Liberalii din Timiş au intrat în trepidaţii după atacul inexplicabil al deputatul PD-L Gheorghe Ciobanu la adresa lui Nicolae Robu. Nimeni nu a înţeles de ce a ieşit Ghiţă Ciobanu în cadrul unei conferinţe de presă să-l facă cu ou şi oţet pe candidatul USL la Primăria Timişoarei, mai ales că acesta îi declara prietenie veşnică lui Robu în multele curse aeriene pe care le-au făcut împreună spre Bucureşti.
Liberalii susţin că au găsit explicaţia în cele din urmă. O „cârtiţă” a liberalilor din cadrul PD-L le-ar fi mărturisit că gestul lui Ciobanu a fost unul disperat şi comandat de conducerea portocaliilor. Asta pentru că, așa cum spune un sondaj realizat de PD-L Timiş, Nicolae Robu ar avea 13 procente peste actualul primar, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, cel mai probabil omul pe care îl vor susţine democraţii la Primăria Timişoara. Într-o conferinţă de presă, desfăşurată săptămâna trecută, Ciobanu a afirmat că profilul candidatului la Primăria Timişoara este inginer cu barbă. Ciobanu susţinea şi că Robu nu are nicio şansă la PMT, pentru că nu are mentalitate de învingător. În discuţiile particulare dintre Ciobanu şi Robu, deputatul portocaliu i-a transmis însă, în repetate rânduri, că el este singurul care îl poate bate pe Ciuhandu la Primăria Timişoarei.
Scrie un comentariu
17 comentarii pentru acest articol
:))))))) sunteti tari, voi presa uselista. pai daca e asa mare distanta, de ce il mai atacati pe ciuhandu?:))))))
nici in visele voastre cele mai umede Robu nu reuseste sa ia atata, din pacate tot Ciuhandu e favoritu ca nici barbosu nu e mai breaz da are mai mult lipici asa ca treziti-va din reverie
De mult timp nu am mai ras atat de bine. Chiar am crezut ca materialul e semnat de Iulia Avram. Vad ca sunteti doi pe cablu!
Tineti-o tot asa si sigur nu mai faceti trafic cu mine!
nu o avea 13 la suta, dar tot castiga robu, muie la postacii portocalii! Sa-i cumparati pampersuri lui Ciuhandu
S-ar putea sa nu se stie! Toate cartile sunt facute sa fie reales, realesul! DAR! DAR, se omite faptul ca: dupa evenimentele din Pta Universitatii, sa vina la urne mult mai multi tineri! De asemenea, s-ar putea ca o parte (cei necorupti si necoruptibili(incredibil, dar mai exista si din astia…..) din sustinatorii polisti) sa mearga organizat la alegeri, de data asta! Asta nu s-a luat in calcul, dar s-ar putea…….
Ce-mi mai place cand postacii portocalii se ambaleaza pentru Ciuhandu! Misto chestie!!
un politician care defineste atat de clar notiunea de „invingator” este demn de urmat! Felicitari d-le Ciobanu!
iulia aveam si ino ardelean sunt una si aceeasi pers
@mirna , vezi că pute !
Oameni buni va spun o chestie tare. De fapt postacii cretini care sar imediat peste tot pt. Ciuhandu nu sunt pdl-isti pt. ca pdl-istii nu-l suporta pe Ciuhandu si-i ingrozeste ideea ca sefii lor de la Bucuresti li-l vor baga pe gat pe barbos. Ei il prefera clar pe Robu ca-i mult mai cu carisma si mai pe placul lor dar ca le si intinde mereu mana pe la tv spunandu-le ca si el s-a inselat cu Basescu prin 2004 si ca si-a dat seama imediat dupa ce marinarul a ajuns presedinte. Deci postacii astia idioti nu sunt pdl-isti ci tananisti adica e Orza si poate inca vreo 2 ca in total astia nu-s decat maxim 20. La asta-s ”buni” si ei la postat!
daca nu-s decat 20, de ce te agiti asa? de ce ti-e frica de ei?:)
hai sa fim putin lucizi oameni buni, robu nu are nici 1 la suta un fata lui ciuhandu.
are 20 in spatele lui. dar omul e obsedat de propria persoana si chiar crede ca il bate pe ciuhandu.
daca ar fi asa liberalii ar sarbatori de pe-acuma dar asa ies in fiecare zi la atac tocmai pentru ca le e teama!!
Daca candideaza Ciobanu eu i-l sustin si in plus o sa fac publicitate moca :). PD-L este singurul partid care a taiat de la nesimtitii astia cere nu muncesc, astept doar ajutoare sociale.
robu ar face bine sa-si scoata degetele din priza si sa coboare cu picioarele pe pamant. norocul lui va fi ca ciuhandu nu va candida. atunci are sanse mari sa castige dar altfel nu vad cum se poate duela cu ciuhandu.
ai dreptate mihai PDL vrea sa puna economia pe picioare dar nesimtiti care fac manevre trag pt ei nu pt binele tarii
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- „Piedonizarea” României şi fronda Timişoarei
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
- Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
- A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
- Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
- Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
- Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Administratie
A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Citeşte tot articolul
Politica
Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Citeşte tot articolul
Sport
Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Citeşte tot articolul
Social
A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Retroparada Primăverii se întoarce la Timişoara pe 20 aprilie
Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook