Marian Iancu rade de Timisoara

Marian Iancu a anunțat că șansele lui Poli de a promova în Divizia A sunt ca și nule. El a declarat că va retrage dosarul de licențiere în zilele următoare, pentru că nu sunt îndeplinite toate condițiile. În plus, el condiționează electoral rămânerea la Timișoara a palmaresului clubului alb-violet.

„Sunt datorii de aproape două milioane de euro care trebuie plătite, iar eu am înaintat dosarul în ideea în care echipa va fi preluată în procentaj de 100% de autoritățile locale. Nu este niciun plan ascuns, eu nu mai plătesc, așa că nu are rost să ne amăgim cu licențierea”, a declarat Marian Iancu.

Nu e pentru prima dată, ba chiar a devenit o practică frecventă ca Iancu să forțeze mâna autorităților locale, amernințând cu retragerea. Ceea ce va tulbura probabil apele mai tare în Timișoara este faptul că Iancu a luat în derâdere orașul, care, totuși, a finanțat echipa ani la rândul. „Așa mitici și țigani cum suntem ăștia din București, aici vorbim de autostrăzi suspendate și de finale de Europa League. La nenorociții ăștia din București lucrurile se mișcă, la Timișoara se vorbește de panseluțe! Nu știu cum naiba, dar de șase ani de când investesc la Poli, nici iarba nu crește la Timișoara. S-a făcut o autostradă ca să intre lumea direct în Arad și sa ocolească Timișoara”, a mai spus Iancu, pentru GSP.

„Jucătorii pot să sărbătorească, pentru rezultatele lor sportive. În funcţie de cum au jucat şi cum vor juca, ei pot să îşi găsească locul la alte echipe, unele mai mari, altele mai mici. Oraşul nu are motiv să sărbătorească împreună cu ei, pentru că în această săptămână noi vom depune documentele pentru retragerea dosarului de licenţiere. Nu îndeplinim criteriile financiare. Politicienii din Asociaţia Suporterilor Druckeria au spus că sunt ţigan cerşetor. Uite că nu sunt. Dacă eram ţigan cerşetor, mai cerşeam bani de la BkP ca să îndeplinim condiţiile?”, a mai declarat Marian Iancu, citat, de această dată, de www.liga2.ro, site afiliat prosport.ro.

Șeful lui Poli ameninţă că va lăsa palmaresul echipei doar în anumite condiţii Universităţii Politehnica. Mai exact, doar dacă Nicolae Robu devine primar. „Eu oricum plec, şi dacă va câştiga Robu alegerile, şi dacă nu. Dar dacă va fi el primar, o să cedez Universităţii Politehnica palmaresul. Le mai las câteva grupe de juniori foarte bune şi o echipă de liga a treia sau a patra”, a mai spus Iancu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

39 comentarii pentru acest articol

Alin a spus: (mai 7th, 2012 at 15:37 )

Rectificare la titlu: rade de fapt de halul in care a ajuns sub conducerea fostului primar, in timpul caruia cu totii putem spune fara nici o jena ca Timisoara s-a intors in Evul mediu!

Gogu a spus: (mai 7th, 2012 at 15:44 )

Sa stii ca ar fi o idee sa ramana palmaresul la o institutie de stat, mai ales una de invatamant superior, in caz ca se mai trezeste vreun Zambon cu pretentii, sa vedem ce curte internationala ii mai da drept de cauza impotriva unei institutii de invatamant

83 a spus: (mai 7th, 2012 at 15:52 )

„miticul” are 100% dreptate! noi banatenii am ajuns ultimii la toate capitolele, timisoara doar in fotbal a mai contat in ultimi ani! nici-un banatean nu a facut nimic pentru poli si nici pentru timisoara sau pentru banat! nici-un banatean nu a dat un leu pentru poli! Rusine!

83 a spus: (mai 7th, 2012 at 16:00 )

cat despre astia ce-si spun „drukeria” rusine! s-au vandut ca iuda unur politicieni care au votat impotriva lui poli! individul ala din „drukeria” implicat politic trebuia EXCLUS imediat din asa zisa „drukeria”!

Alex a spus: (mai 7th, 2012 at 16:16 )

Iara tu ba sabin cacara?! Normal ca rade omul, noi suntem mandrii ca suntem Timisoreni, dar uitam sa vedem celelalte orase care ne-au luat demult fata in timp ce noi batem pasul pe loc. Aradenii intra direct pe autostrada, noi vom avea 5km de mers pana la ea, pentru ca acum sunt 16km din Timisoara pana la autostrada. Membrii drukeria candideaza in alegerile locale pe liste electorale… Timisorenii au iubit POLI cand era 5RON biletul, cand s-a facut 10RON au preferat sa sparga seminte in fata televizorului.

Alex a spus: (mai 7th, 2012 at 16:20 )

Iara tu ba sabin cacara?! Normal ca rade omul, noi suntem mandrii ca suntem Timisoreni, dar uitam sa vedem celelalte orase care ne-au luat demult fata in timp ce noi batem pasul pe loc. Aradenii intra direct pe autostrada, noi vom avea 5km de mers pana la ea, pentru ca acum sunt 16km din Timisoara pana la autostrada. Membrii drukeria candideaza in alegerile locale pe liste electorale… Timisorenii au iubit POLI cand era 5RON biletul, cand s-a facut 10 RON au preferat sa sparga seminte in fata televizorului.

@ postacii de mai sus a spus: (mai 7th, 2012 at 16:39 )

v-ati inhaitat cu iancu liberalilor, duceti-va elefantul in spinare pan ala sfarsit. pt prostul 83: cretinule, cine nu a votat ultima data bani pt poli? exact liberalii tai din usl!

Andri Popa a spus: (mai 7th, 2012 at 17:08 )

drukeria s-a INHAITAT cu cine nu trebuia! IANCU a facut pt. TIMISAOARA ce KKNARII de la conducere NU AR REUSII in viata vietii lor, inca 100 de mandate, e drept ca in fotbal ca de asta s-a ocupat! Daca se ocupa de altele aveam ce nici nu visam, caci omul se pricepe cand face ceva! Astia pe care-i lauda pulitrucii sunt mesteri doar la furaciuni! Asta nu o puteti „INGHITI”, ca asta E ADEVARUL !! !

mitica a spus: (mai 7th, 2012 at 17:36 )

„Așa mitici și țigani cum suntem ăștia din București, aici vorbim de autostrăzi suspendate și de finale de Europa League. La nenorociții ăștia din București lucrurile se mișcă, la Timișoara se vorbește de panseluțe! Nu știu cum naiba, dar de șase ani de când investesc la Poli, nici iarba nu crește la Timișoara. S-a făcut o autostradă ca să intre lumea direct în Arad și sa ocolească Timișoara”, a mai spus Iancu, pentru GSP.
Iancu are dreptate indiferent daca ne place sau nu.

Pasa de la Printul Turcesc a spus: (mai 7th, 2012 at 17:52 )

Iancu a facut pt. TIMISOARA cat n-au facut TOTI CONSILIERII la un loc! De asta sunt toti disperati,ofuscati,isterizati !

Tarul din Ronat a spus: (mai 7th, 2012 at 18:02 )

Pai, de asta s-a produs ruptura de IANCU ! „Politicienii” si-au dat seama ca IANCU II ECLIPSEAZA IN NEPUTINTA LOR TOTALA! Si atunci au inceput o campanie de denigrare a lui Iancu, ca doar la asa ceva se pricep!

Dragostea din Plopi a spus: (mai 7th, 2012 at 18:27 )

Noi , timisorenii suntem toti mai AHI – mai AHO, pana la fapte, acolo mucles !

Sofisticata din Mosnita a spus: (mai 7th, 2012 at 18:41 )

in toata treaba cei mai de kkt au fost drukeria astia si acum raman fara „obestul muncii”

suporter patimas a spus: (mai 7th, 2012 at 19:48 )

Performanta sportiva sub conducere BKP,corect .Spectacol,suporteri patimasi,stadion plin ..deosebit ! Bravo Iancu.
Retrogradare ,probleme mari si grave cu banii si nu numai,minciuni crase tot sub conducere BKP. Rusine Iancu .Mai mare nenorocire ca asta nu putea face decat un tigan,mitic de giulesti ! Asta e Iancu .,un profitor si atat !

Sfinxul din Kuntz a spus: (mai 7th, 2012 at 20:13 )

Cu ce a profitat Iancu si care e profitul? Fii mai clar! Nu a primit terenuri, nu a primit solventul, nu a primit NIMIC! A ca a primit pt. club in SAPTE ANI 9 mil de euro, pai aia e UN MIL. si ceva de euro pe an! Toate primariile de DIVIZIA A, dau MAI MULT ECHIPEI LOR DE FOTBAL, iar majoritatea celor de B, dau tot cam atat pe an? DECI, care-i problema, fi-ti mai CONCRETI, nu numai BLA-BLA-BLA electoral PENIBIL….

Piramidalul din Soarelui a spus: (mai 7th, 2012 at 20:48 )

vad ca nehalitii din politica vorbesc LA PLURAL: liberalii! Eu ma refer la dl. Robu care se pare ca-i singurul care nu-i ahtiat dupa ciolan. care vad ca nu a intrat in politica SA SE CAPATUIASCA , EL SI TOATA FAMILIA, ca majoritatea si care s-a realizat profesional, se pare prin forte proprii ! A ca cei mai multi au platit gras si ca sa termine liceul, asta-i altceva! De asta sunt disperati de invidie pe Robu….

city boy a spus: (mai 7th, 2012 at 20:50 )

romitza, herzog, ba chiar boncea… unde sunteti ? haideti, rupeti-va tastaturile cu scrisu’ ca va mananca de vii cu comentariile timisorenii ! Nu puteti s-o lasati asa! bagati acolo… ca-l transferam pe messi, ca mourinho antreneaza la noi din vara, ca pana de Santa Marie jucam pe o replica a lui Anfield… Ca vom avea drept sponsor direct banca central europeana ! haideti, ma, ca puteti…

Hunedoreanu' a spus: (mai 7th, 2012 at 21:01 )

Ia mai da-l in plm de tzigan imputit,Bucurestiul este cea mai nespalata capitala pot sa-si construiasca aia ce vor ce tot niste tigani hoti vor ramane.Normal ca au bani daca controleaza toate fonduriile din tara asta.
Daca Ardealul si Banatul ar fi impreuna nu am mai ajunge la mila astora.Din pacate Timisoara este prea afectata de invazia acestor ciori,olteni si moldoveni.

Culturistul a spus: (mai 7th, 2012 at 21:27 )

Ciuhandu si-a umflat muschii cu POLI, dar „s-a intepat” si s=a dezumflat de tot! ca sa nu apara la alegeri ca Popey marinarul, a abandonat ! singurul lucru destept, pe care l-a facut in lunga sa cariera politica(ma refer pt. timisoreni, ca pt. el a facut destul…)

eu a spus: (mai 7th, 2012 at 21:31 )

Ce mare lucru a facut Iancu la Timisoara…? A creat iluzii pentru naivi, a indatorat clubul creditandul cu banii de la BKP, fiecare „investitie” a lui este girata cu jucatori pe sume ireale… asta se numeste investitie mai nesimtitule. Ca si moralitate, vocabular si prestanta ne-ai adus la cel mai jos nivel. Ce obligatie are CL si CJT sa investeasca intr-un S.A .al tau, ce obligatie am sa-ti dau eu bani ca sa-ti platesti datoriile acumulate de tine, ce obligatie am sa-ti scot pietrele din foc cand tu prin inginerii financiare si alte trucuri marseave ai bagat-o in liga2. DA BANATENII SUNT ZGARCITI DAR NU SI PROSTI ASA CUM NE CONSIDERI TU IMPREUNA CU TOTI ACOLITII TAI. Nu CLT, CJT sau suporterii au retrogradat echipa ci măgăriile şi ţepele tale, tu cu mânuţa ta ai făcut divizarea şi datoriile şi acum vrei ca alţii să ţi le plătească ? Al naibii „logică” la tine ipocritule ….. nu vă lăsaţi fraeriţi aşa cum vrea MUŞCHIUL meu, nu-i nimic, …. vă desfiinţez şi pe voi şi echipa !

timis a spus: (mai 7th, 2012 at 21:39 )

si apropo… daca vreti sa avem un primar mai slab ca ciuhandu atunci votati robu, omul de casa a lui iancu&co respectiv a mafiei si lumii interlope timisorene. credeati ca mai rau ca ciuhandu nu se poate…? stati sa-l vedeti pe „marele” robu

timisorean a spus: (mai 7th, 2012 at 21:40 )

100% are dreptate miticul. noi timisorenii in prostia noastra am votat aceiasi hoti 4 mandate : ciuhandu-cojocarii.

John a spus: (mai 7th, 2012 at 21:46 )

Sunt satul de Iancu si in general de fotbalul romanesc, care e o marsavie si un circ, nu un sport. Totusi are dreptate ca orasul nostru a ajuns vai si amar din cauza lui Ciuhandu si a acolitilor lui. Poli e doar unul dintre aspectele de care nu i-a pasat niciodata. De fapt, nu cred ca pot sa spun ceva de care i-a pasat in orasul asta, inafara de afacerile familiei lui. Nu toata lumea e fan Poli, sau microbist, dar totusi, Poli este un simbol al orasului si nu trebuie lasat chiar asa sa moara. Macar in diviziile inferioare trebuie sa existe, altfel suntem ultimii oameni si ultimul oras. Hai cu o schimbare!!

banat republic a spus: (mai 7th, 2012 at 22:09 )

DA. STITI CUM S-AU FACUT SOSELE SUSPENDATE IN BUC.? FURAND DE LA NOI.
IANCULE, DU-TE-N MITICIA TA TIGANEASCA SA VEZI DACA OPRESCU ITI DA VREUN BAN. POLITIC ARE DREPTATE – TIMISOARA ARE NEVOIE DE SCHIMBARE.

GabiTm a spus: (mai 7th, 2012 at 22:14 )

Ba nu mai pupati atata in cur elefantul asta!!! Ce kkt a facut…..am jucat doua sezoane in europa si acuma am ajuns sa jucam din sezonul viitor cu SACALAZ si PISCHIA?! Si pupincuristu ala a lu iancu ce tot se da ” X DIN PLOPI sau Y DIN MOSNITA” chiar crezi ca cineva este atata de dobitoc incat sa nu realizeze ca ai cel putin 10 comentari cu nume diferite?!!! Bai dezechilibratilor…..vedeti in plm realitatea si nu mai o haliti atata cu IANCU in sus,IANCU IN JOS……ca doar EL ne-a dus acolo unde suntem acuma,doar el a incercat sa faca fel si fel de gainari sa fentam legile,nu eu,nu lideri de galeri ,nu x sau y……si doar el!!! De ce doar pe noi(si bistrita ca paravan) ne-au retrogradat in liga a doua pentru datori,de ce doar pe noi ne-au depunctat la cele mai mici cacaturi…..oare nu din cauza gibonului de IANCU?! Deschide-ti in plm ochii si macar aveti bunul simt si pupati-l in cur in privat daca asta va incalzeste cu ceva!!!! OBLIGATORIU INAINTE!!!

Regatul BANAT a spus: (mai 7th, 2012 at 22:27 )

Citind lista cu cei 15 candidati la Primarie, e f.usor de observat ca ORICARE NU ARE CUM SA FIE MAI PENIBIL ca ciuhandu ! NU ARE CUM! Si nu uitati ca tipul a avut la dispozitie 16(SAISPREZECE ) ANI SA ARATE CEVA !!!!

pt.gabita a spus: (mai 7th, 2012 at 22:33 )

o sa-l pupam in c..r pe ciuhi, sau pe cine zici tu ! nu stiu pe cine reprezinti tu, dar toti vad ca DOAR IANCU A FACUT CEVA IN ORASUL ASTA, in sport(fotbal) e drept! altcineva nu poate! cine tender care a daramat si bazinul de inot- FARA ROST- ca nici pana azi nu a facut nimic acolo! Tot orasul e varza,praful ne ineaca, gunoiul ne sufoca, avem deponeu degeaba, cazarma U e praf, ilsa e praf,kandia e praf,solventul e pulbere, extraceram si dermatina sunt zob! NU ARE ROST SA MAI CONTINUI , tu ti-ai luat votculita, ti-ai scris „lectia” si esti fericit, dar ceilalti timisoreni? Tu vorbesti de PUPAT IN C…R?

pt.gabita a spus: (mai 7th, 2012 at 22:46 )

Fara IANCU v-a fi OBLIGATORIU INAPOI ! Te dai mare polist, dar se pare ca esti pupinc….ist POLITIC! da tu un nume in locul lui IANCU si cred ca TOTI DE AICI DIN TIMISOARA SE VOR INCHINA IN FATA TA! ATAT, CONCRET = UN NUME! Chiar fara prenume, un nume??????????????????????????????

GO MITICIA a spus: (mai 7th, 2012 at 23:42 )

pupatil in c.r pe iancu pentru ca oricum o sa se cace in gura voastra asa cum a facut-o mereu, clar timisoara are nevoie de schimbare dar nu vb ratatul de robu care poate sa se ia cu iancu de mana si sa ramana in tigania lor miticeasca. nu va mai imbatati cu apa rece SINGURUL LUCRU CE L-A FACUT IANCU IN ORASUL ASTA A FOST „BANI”, BANI DE PE FRAIERI..DE PE SPECTATORI,CLT,CJT, JUCATORI ETC

@timis a spus: (mai 8th, 2012 at 09:44 )

ce vorbesti mai, Robu e 10 clase peste Cihandu! Are dreptate Iancu, de ani de zile nu mai misca nimic in Timisoara, si daca suntem corecti recunoastem acest lucru; eu sincer il voi vota pr Robu fiindca dupa el se VEDE CEVA (vezi universitatea politehnica), dupa restu, NIMIC, NIMIC, NIMIC!

@@timis a spus: (mai 8th, 2012 at 10:19 )

la ce e cu 10 clase robu peste ciuhandu? la lungimea parului?

Alex a spus: (mai 8th, 2012 at 10:50 )

Pentru toti care sustineti ca Iancu a tinut echipa din banii CL sau CJT, de ce nu preluati voi echipa, sau s ava infiintati una proprie pe care sa o msustineti tot asa din banii autoritatilor?! Va spun eu, nu exista Timisorean care sa sustina o echipa de fotbal mai sus de liga a III-a si asta o stim si o vedem de 20 de ani incoace. Ca sunt oameni care ar putea sa o faca e altceva dar nu o fac. Ma intreb ce-a facut Banu pt orasul asta de a primit teren sa-si faca baza sportiva, ma intreb ce-a facut Timofte sa primeasca teren sa-si faca hotel? Iancu cand a cerut parcul din fata stadionului in concesiune sa construiasca pe el, a primit peste bot. Din pacate am ajuns un oras trist care nu se dezvolta decat sporadic si se dezvolta prin pozitia lui geografica.

Flo a spus: (mai 8th, 2012 at 10:52 )

De ce? In primul rand orice ar face Robu, oricat de putin, ar realiza muuult mai mult decat fostul primar care a facut un mare nimic; am ramas cu orasul asta in epoca de piatra multumita lui

Flo a spus: (mai 8th, 2012 at 10:57 )

@@@timis, De ce? In primul rand orice ar face Robu, oricat de putin, ar realiza muuult mai mult decat fostul primar care a facut un mare nimic; am ramas cu orasul asta in epoca de piatra multumita lui

@Alex, @Flo a spus: (mai 8th, 2012 at 11:23 )

Alex, nimeni nu neaga ceea ce a facut marian iancu pentru poli. bravo lui. dar nici nu putem arunca sub pres ideea ca omul asta e infractor. ok, nu ne intereseaza aspectul asta, pana la urma conteaza sa tina poli in viata la un nivel cat mai inalt. aici intervine insa problema… nenea iancu e infractor si-n relatia cu poli, pe care nu o respecta, atata vreme cat a bagat-o in combinatii care au dus la retrogradarea echipei. sa fie clar, echipoa a fost retrogradata de iancu, nu de altcineva. autoritatile nu au cum sa mai dea bani echipei din cauz neregulilor si datoriilor pe care le-a acumulat iancu. cu siguranta robu va castiga primaria. sunt curios ce reactie vor avea oamenii cand robu va spune ca nu are cum sa dea bani echipei.
Flo, tu esti membru de partid, iar eu nu sunt. imi pare rau, dar din afara privind eu tin minte ca robu a declarat acum vreo doua saptamani ca ciuhandu e un primar bun. acestea fiind spuse, iti marturisesc ca unii chiar il cred pe robu, ca doar robu nu minte. sau?

maya a spus: (mai 8th, 2012 at 11:32 )

pai nu robu spunea ca ciuhandu e un primar bun? omul asta, robu, depaseste limitele amuzamentului, e un circar fenomenal.

Alex a spus: (mai 8th, 2012 at 12:30 )

Nu contest ca Iancu nu este asa cum este, ar fi si culmea. Nu ne reprezinta spiritul Timisoarei. Pe de alta parte ce am putut sa apreciez este ca mi-a redat mandria de Timisorean si mandria ca joc la steaua sau dinamo si merg la victorie nu ma intreb cate voi lua. Despre Robu sunt convins ca nu va putea face nimc pt Poli, sau aproape nimic, bunavointa de care da dovada nu cred ca-i suficienta. Cu toate astea eu am sa-l votez.

caracatita a spus: (mai 8th, 2012 at 12:55 )

toti avem dreptul sa votam cu cine dorim, dar marian iancu trebuie sa dispara din timisoara.

DE CE SA DISPARA IANCU a spus: (mai 8th, 2012 at 16:14 )

Pt. ca niste asa zisi POLITICIENI, total incapabili sa nu aibe termen de comparatie? Orisicum ar fi IANCU, cu toate defectele lui, ESTE MULT PESTE CE OFERA PARTIDELE(de fapt FILIALE ) din TIMISOARA! Asta o stir TOATA LUMEA si de pomana va zbateti sa o schimbati! La revedere la alegeri!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top