Gargara, nu administratie

Gheorghe Ciuhandu a plecat din primărie cu un gust amar. După cum a declarat la ultima conferință de presă, de abia aștepta momentul să părăsească această „cloacă” politică. Până acum ceva vreme, scena politică de care vorbea fostul edil țărănist nu era chiar așa de stătută, ba chiar dădea senzația unei atmosfere plăcute, lângă parteneri frecventabili, chiar foarte frecventabili când germenii USL-ului, Crin Antonescu și Mircea Geoană, puneau împreună cu primarul țărănist bazele „Alianței pentru Timișoara”. Ce frumos era pe atunci în „cloacă”! Acum, după ce ucenicul său Orza a pierdut alegerile, iar „echipa Ciuhandu” cam trebuie să părăsească Primăria Timișoara, „cloaca” a devenit brusc urât mirositoare.

Normal. Peste tot unde ceva pute, chiar dacă e vorba de afaceri, poți vorbi de chestii urât mirositoare. Când Ciuhandu și Orza se lăudau de pe afișele electorale că ei fac „Administrație, nu politică” (de parcă i-ar fi apucat brusc simțul ăsta gospodăresc și greața de politică, nicidecum forțați de faptul că partidul le era la pământ), îmi și imaginam cum în Primăria Timișoara toată lumea lucrează precum meșterul tâmplar cu creionul pe după ureche pentru dezvoltarea municipului, lăsând politicienii urât mirositori să genereze stări insuportabile în consiliul local. Acolo unde, de câteva ori pe lună, edilii se coborau din abisurile executivului să ceară, plictisiți, aprobare pentru marile proiecte de dezvoltare a Timișoarei.

Să nu rămână timișoreanul cu senzația că Gheorghe Ciuhandu a păstorit în primărie o echipă de furnicuțe harnice, șefi de direcții care nu se mai lasă dați acum jos de pe posturi, ia uite ce zice o statistică recentă a Institutului de Politici Publice. Primăria asta condusă de oameni adevărați care făceau doar administrație, nu politică, apare într-un top al marilor municipii pe o umilitoare poziție 30, cu doar 8,7 milioane de euro deja accesate de la UE în intervalul 2008-2011.

Bineînțeles, pe primele zece poziții s-au clasat oameni care fac politică, ca fraierii, nu administrație. De pe prima poziție, Iașiul a adunat peste 70 milioane de euro, iar Aradul lui Falcă, pe locul 10, cu „numai” 34,5 milioane euro. Oradea, Târgoviște, Severin, sunt alte exemple că, nu-i așa?, Gheorghe Ciuhandu, Timișoara și noi toții am fost aspru „defavorizați” de puterile și birocrațiile bucureștene până și la împărțirea fondurilor europene.

În decembrie 2011, la spartul târgului și-al ciclului electoral, Gheorghe Ciuhandu a anunțat că-n instituția pe care o conduce direcția de proiecte europene duduie cu motoarele turate-n plin și că până în alegeri vor fi rezolvate finanțări de peste 80 milioane de euro pentru tot soiul de lucrări altfel utile, refaceri de străzi, pasaje, piețe renovate, parcuri și altele. E bine de știut însă că până să duduie, la trei ani de la începerea campaniei de atragere de fonduri europene, Timișoara a atras sub nouă milioane de euro, oleacă mai mult decât Râmnicu Vâlcea, dar mai puțin decât Sf. Gheorghe, Buzău, Tulcea sau Zalău.

Conform aceleiași statistici IPP, județul Timiș s-a clasat pe locul patru la atragrea de fonduri europene, cu 60 milioane de euro. Lucru care, să recunoaștem, nu i-a folosit la nimic fostului președinte CJT Constantin Ostaficiuc, pe undeva la fel de scârbit și dumnealui de cloaca în care e eșuat Gheorghe Ciuhandu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Timisoreanul a spus: (iunie 19th, 2012 at 08:12 )

Oare despre ce vorbea domn fost primar ,despre CLOACA pe care a condus-o ,a obladuit-o ,in care s-a scaldat ani de zile .E bine macar ca a recunoscut ca facea parte dintr-o cloaca .Povestea cu fonduri europene e alta .Cred ca cea mai indreptatita este doamna Junie sa va spuna despre cite fonduri a atras ,ca doar erau platite doamna &company cu spor de 75% din salariu pentru ,,asidua munca,,la fonduri europene .PA domnule ex primar !

severin a spus: (iunie 19th, 2012 at 08:26 )

asa este, editorialul este mai mult decat pertinent. fara suparare, dar timisoara a devenit un oras cenusiu. nu stiu daca doar din cauza administratiei ciuhandu, dar e clar ca schimbarea asta e bine venita. sa-i vedem acum pe cei care au primis vrute si nevrute

mr joker a spus: (iunie 19th, 2012 at 08:43 )

Sigur ca e binevenita schimbarea. Poate ne lamurim si ce valoare au promisiunile. In juma de an trebuie sa dispara acvariul din centru si as nu mai prindem picior de caine vagabond prin oras. Abia astept. Si sa-mi izolez blocul, fara sa scot un leu din buzunar. Desi acum guvernul Ponta incepe sa-mi dea banii inapoi

MAREA C U R A T E N I E a spus: (iunie 19th, 2012 at 17:46 )

De ce nu se face UN RAPORT, intre RELIZARI si CASTIGURI? Sa se vada AD$EVARUL ! Marele maistru’ Ciuhandu, avea DE DEPARTE, CEL MAI MARE SALARIU DE PRIMAR DIN TARA, iar la realizari, suntem la TOATE, DE LA LOCUL 30 IN JOS ?

Pixu' a spus: (iunie 19th, 2012 at 23:23 )

Un tupeu vecin cu nesimtirea! Ca sa-l scoata pe sf-orza primar, a taiat mii si milioane de panglici chiar inainte de alegeri! Parcul Rozelor(un mare fasssss!), Parcul copiilor – alta deziluzie crunta, lucrarile la pasajul de pe Parvan – care vor incepe in august cel mai devreme si parcarea de la finante, inaugurata vineri inainte de alegeri si inchisa sambata! Nici in zi de azi nu e deschisa!
Ciuhandule! Tu chiar nu (mai) ai bun simt? Chiar nu mai pacalesti pe nimeni! Imi pare rau ca ai avut informatia ca oricum te bate Robu si l-ai bagat in fata pe Bebitza! As fi vrut sa-ti vad fata in seara alegerilor, cu tine direct implicat!
Oricum, poza aia cu voi doi privind rezultatele exit-poll-ului face toti banii!

ioan avram a spus: (iunie 20th, 2012 at 19:04 )

Punctul de vedere al D-lui Eugen Sasu este corect,pertinent.O spune un banatean nascut si nu facut care traieste departe de Banat. Am scris o analiza amara si disperata pe aceeasi tema(Timisoara), aici:http://ioanavram.wordpress.com/2012/06/20/timisoara-este-un-oras-mort/

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT

PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Top