Geo, primul caine-ghid pentru nevazatori din Romania

Geo este primul câine-ghid instruit special pentru ghidarea nevăzătorilor, din cei 1.500 de câini-ghid donați de un centrul italian de pregătire. Patrupedul se antrenează, în această perioadă, în Italia, împreună cu stăpânul lui, un profesor de la Liceul special „Iris ”din Timișoara. Labradorul de aproape doi ani a fost crescut în așa fel încât să devină ajutorul tânărului său stăpân.

Acum trei ani, cluburile Lions „Timișoara” și „Gioachino Murat”, din Bari, au inițiat acest proiect care vrea să le acorde orbilor din România câte un câine ghid. Geo este primul patruped antrenat în acest scop și a devenit, în timp, „ochii” lui Constantin Cristache , profesor nevăzător la Liceul „Iris” din Timișoara.

Geo a fost crescut timp de un an de o familie de voluntari, care l-au obișnuit cu mediul familiar și cu societatea. Când a împlinit un an, Geo a fost preluat de Centrul Lions de Pregătire a Câinilor Ghid din Limbiate, Italia, și în următoarele șase luni a fost dresat ca să ghideze nevăzătorii. Apoi i-a fost prezentat profesorului timișorean, alături de care învață să comunice, sub supravegherea unui instructor.

„Câinele este prietenul nedespărțit al lui Costi. Cei doi se înțeleg de minune. În aceste zile, cei doi se antrenează împreună pentru a se obișnui unul cu celălalt și mai ales pentru ca stăpânul lui să știe cât mai bine să-l folosească”, spune Corneliu Vaida, inițiatorul român al proiectului.

Geo execută 30 de comenzi, de la obișnuitele „șezi” sau „culcat”, până la cele specifice pentru căutare-ghidare: „trepte”, „zebra”, „tramvai”, „intră”, „ieși”, „traversează” etc. Când i se spune „trepte”, Geo își ghidează stăpânul către scări și se așează cu labele din față pe prima treaptă, ca să îi semnalizeze unde încep acestea. La comanda „zebra”, câinele își duce stăpânul la trecerea de pietoni. Odată ajuns, se oprește și cercetează. E momentul în care Costi simte cu piciorul stang bordura. Între timp, dacă mașinile circulă sau dacă semaforul e pe culoarea roșie, Geo nu traversează nici dacă stăpânul i-o cere. Câinele a învățat să depisteze și obstacolele, dar și să-și ajute stăpânul să urce și să coboare în și din mijloacele de transport în comun. Ba mai mult, îi găsește și loc liber pe scaun!

În România sunt, oficial, 50.000 de nevăzători și alte 40.000 de persoane cu grave deficiențe de vedere. Prin proiectul Lions, unii dintre aceștia vor primi câini ghizi. Geo este primul din cei 1.500 de câini-ghid donați de centrul Italian de pregătire.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pascu roxana claudia a spus: (mai 24th, 2012 at 18:58 )

am 23 de ani si vreau si eu un caine-ghid miar fi de mare ajutor avand un frate tot nevazator eduard de 17 ani sant din giurgiu va multumesc

Camelia Platt a spus: (iulie 27th, 2012 at 01:30 )

Buna ziua,

este bine sa stiti ca primul ciine ghid pentru nevazatori din Romania se afla in Bucuresti inca din 2009, iar fundatia Light into Europe este singura organizatie in Romania care dezvolta un program integrat de ciini ghizi pentru nevazatori. Buna practica in domeniu ne cere ca fiecare ciine sa fie antrenat in doua faze, ultima fiind cea in care ciinele, instructorul si persoana nevazatoare invata traseele de care are nevoie persoana nevazatoare. In plus, dupa ce parteneriatul se realizeaza, instructorul trebuie sa verifice progresele facute, posibilele probleme care trebuie rezolvate si sa se asigure ca ciinele este mentinut sanatos. Am indoieli ca acest lucru se poate intimpla „la distanta”. As dori sa iau legatura atit cu jurnalistul care a scris articolul cit si cu beneficiarul ciinelui ghid. Multumesc

Preoteasa C-tin a spus: (iulie 1st, 2014 at 00:35 )

buna tuturor. si ca sa raspund: D-na Camelia Platt, de ce comentariul dvs imi pare ca reflecta o oarecare invidie? Acest caine este verificat periodic atat el cat si mediul in care se afla si cum este intretinut. Instructorul scolii in care Geo a fost antrenat ca si caine ghid a desemnat persoane din Timisoara care sa faca verificari dese referitor la ingrijirea lui Geo. Mai mult de atat va informez ca fundatia la care faceti referire nu este singura din Europa sau din tara noastra care se ocupa de pregatirea cainiilor ghizi.Raspunsul meu vizavi de comentariul Dvs vine cu intarziere tocmai ptr a va da timp sa va informati ceva mai bine in domeniul acesta cat si despre soarta si mediul in care Geo este intretinut si iubit. Stiu toate acestea ptr ca am vazut personal.. si nu doar putin timp.. ci mai mult. Puteti deasemeni sa va informati si despre calitatea mea cand scriu ca stiu mai bine decat Dvs. Sper ca nu am deranjat cu aceste precizari si multumesc inca o data celor care au facut posibil ca Geo sa ajunga la Constantin Cristache. Mai mult de atat, de curand familia Cristache este mai numeroasa cu un membru de care Geo are mare grija si acorda o atentie deosebita.Este intradevar un ajutor de nadejde !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Top