Supliment de 300.000 de euro pentru Drufec, la Parcul Copiilor

Executivul Primăriei solicită consilierilor locali, în cadrul ședinței de plen de marți, suplimentarea bugetului pentru lucrările de la Parcul Copiilor. Este vorba de încă 1,2 milioane de lei. Lucrarea este executată, în cea mai mare parte, de SC Drufec, firmă de casă a primăriei, care, în ultimii ani, a sifonat de la bugetul local câteva zeci de milioane de euro.

Interesant este faptul că, totuși, liderul asocierii la lucrarea de față este SC Horticultura, care va încasa însă doar 10% din banii destinați execuției. Reabilitarea Parcului Copiilor trebuia finalizată la începutul acestui an, dar probabil va fi predată înainte alegerilor, în campania electorală. Valoarea inițială a investiției a fost de două milioane de euro. De menționat că această lucrare a fost inaugurată cu mare fast de vreo două ori până acum. Raportul de suplimentare a fondurilor a fost semnat de viceprimarul Adrian Orza și șeful Direcției de Mediu, Vasile Ciupa, respectiv cei doi oameni din primărie despre care se spune că stau în spatele SC Drufec. Majorarea fondurilor pentru lucrările comandate de Primăria Timișoara a devenit o banalitate. Totdeauna s-a motivat cu deficiențe din proiectare. Cu toate acestea, niciodată nu a fost trasă la răspundere vreo firmă care a executat proiectul, iar firmele care întârzie terminarea lucrărilor, nici atât.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

37 de minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago