Marian Iancu a refuzat Timisoarei o super echipa!

După principiul „eu te-am făcut, eu te omor”, Marian Iancu a distrus cea mai talentată echipă pe care o putea alinia în prezent Poli Timişoara. Dacă jucătorii nu plecau care pe unde, Poli ar fi avut în loc fotbaliști care, în prezent, evoluează la echipe importante din Europa sau din campionatul intern, dar şi în naţionala României.

În urmă cu şase ani, „satelitul” lui Poli, care juca în eşalonul secund, avea cei mai talentaţi fotbalişti tineri din România. Câţiva dintre aceştia au şi debutat pentru prima reprezentativă a României, după ce au evoluat pentru reprezentativele de juniori şi de tineret. Din cauza unui management defectuos, cei mai mulţi dintre aceştia au părăsit-o pe Poli, iar alţii sunt ca şi plecaţi la echipe importante din România. Pantilimon, Torje, Luchin şi Latovlevici au fost convocaţi inclusiv în prima reprezentativă a României.

Pantilimon şi Torje evoluează la cele mai importante echipe. Pantilimon este campion al Angliei cu Manchester City, în timp ce Gabriel Torje va evolua cu echipa italiană Udinese în grupele Ligii Campionilor. Luchin şi Torje au lăsat-o pe Poli pentru bucureştenele Dinamo şi Steaua Bucureşti, iar Adrian Popa a fost unul dintre jucătorii importanţi ai Concordiei Chiajna, revelaţia returului, ceea ce i-a adus un transfer la FC Vaslui.

Un caz aparte este cel al lui Cristi Daminuţă, considerat la vremea respectivă cel mai talentat jucător al acelei generații. Deși în acte este fotbalistul lui AC Milan, Daminuţă nu joacă niciunde în acest moment. FC Tiraspol este ultima echipă la care acesta a activat, în prima ligă a Republicii Moldova. În iarnă, el a vrut un transfer la Universitar Maramureş Baia Mare, dar acesta l a căzut din cauza unor probleme cu actele.

Axente, Scutaru şi Mera sunt şi ei ca şi plecaţi, de aceştia interesându-se Steaua, Dinamo şi Rapid. Ultimii mohicani vor rămâne astfel Popovici, Poparadu şi Pătraş.

Dacă erau păstraţi aceşti jucători, Poli ar fi putut arăta astfel în prezent: Pantilimon (Manchester City) – Luchin (Dinamo Bucureşti), Mera (Poli / Rapid), Scutaru (Poli / Dinamo), Latovlevici (Steaua Bucureşti) – Popovici (Poli), Daminuţă (AC Milan), Poparadu (Poli) – Torje (Udinese), Axente (Poli / Steaua), Ad. Popa (FC Vaslui). Rezerve: Plopeanu – Petruş, Gavriluţă, Sminic, Pătraş, Dochiţa, Riviş, Străuţ, Rada, Buş, L. Turcu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Mm a spus: (mai 23rd, 2012 at 17:33 )

Iancu e principalul vinovat pt ca ne-a facut sa visam dupa care ne-a distrus, dar as vrea sa-i intreb pe oamenii de afaceri din Banat si pe autoritati daca mai exista in Europa o tara in care al doilea oras ca marime nu are echipa de fotbal in prima divizie,( si s- ar putea nici in a doua divizie)..Eu nu am gasit.

mitica a spus: (mai 23rd, 2012 at 17:47 )

Cand esti invitat la masa, trebuie sa stii ca intotdeauna cineva plateste. Banatenii ar fi vrut sa aibe echipa pe banii altuia fara sa se implice si la fel ca Iancu sau implicat neinspirat cand au dat si acei bani. Unii parinti cred ca-i suficient sa-i dai copilului bani si gata. Total fals si asa au procedat si autoritatile.

G R E S I T a spus: (mai 23rd, 2012 at 19:21 )

De fapt Timisoara a refuzat o mare echipa ! Echipa a fost in cupele europene cu Ajax si Anderlecht, timisorenii(indemnati de media) nu au luat bilete ca, cica erau prea scumpe! Abonamente nu au facut(tot la indemnul media…) ca, cica sa nu dea bani lui Iancu ! si asa e cu toti investitorii:Calea Buziasului se goleste,Calea Sagului se cam goleste, autostrada ne ocoleste………

Alex a spus: (mai 24th, 2012 at 09:21 )

CE penibili sunteti(si ma refer la ziaristi) acuzandu-l pe iancu de asa ceva… Iancu a refuzat Timisoarei o super echipa!!!! Pai ce-i Iancu, casa de binefacere?! Asa si eu pot spune ca mi-a refuzat Iancu un ferarri 2012 si-i cat se poate de nesimtit pentru asta. Pai Timisorenii n-au fost in stare sa-si cumpere un bilet cu 15 RON ca sa sustina echipa!!! CAnd au fost biletele 5 RON era plin stadionul, cand s-au scumpit au mai fost 7-8000 de spectatori.

@Alex a spus: (mai 24th, 2012 at 09:31 )

bai cretinule, marian iancu e investitor, finantator, dupa cum se autointituleaza chiar el. asta ce inseamna pentru mintea ta extrem de ingusta? daca nu exista timisoara si poli marian iancu ramanea eternul iunfractor. aici si-a creeat imagine cum nu ar fi putut in alta parte. a aruncat cu banii la modul cel mai imbecil. pai otelul galati castiga titlul cu un buget mai mic de 5 milioane de euro iar tu nu poti sa castigi acelasi titlu cu un buget net superior. e vina orasului ca asta a gestionat ca draqcu tot ce misca la poli? du-te in ma-ta cu tot cu el, nesimtitule. te iei de public. pai bai cretinule, publicul de la timisoara e singurul care a cerut ca la fiecare meci sa se intre cu bilet platit, nu moca, asa cum se intampla in alte parti. du-te fa-i o felatie lui iancu si lasa-ne dracu’-n pace cu lectile tale de doi lei.

timisorean care subscrie la ce scrie @alex a spus: (mai 24th, 2012 at 10:44 )

… si mai fac o completare: mai alex, daca esti un excrement mintal care se trage de prin mh sau alte parti oltenesti, te rugam sa nu ne intoxici cu aberatiile cum ca autoritatiile sunt de vina. Au fost linga echipa, nu ei au manageriat echipa!!! Publicul, pana inainte de a incepe de a manca rahat roaba de cacat pe la tv, erau cei mai multi de pe stadioanele din tara. Asa ca nu mai manca si tu ceapa pe aici!

P E N I B I L O R a spus: (mai 24th, 2012 at 11:33 )

Ce TAMPITI , DOAMNE !!!!!! Pai daca NU EXISTA TIMISOARA se putea duce la Ploiesti,Focsani,Urziceni,Buzau,Zalau, sau alte o suta de orase din Romania, mai mici sau mai mari unde Primariile dadeau bani SI PT.SPORT si lumea UMPLEA STADIOANELE !

Ambalajul a spus: (mai 24th, 2012 at 11:35 )

Iancu a venit la Timisoara DIN PROSTIE! S-a lasat pacalit de „A M B A L A J”, ca multi alti investitori, care au venit aici si acum isi strang catrafusele si PLEACA !!!! OARE DE CE ?

PENIBILULE a spus: (mai 24th, 2012 at 11:40 )

dar cele 12 milioane primite de la primarie si cjt nu inseamna nimic? spune-mi in ce oras s-au mai investit banii astia intr-o echipa si discutam. esti doar un imbecil venit pe aici cu pluta pe conducta. nici nu vreau sa ma gandesc ce zace in mintea ta cand compari timisoara cu zalau, buzau, urziceni sau focsani. lasa-ti faza cu ambalajul, aici vorbim de un investitor care a pacalit pe toata lumea. garantezi tu cu ma-ta ca mergeti la puscarie, voi si tot neamul vostru pe urmatorii o mie de ani, pentru o asociere cu iancu? voi ganditi totul politic. oricine vine la primarie, o relatie cu iancu este imposibila. omul asta e penal din punct de vedere legal, lucru pe care nu vreti sa-l intelegeti. va doresc sa aveti patroni ca marian iancu si mai discutam dupa aceea.

bissi a spus: (mai 25th, 2012 at 15:38 )

Iancu are intrun fel dreptate.Dar el oricum a scos banii din vinzarea jucatorilor si a spalat banii ,,negri,,pe la Poli.A scos bani multzi si prin vinzarea biletelor si altzi sponzori ce se aflau pe linga echipa.El intradevar a bagat bani….dar a scos mai mult decit a bagat in echipa asta este sigur.Pe linga cei de sus atzi uitat si de Goga,Curtean,Alexa,Sepsi,Zicu,Bourceanu,Nikolic,Bucur….vai doamne ce echipa sa creat…si apoi sa vindut.Deci vina este pe ambele partzi.Hai Timisoara.Hai Poli.

bissi a spus: (mai 25th, 2012 at 15:49 )

Pantilimon,Taborda,Luchin,Mera,Scutaru,Latovlevic,Torje,Axente,Ad.Popa,Sepsi,Cisowsky,Goga,Rusic,Curtean,Bourceanu,Zicu,Maghera,Nikolic,Alexa,Bucur,Nicolitza….Vai Doamne ce lot ar fi avut Poli acuma.Pai nu avea cum sa ne bata nimeni in Liga 1.Mergeam cu sigurantza in primavara Europeana chiar la Liga Campionilor.Asa echipa/lot nu a mai fost in Romania de la Steaua cind a cistigat Liga Campionilor.PACAT…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top