SI LA ASTA O INOVATIE(sau INVENTIE….), care zice ia sa le dam noi NUMAI CIRC, caci iesim mult-mult mai ieftin!

pepe a spus: (februarie 29th, 2012 at 16:48 )

Cotroceii și cotrocelele au ajuns să caute prin tomberoane… Disperarea e mare. Halal politichie românească !

Mihai a spus: (februarie 29th, 2012 at 19:07 )

Curand o sa intre si PP-DD in Miscarea populara care va fi un adversar pe masura pentru miscarea comunista. Miscarea populara esti viitorul. Jos usl, jos comunistiiii

anonim a spus: (februarie 29th, 2012 at 19:50 )

la cum scri tu articole…pentru „retarzi”,s-ar putea foarte curand sa muti statele de plata de la nea Dorel,la nea Dan(DD)…nu e deloc exclus sa primesti o oferta de la partidu televizor sa le scrii neste articole”pe surse”asa cum sti tu sa o faci cel mai bine…de fiecare data cand mai fac greseala si ma duce telecomanda pe 0TV,vad cum viitorul presedinte al poporului se chinuie din rasputeri saconvinga retarzii ca PDL si USL sunt raul suprem,deci nu stiu cum tine „teoria” ta Ino,pe surse,desigur…

Coor-V a spus: (februarie 29th, 2012 at 20:10 )

creca asta e primu articolo scris pe surse pe bune de Ino.circula repede informatia pe centura,nu-i asa?ca din coorva in coorva…te identifici perfect cu stilu manelisto gretos al lui nea Jiji,a lu Simona Senzual,a lui Ogica samd…timpu va dovedi cel mai bine cine e coorva si cine nu,cine se aliaza cu cine pentru avantaje,cine scrie articole la comanda pentru bani…sti foarte bine despre ce e vorba

PPPDL a spus: (februarie 29th, 2012 at 23:05 )

Iaaa uiteee…cum sar ca arși anonimii si coorvele (unu’pepeleu si-altu’pedeleu -sau invers?…tot aia e ! ) la un simplu articol care nici măcar nu e pe „surse”…că doar cine n-a vrut n-a aflat de pupinbăseala lui Nutzi cu oierul sau golăneala cu pedelicul infiltrat în pepe-ul local (însuși căprarul-șef a dat-o pe goarnă), deci, unde-i dilu’ ? Nu mai căutați în tomberoane… rămâneți în ele !

Chiticaru Constantin a spus: (februarie 29th, 2012 at 23:08 )

da ce, sotul ei e cumva la PC sau UDMR?
Parca e pe la PDL, ca atare se string rindurile.

bimbo a spus: (martie 1st, 2012 at 14:18 )

Caprea(HAPLEA), sef de partid,nu-mi vine sa cred,baiatul asta chiar nu vrea sa-si duca batranetele linistit, crescandu-si nepotii!!! de fapt am uitat ca vrea sa-si rotunjeasca veniturile cumva si nu stie cum. doamne fereste sa ajunga in vreo functie in primarie,in 20 zile il ia DNA-ul !!!

OSTSAFICIUC a spus: (martie 1st, 2012 at 15:39 )

CAPREA aista ie un bou. fara shicoala, analfabet si ramolit. la azilu de batrani cu iel. in locu lui se vine un om tinar cu singe in pix. domnu Adrian Diaconu este cel mai bun. Il vrem PRESEDINTE. Huoooooooooo bey Caprea. du-te la Azil. bashinos batran ci ieshti.

@USL a spus: (martie 1st, 2012 at 21:47 )

Ca si marea alianta USL merge nemaipomenit…se vede cum se vaneaza ca sacalii unu pe altu si Domane feri sa ajunga astia la ciolan ca Romanica nu o sa mai vada nici cat a vazut pana acuma! Hai sa fim seriosi orice alianta din asta e facuta din disperare!

pntcd aripa ciorbea a spus: (martie 1st, 2012 at 22:45 )

ROBU PRIMAR

resitanu a spus: (martie 4th, 2012 at 16:39 )

partidul lui diaconescu este un partid de rahat simona man taie si spinzura cum vrea ea in partidul asta e o fiinta josnica ce face jocul pdl-ului nu va mai lasati mintit fratilor asa a facut in toate judetele caren u iau lins din palma au pus oamenii pd-lui sa le fie rusine astia sint mai hoti ca hoti

Cetateanul Derutat a spus: (martie 10th, 2012 at 16:08 )

Imi este asa ciuda pe voi si pe mine. Mi-am pus ambitia sa nu-l mai citesc pe aghi0tantul asta, In0 (zero) Ardelean. Azi, l-am citit iar, e la fel. Asta nu evolueaza, e tot un incepator imbatrinit. PAcat ca va pierdeti vremea….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top