Jean, Adi, Vali si Junie au incercat intoarcerea Ciuhandului

Vineri dimineața, la o zi după ce primarul Gheorghe Ciuhandu anunța că nu va mai candida pentru un nou mandat, un comando format din patru oameni bătea la ușa edilului. Careul era format din Ioan Cojocari, viitor fost secretar al primăriei, Aura Junie, încă șefa a vreo 200 de sinecuriști din instituție, consilierul PNȚCD Valentin Moldovan și viceprimarul Adrian Orza.

Cu mențiunea că penultimul are una-două firme bine racordate la bugetul primăriei, iar Orza este omul propus de Ciuhandu să-i ducă mai departe proiectele. E o glumă asta cu proiectele, atâta timp cât acestea or fi sublime, dar lipsesc cu desăvârșire.

Cei patru lei-paralei s-au apucat să-l roage pe Ciuhandu să se întoarcă din drum, să se mai gândească, chiar să se răzgândească și să mai candideze pentru o tură. Fiindcă ei o să aibă grijă să-l ajute în noul mandat și o să muncească mult mai mult pentru propășirea Timișoarei pe noi culmi de civilizație și progres.

„Și pe noi cui ne lași?”, a fost strigătul disperat al celor patru. Însă Ciuhandu nu și nu, că se lasă și se pensionează. Motiv pentru care cei patru se și interesează acum în stânga și dreapta cum se scrie un CV, eventual chiar european. Mă rog, trei, nu patru, că lui Moldovan nu-i trebuie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

carmina a spus: (aprilie 30th, 2012 at 12:24 )

-20%, asa scrie in spetele lui orza. cine a facut fotografia are ochi vigilent.

d'artagnan a spus: (aprilie 30th, 2012 at 13:24 )

Asa mult? Nu cred.

Ionel Greucean a spus: (aprilie 30th, 2012 at 14:27 )

Ii va da cu minus. :))))))

dan bursuc a spus: (aprilie 30th, 2012 at 15:15 )

parca ar fi patru manelisti de-ai mei astia.

Pantera MOV a spus: (aprilie 30th, 2012 at 16:28 )

Ciuhandu a vrut” sa-si arate muschii” pe spinarea lui POLI si cand a vazut cum s-a prabusit in sondaje, a luat o decizie inteleapta! Decat sa se faca de KKO, acum la urma…..

@pantera mov a spus: (aprilie 30th, 2012 at 17:24 )

esti iprost.

cioloaca borandau a spus: (aprilie 30th, 2012 at 22:35 )

Oare de ce nu-i ziceti fituicii voastre „deCACAT.ro? La ce scrieti se potriveste mult mai bine decat denumirea actuala.

pemetean a spus: (aprilie 30th, 2012 at 23:22 )

ar mai fi o lista de pseudosefi care trebuie neaparat schimbati:
1.de la parcuri si alei verzi-tov.ciupa
2. de la personal,”sefa” aurelian, fosta driha, fosta cine mai stie!
3.de la directia tehnica…TOTI !
4.de la celelalte servicii, toti incompetentii si rutinatii…
intr-un cuvant:CURATENIE GENERALA in PRIMARIE !

gogu a spus: (aprilie 30th, 2012 at 23:35 )

stiu un singur lucru. lui porcul de cojocariu si tiganul de ciuhandu am sa le fac viata un calvar dupa ce nu vor mai fi la primarie ! la ce mi-au facut gunoaiele astea 2 mie .asta in cazul ca popa sapca s-ar putea sa fie mai iute. dar vor trebui sa mearga pe strada ca pe campurile minate !

@ cioloaca a spus: (mai 1st, 2012 at 01:33 )

– Piei, drace ! da ce poreclă borâtă de manelist ți-ai tras… ai făcut și tu parte din comando-ul mai sus pomenit ?

gogu a spus: (mai 1st, 2012 at 11:17 )

mai ,,cioloaca” !
de ce nu vrei tu sa realizezi , ca marea schimbare a inceput. cu finalitate , abia atunci cand veti disparea si ultimile specimene care aveti ,,lighean” la capatul gatului, aidoma tie !
cei greu de inteles , ptr. un om normal ?

vali a spus: (mai 2nd, 2012 at 11:14 )

La Aura ii este frica ca dupa ce pleaca Ciuhandu o vor scuipa toti in piata publica pentru ce javra ii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top