Senzational! Bulibasele au ajuns defavorizate in Timisoara

În ultima vreme, primarul Gheorghe Ciuhandu îți taie tot cheful să-l mai acuzi că ar avea vreo combinație cu cetățenii domiciliați în palatele cu turnulețe din centrul urbei. Cum să-l mai acuzi pe edilul țărănist că el a adus tot bulibașa în buricul târgului să experimenteze arhitectură, când, de fapt, minoritarul este mai nou o victimă a discriminării negative practicate de Primăria Timișoara? Clar ca lumina zilei! Să nu apeleze domnul Vișinel la toate organizațiile din lume pentru apărarea drepturilor rromului pe motiv de nerespectare de către autoritatea locală a dreptului la proprietate? Să nu-și strige nedreptatea până la Haga, Bruxelles, Strasbourg, New Delhi înfierând măgăriile autorităților române? Ba să și-o strige! O fi țigan omul, dar are și dumnealui drepturi, ce naiba! Cum să nu părăsești tu primărie, tu bolnav cu branula-n venă, imobilul unde funcționează Oncologia, dacă proprietarul te somează să o faci? Ani de zile n-ai fost în stare tu, municipalitate, să-ți organizezi o clinică în alt spațiu, după ce n-ai activat al naibii de dubios dreptul de preemțiune la cumpărarea spațiului, iar acum trimiți Poliția Locală să-l amendeze pe proprietar că face gălăgie cu mobila pe scări! Hai să ne imaginăm că Vișinel nu era țigan. Să zicem că era neamț. Nu neamț, că neamț este. Belgian. Dacă Vișinel ar fi fost Belgian, ce ar fi spus un om, o instituție democratică de bun simț dacă proprietarul ar fi fost amendat că vrea să intre în propria casă? Ar fi fost balamuc, nu glumă. Eu vorbesc acum din punct de vedere principial, să nu credeți cumva că am să jelesc o săptămână de grija minoritarului. Poate că, pur și simplu, Primăria Timișoara și-a propus să le arate domnului Vișinel și familiei Stanca cum e când, proprietar fiind, îți invadează alții casa, se apucă de făcut scandal, ba chiar ți se cacă pe preșul din fața ușii, doar-doar așa îți pierzi mințile și renunți la imobil la jumătate de preț. Cu siguranță că, ignorând măcar de probă drepturile omului și-ale rromului, domnul Vișinel merită să vadă cum se simțea simplul cetățean când purtătorii de ghiuluri din neamul dumnealui au terorizat o majoritate cam bleagă, cu largul concurs al poliției, justiției și autorităților locale la un loc. Iar ca să închidem un cerc justițiar, poate că n-ar fi rău ca dl Visinel să-și ridice o șatră și în fața reședinței primarului Ciuhandu, că și-așa cartierul Plopi ar fi plin de amatori.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

baba a spus: (martie 27th, 2012 at 10:40 )

tiganii au invadat centrul timisoarei si mai vem sa fim capitala culturala. poate reusim lucrul asta daca ne bagam la o expozitie de ciori… ciori culturale.

gheo a spus: (martie 27th, 2012 at 10:49 )

cam tarziu vii domnu sasu cu astfel de articole…cam tarziu

razvan a spus: (martie 27th, 2012 at 14:39 )

tiganii au fost votantii lu’ ciuhandu…. populatia trebuie sa iasa la vot, sa-si exprime dreptul castigat in 89’… nu lasati pe altii sa aleaga in locul vostru si sa distruga de tot timisoara

regreta a spus: (martie 27th, 2012 at 18:56 )

dupa ce ai dat tot tiganilor trebuia sa te astepti la o mutare de genu. oricum nu mai ai nici o sansa esti varza ciuhii nu te mai voteaza nici tiganii

cosmo a spus: (martie 27th, 2012 at 21:30 )

au terorizat tiganii si au invadat centrul timisoarei..dar e si vina noastra , ca stam ca mamaligile

Corcodel a spus: (martie 27th, 2012 at 21:47 )

Haoleo, mîncați-aș… Păi cîți ani au trecut de cînd bulibașu’ Timișorii a mai defavorizat odată de-a pus vînătorii să împuște ciorile din parcu’ catedralei ? Rezultat ? : acu’ se… gunoiază și mai apăsat pe capu’ localnicilor…

regele cioaba a spus: (martie 27th, 2012 at 23:05 )

haoleu mancati as ..tu pe a mea ciuhandule da nu mai ai nimic sa ne dai pe centru ca sa te votam. vrem sa ne deschidem o taraba cu fuste largi si colorate acholo daca nu ne dai te blastam cu ghiocu la mama omida sa nu mai iesi primar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
Top