Poli, intre campania electorala si cacealmalele conului Iancu

De câteva zile, conu’ Iancu a reînceput să facă turul televiziunilor naționale și locale, purtând cu el aceeași veche placă: gata, pleacă de la Timișoara. Așa cum a mai „plecat” și în urmă cu doi ani, și acum un an, și acum două luni etc. Mai degrabă jucător de alba-neagra și barbut, conu’ Iancu a blufat de fiecare dată și, în general, i-a mers. Cacealmaua a prins își fiindcă autoritățile locale s-au pretat la acest joc al bucureșteanului și au marcat banul aproape de fiecare dată când conu’ Iancu învârtea zarurile. Din păcate pentru el, de această dată va fi mult mai greu să prindă pe cineva în capcană. Aceasta și din cauza alegerilor care bat la ușă dar și, în mod sigur, din cauza lui. Fiindcă, dacă în urmă cu un an sau cu doi mulți fani ai lui Poli săreau și în foc pentru Iancu, acum ipochimenul nu mai are trecere nici măcar în galerie. Darmite printre timișorenii pe care nu prea îi interesează fenomenul fotbalistic. Or, ce om politic își va risca șansele afișându-se în acest moment cu un personaj devenit extrem de nociv pentru fotbalul timișorean și având credibilitatea baronului Munchhausen? Prin urmare, conu’ Iancu ar trebui să-și schimbe tactica prăfuită, că oricum nimeni nu mai pune botul la ea, ca să mă exprim într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și așa-zisul finanțator al lui Poli. De exemplu, să amenințe că se aruncă în Bega, provocând astfel inundații serioase în Timișoara. Lucru care nu le-ar conveni edililor după ce tocmai au fost învinși de zăpezi.
De cealaltă parte, nici politicienii nu fac nimic pentru a tăia coada pisicii: ori albă, ori neagră. S-a comandat un audit pe bani publici, audit care, deși clasificat drept secret de stat, pare să nu spună prea multe despre situația financiară a lui Poli. Adică spune ce se cam știa: situația e albastră rău. Din chestiune administrativă, povestea a devenit politică. Nu că înainte nu ar fi fost, dar acum e oficial. Mai mult, liderii politici au aruncat problema în spatele colegilor de partid. Acum se așteaptă ca patru birouri județene de partid (PD-L, PSD, PNL, PNȚCD) să se întâlnească pentru a lua o decizie. Care, foarte probabil, va însemna despărțirea de Iancu. Dacă liderii politici nu mai vor să fie văzuți în preajma bucureșteanului, aceiași lideri nu vor nici să ajungă în istorie drept dricarii care au purtat-o pe Poli pe ultimul drum. Mai ales, repet, că e an electoral. Așadar, o opțiune greu de luat, de unde și derobarea de la chestiune. Problema e că, până una din cele două tabere va lua o decizie, Poli riscă să rămână fără licență și în acest an. Ca să nu vorbim de varianta neagră a desființării.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Alegator a spus: (februarie 21st, 2012 at 20:52 )

Autoritatilin-au mai „sarit” cu banul la POLI, de vreo doi ani!!! Dar se pare, ca din nou ati prins o „berica” politica! Sa va fie de bine! Asta-i ziaristul, mai o bere, mai un vin!

Pintea a spus: (februarie 22nd, 2012 at 06:58 )

Bai Alegator, nu mai injura autorul articolelor! Am senzatia ca esti acelasi cretin care posteaza peste tot si scrie despre ziaristi. Dar pe tine cine te plateste sa injuri la comanda? Comenteaza pe fondul textului, lasa-l bai pe Ino Ardelean in pace!!! Sau sefii tai de la partid vor presa unica, asa cum era pe vremuri! Esti un nenorocit care te ascunzi sub anonimat, un fel de vierme esti!

simion a spus: (februarie 22nd, 2012 at 07:40 )

oricum o luam, tot nasol e. streangul deja e pus pe gatul politehnicii si nu vad cine ar putea sa rezolve aceasta situatie.

Daniel Preunca a spus: (februarie 22nd, 2012 at 09:25 )

Un articol real si la subiect ! M-as bucura ca acel audit sa poata fi facut public ! POLI nu va muri niciodata, indiferent ca se va numi Ripensia sau Univ Tm,….. Personal inclin spre un club nou, cu actionari CLT si CJT ( vezi modelul de la Baschet), ulterior orice timisan putand deveni actionar ( ca la Barcelona). Acum, orice ban investit, nu avem certitudinea ca va fi folosit asa cum se asteapta suporterii !
Sper ca se va lua o hotarare in favoarea fotbalului timisorean ( nu a dlui Iancu), si toate partidele sa fie in consens, pt ca Poli este mai presus decat orice activitate politica !

petre06 a spus: (februarie 22nd, 2012 at 19:09 )

de acord cu d/l DANIEL PREUCA

banatanugugulanu a spus: (februarie 25th, 2012 at 15:20 )

… auzi la ei de la zero???!!! pai cu cine de la zero? cu banditii astia?! ce garantii avem ca vom mai ajunge sa mai vedem fotbal in timisoara(sa batem clonele comuniste s&d asa cum le-am batut in ultimi ani, nu mai vorbesc de meciuri internationale:cu Sahthior cu Stuttgart cu Anderlecht, Man.City, Ajax) cu cine de la zero?!… tot iancu ne va salva tot el s-a batut pentru puncte cu Fifa pentru palmares, tot in el este speranta nu in jigodiile de politicieni!!!

pntcd aripa ciorbea a spus: (martie 4th, 2012 at 15:11 )

ROBU PRIMAR

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top