Ciuhandu, „luxat” de Moldovan si Pavelescu de la sefia PNTCD

Ceea ce se preconiza de mai multă vreme în legătură cu schimbarea conducerii PNŢCD Timiş s-a întâmplat luni. Gheorghe Ciuhandu a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş cu Valentin Moldovan. Acesta a aranjat direct cu Aurelian Pavelescu, pentru a fi instalat în locul fostului primar al Timișoarei.

După chixul răsunător dat în calitate de şef de campanie electorală, când a pariat orbeşte pe Adrian Orza şi a neglijat excesiv partidul, Valentin Moldovan a făcut tot ce i-a stat în putinţă să pună mâna pe şefia PNŢCD Timiş.

Şi a reuşit în cele din urmă, după ce Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD a decis acest lucru. Interesant este că înlocuirea lui Gheorghe Ciuhandu cu Valentin Moldovan a fost stabilită încă din 22 iulie, dar informaţia oficială a ajuns la sediul PNŢCD Timiş doar luni.

Alături de Moldovan va sta Adrian Orza, unul dintre cei nouă vicepreşedinţi ai partidului la nivel judeţean, în timp ce Dorin Hehn este secretarul PNŢCD Timiş. Ceilalţi vicepreşedinţi ai partidului sunt Marius Popovici, Florin Briceag, Sorin Belei, Ioan Bucătariu, Vasile Cădariu, Iancu Canea, Ionel Curuţi şi Liviu Popescu.

Din actuala conducere a partidului la nivel naţional nu fac parte Gherorghe Ciuhandu, Viorel Sasca sau Marius Cârceie, ultimul fiind candidatul partidului pentru şefia CJT.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

47 comentarii pentru acest articol

pisti a spus: (iulie 30th, 2012 at 18:40 )

sa va fie rusine domnilor orza si moldovan.

PNTCD a spus: (iulie 30th, 2012 at 19:52 )

Slugoii lui Pavelescu au pus mana si pe Timis. PNTCD acum este mort. Multumim Moldovan, Orza, Hehn.

alain rus a spus: (iulie 30th, 2012 at 20:54 )

Salut noii colegi de dreapta de la PNTCD Timis! Impreuna cu PDL vom construi adevarata miscare de dreapta in vestul tarii!

gheo a spus: (iulie 30th, 2012 at 20:55 )

buna alain, de cand va numiti voi FSN -ul de dreapta???

TradatORZA a spus: (iulie 30th, 2012 at 20:59 )

Orza, ca de obicei, a jucat la mai multe capete. A stat bine-merci 12 ani viceprimar, timp in care isi declara devotamentul pt Ciuhandu, dupa care si-a construit campania pe imaginea primarului, iar dupa ce a pierdut alegerile s-a dezis repede de acesta sarind in barca lui pavelescu. In concluzie, orza = caracter 0, lichea 100%

PierzatORZA a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:06 )

Orza +Staia o familie de tradatori. Primu se agita ca sa nu isi piarda scaunul de consilier iar al doilea pe cel de director in primarie. Si pentru asta ling si unde au scuipat respectiv scuipa unde au lins

gheo a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:09 )

DIN PACATE MULTI DINTRE APROPIATII LUI ORZA L-AU DESCOPERIT PREA TARZIU.
E UN TRADATOR ORZA. SI UN PENAL FARA CARACTER EVIDENT

gheo a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:14 )

Intr-un fel il compatimesc pe GIGI, fostul primar ca a avut prea mare incredere in oameni gen Orza si Moldovan. Singurul care a fost loial si vertical si va ramane in memoria taranista timiseana este Viorel Sasca, cuplul pana nu demult indestructibil , CIUHANDU -SASCA.
IN REST, LA REVEDERE PNTCD TIMIS, ce erai odata nu vei mai fi.

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:17 )

Interese domnilor mai ales gunoiul de Moldovan care are firma de constructi si are nevoie de USL-PNL

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:23 )

Nici nu va inchipuiti ce gainarie este in PNTCD toți care au rămas pe lista care ati citito au firme si contracte cu primăria deaceia nau nevoie de Ciuhi au simțit ei ca vor fi indepartati toată sleahta Moldovan, Popescu ci toti

Mihai a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:30 )

cunoastem d-nu coleg toata istoria, astia sunt oamenii care ne inconjoara, ne mai miram ca merge prost in Romania
pai cum altcumva, daca tradarea e mai sus decat litera legii.
SUNT CONVINS CA VECHII membrii PNTCD Timis n-o sai urmeze pe Orza si Moldovan. dar vor inscrie ei tot felul de trepadusi ca sa-si faca apele.
Si ce figuri de stil folosea Orza la adresa persoanei Ciuhandu, ca iti vine sa vomiti acum.
Nesimtitul si Tradatorul

romita a spus: (iulie 30th, 2012 at 21:57 )

ciuhandu trebuia sa se scape de orza dupa primul mandat pt ca dl vice nici macar nu avea bunul simt sa se trtezeasca si sa fie la 8 in primarie. mai mult decat atat a facut tot felul de smenuri cu patronul unui club din tm, la zilele orasului si cu alte ocazii unde primaria era organizator. totul a culminat cu atribuirea catre baiatul respectiv a unui spatiu la bastion – total ilegal, unde merge mai nou sa isi inece amarul.

horatiu a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:01 )

rusine orza ! esti un om de nimic , imi pare rau ca te-am votat si ca am avut increde in tine

Mitza a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:21 )

Da poate ca Ciuhu nu mai voia nimic, a spus ca va ramane simplu membru… Imediat vedeti tradare…

alain rus a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:23 )

Revin si il felicit inca o data pe Orza si pe Moldovan pentru faptul ca au luat soarta PNTCD Timis in mainile lor. Si eu si Costi Ostaficiuc ii asteptam in cursul zilei de maine sa discutam impreuna cu cei de l aNoua Republica si cu cei de la Societatea Timisoara pentru a face un plan concret de castigare a alegerilor din toamna.

mihaela a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:30 )

l-am crezut pe orza un om de caracter. Din pacate m-a dezamagit profund , sa spui ca ciuhandu ti-a fost ca un tata, dupa care sa il dai afara din partid. Un nemernic si un om de nimic acest Orza …. trist dar adevarat

ioan Popa a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:33 )

orza a ajuns din speranta groparul pntcd. Pacat de ciuhandu ca a avut in credere in acest individ duplicitar. oricum daca mai are un dram de caracter orza ar trebui sa se retraga. probabil insa ca ii e frica ca isi pierde postul de consilier.

oracle a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:37 )

explicatia pentru gestul lui orza e foarte simpla: e un pierde-vara care pana acum a trait de pe urma pntcd- director la tigari pus de partid dupa care viceprimar pnt. acu la greu se reorienteaza tovarasul si spera sa mai prinda un os pe undeva, ca de munca nu e bun. si pentru asta se dezice si de ciuhandu, ca de omu nu mai are acum cu cel sa il ajute. Esti jalnic Mai adita mai

alain rus a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:39 )

Il invit personal si pe domnul Ciuhandu sa ni se alature maine la sediul PDL ca sa reconstruim dreapta timisoreana!

@ alain rus a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:39 )

vezi sa programezi intalnirea dupa ora 11:00 ca sa apuce romita sa beleasca ochii. altfel vine in pijama la sedinta

base presedinte a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:42 )

ciuhandu a declarat ca merge la referendum, iar Orza ca nu. asta spune multe. regret ca l-am votat

un prieten a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:48 )

orza esti o mare dezmagire pentru timisorenii care te-au votat daca intr-adevar l-ai sapat pe ciuhandu. asteptam o dezmintire

necumparat a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:48 )

Ce aveti cu orza? Moldovan a facut asta, nu orza.

@necumparat a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:55 )

da, orza saracu e o fecioara nevinovata. El n-are nicio legatura cu moldovan, care ia fost sef de campanie 🙂 trebuia sa se puna cu moldova pe poze si nu cu ciuhi si atunci se batea cu butuza pentru ultimul loc.

baiat de cartier a spus: (iulie 30th, 2012 at 22:59 )

romita tata, tu ai o singura problema nu ai caracter. in rest esti super ok. da nu-i nimic in romania ai toate sansele sa ajungi mare politician . ne vedem pe fb

alain rus a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:01 )

Va invit pe toti cei de pe forum, fiindca nu pot s anu constat ca sunteti oameni de dreapta, maine la sediul PDL ca sa reconstruim dreapta sub obladuirea marelui presedinte Basescu.

@baiat de cartier a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:04 )

completez: are caracter de tradator si de om marunt. e bine ca a iesit acum la iveala ca altfel il votam . de fapt s-a vazut si in campnaie cand avea acel discurs patetic cu familia, cu ciuhandu pe post de tata spiritual si mentor, dar de fapt era un oportunist care s efolosea de orice mijloace ca sa se ajunga.

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:06 )

Doua personaje cu valoare zero, sa stins PNTCD au dispărut cu ocazia asta si îmi pare bine ca nu mai exista

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:09 )

Sa spună Orza de unde are bani pt casa de la Sag si mai ales ca aia trebuie intretinuta îl ajuta moldovan si popescu

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:13 )

Si mai este in aspect sa vedeți ce va urma acuma vor săi deie afara pe Boncea si pe Hezog si sa fie moldo cu pope consilieri sa mai poată ciuguli ceva de pe Primarie tineti minte ce va spun

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:18 )

La ținut pe prietenul lui de la club30 in brate fără autorizatie de funcționare ia verificati domnilor ziaristi deaceia stătea nonstop acolo alcolistul de Orza, ești un gunoi si insuportabil

Banatanul a spus: (iulie 30th, 2012 at 23:22 )

Marele Moldovan care înainte cu o zi de alegerile locale stătea pe terasa cu adversari fi alte partide la masa si tragea la doua ciolane mare gunoi si tradator al partidului

george ciuhandu a spus: (iulie 31st, 2012 at 01:58 )

Pe cine ai suparat mai orza, de te injura acelasi individ sub nume diferite? Vad ca moldovan e eroul si pavelescu, dar asta te injura pe tine?

soare a spus: (iulie 31st, 2012 at 09:24 )

pacat domnilor pentru ce faceti. macar sa aveti decenta sa muriti cu demnitate, dar nici asta nu mai puteti. pacat, mare pacat.

alain rus a spus: (iulie 31st, 2012 at 10:39 )

Va astept azi la orele 14 la noi la PDL la sediu sa construim noua dreapta timisoreana. O sa fie prezenti acolo: societatea timisoara, noua republica, pdl, pntcd si oricine altcineva se vrea de dreapta! Cu putin noroc o sa ne strangem vreo 3 persoane!

Banateanul a spus: (iulie 31st, 2012 at 10:45 )

Orza dacă are demnitate își da demisia si va ieși cu capul sus dar nu îl vad eu sa aibă asa curaj

Banateanul a spus: (iulie 31st, 2012 at 10:48 )

Dacă este destept si își da seama ce campanie de rahat ia făcut Moldovan si din cauza lui a pierdut atuncea își da demisia din partid ca nu are ce caută cu asa oameni sa meargă mai departe

horatiu a spus: (iulie 31st, 2012 at 10:54 )

oameni buni, orza si moldovan, nu va batei joc de partidul asta. ce faceti voi nici macar nu e politica. veti trai tot restul zilelor cu greutatea uciderii acestui partid. e treaba voastra, dar mai reflecvtati putin.

Istvan Ghiuri a spus: (iulie 31st, 2012 at 11:30 )

Rest in Peace PNTCD Timis
Good Bye ! Adio

alain rus a spus: (iulie 31st, 2012 at 11:51 )

eu si costi am ajuns la sediu dar nu a venit inca nimeni…va asteptam

Corcobete Ilie a spus: (iulie 31st, 2012 at 12:08 )

alain, stai ca venim sunt cu vighi si marineasa, dar nu nimerim usa exacta, care naiba se deschide…?
pe mihalcea l-am uitat acasa, are de lucru…..

corina a spus: (iulie 31st, 2012 at 12:35 )

vreau sa aud pozitia lui orza, omul care a trait pe spatele lui ciuhandu mai bine de un deceniu. o nulitate absoluta, care vad ca are si instinct de tradator. sa-ti fie rusine, mizerabilule si neobrazatule. nu ai facut nimic in viata ta, doar ai pacalit oameni.

Banateanul a spus: (iulie 31st, 2012 at 13:39 )

In primul rând orza este si neingrijit descheiat la camasa ud si putea sub BRAT cum sa reprezinte asa persoana un partid?????

Marcel Tolcea a spus: (iulie 31st, 2012 at 14:06 )

Aloo, Vighi si Marineasa! Stati ca vin si eu la intalnirea aia la sediul PDL ca si eu sunt de dreapta! Nu conteaza ca ieri l-am injurat pe MS Regele Mihai ca eu tot de dreapta sunt.

Marcel Tolcea a spus: (iulie 31st, 2012 at 14:07 )

…Ciuhandu si-a meritat-o ia nu il mai plangeti. Traiasca domnu Orza impreuna cu cinstitul domn presedinte Basescu! Care nu sunteti de acord eu oricum o sa va injur…

@ corina a spus: (iulie 31st, 2012 at 16:45 )

la ce mai vrei poziti alui orza, daca il injuri ca un birjar, mai ” corina”. nici sexul nu esti in stare sa ti-l asuni, degebaule.

LOL a spus: (august 2nd, 2012 at 18:59 )

…………PLEACA TRIO-GRIGORIO…:))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Top