Timisul are subprefect, dar prefect inca nu

Mircea Băcală a fost eliberat oficial din funcție, iar Marossy Zoltan a fost numit inspector guvernamental. Pe site-ul guvernului au fost publicate, vineri, hotărârile cu eliberările și numirile în funcții decise în prima ședință a executivului lui Victor Ponta. Lipsește însă numirea noului prefect de Timiș.

Prima ședință a noului guvern condus de Victor Ponta, desfășurată marți, 8 mai, a consemnat și eliberarea din funcție a prefecților și subprefecților numiți de vechiul executiv. În Timiș, discuțiile privind succesorul lui Mircea Băcală au fost destul de aprinse, în condițiile în care, conform protocolului USL, funcția ar fi trebuit să revină liberalilor. Asta, deoarece social-democrații au propus candidatul pentru președinția CJ.

PNL Timiș a anunțat că o susține pe Liliana Oneț, consilier la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. PSD a părut de acord inițial, după care a făcut public faptul că îl propune pentru funcția de prefect pe Eugen Dogariu, deoarece acesta are mai multă experiență în administrație, fiind, la un moment dat, subprefect.

Vineri, pe site-ul guvernului au apărut și hotărârile referitoare la eliberările și numirile din administrație. Astfel, hotărârea cu numărul 56 se referă la „încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Timiş de către domnul Băcală Mircea”.

Cea cu numărul 108 are în vedere „aplicarea mobilităţii pentru domnul Marossy Zoltán – Gheorghe din funcţia publică de subprefect al judeţului Timiş în funcţia publică de inspector guvernamental”, iar cea care poartă numărul 109 prevede „exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Timiş de către doamna Oneţ Liliana”.

Lipsește însă hotărârea privind numirea unui succesor al lui Mircea Băcală. În aceeași situație se află mai multe județe, printre care și Arad sau Caraș-Severin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Nelutu a spus: (mai 12th, 2012 at 20:44 )

Ce capra sta Robu in fata PSD-ului :)))…Poate primeste un bax de sampon si o reducere la coafor :))

Connaiseur a spus: (mai 13th, 2012 at 00:03 )

*Ptr.Nelutu, Daca tot ai vorbit de capra, sper ca nu iti doresti si alte pozitii zoofile taman la prefectură! Este destul de jenantă numirea lui Onet, datorită căreia este posibil ca USL sa piardă electorat.
Mai puneti 2 ca Liliana Onet in deconcentrate, si il veti scoate pe Ostafiecuc câstigător absolut!

@Connaiseur a spus: (mai 13th, 2012 at 13:52 )

Liliana Onet ar fi fost ai mult decat competenta in postul de prefect! Ar fi facut treaba foarte buna si, mai ramane de vazut daca nu va ajunge in ultima instanta chiar prefect!

Alin a spus: (mai 13th, 2012 at 14:07 )

Bah nelutule, mie mi se cam pare ca vom avea prefect liberal! Deci ti-as recomanda sa iei o gura de suc de porocale, ca stiu ca-ti place, si sa te relaxezi. Acum faptul ca Robu va deveni primar poate te irita, asta e problema ta, insa jignindu-l pe un site public nu va face nimic, decat sa te faca pe tine sa arati ca un stresat! Obisnuieste-e cu ideea … deschide-ti ochii si ai sa constientizezi ca Timisoara are nevoie de o schimbare, ca tot asa ramanem in urma si ajungem de rasul lumii

Connaisseur a spus: (mai 13th, 2012 at 17:27 )

ptr.@Connaiseur : Poate că in pozitie de subordonat/submisivă ar putea iesi ceva, dar sa ne ferească Dumnezeu de Oneţ în poziţia de Oneaţă absolută, ca o sa ni se faca dor de genialul de Băcală!
Daca tot trebuie să avem prefect liberal, eu cred că PNL are destui oameni de valoare şi cu experienţă, fara a apela la pupile şi alte …pi..le.
Altfel, propunerea initială (Dogaru) pentru cele 6 luni de mandat mi se pare cea mai decentă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top