Categories: Timp liber

Cu toate panzele sus, pe Bega / FOTO

Un timișorean se pregătește să lanseze la apă primul velier care va circula pe Bega. L-a cumpărat, pentru că se plictisea, din Germania și abia așteaptă să facă prima plimbare alături de prieteni.

Velierul „Patricia” este nemțesc, din lemn de tec, și are un catarg înalt de 9 metri. Pentru că visul lui Florin Manca este să se plimbe pe Bega de-a lungul canalului care traversează orașul, spre deosebire de alte veliere, al lui are catargul mobilizat printr-un sistem aparte, care îl face ușor de coborât de o singură persoană.

Florin și-a luat velier pur și simplu, fără să stea mult pe gânduri. L-a găsit în Germania, la cei care l-au avut din 1960 când a fost construit. „Barca se cheamă Patricia Long. Poartă numele fiicei familiei din care provine ambarcațiunea”, explică tânărul. Velierul poate duce la bord opt persoane.

Barca a fost cumpărată anul trecut în octombrie. Acum două luni a început să lucreze la ea. Toate reparațiile se fac cu prietenii. „Am șlefuit împreună, am vopsit și am lăcuit. Practic am închiriat o curte ca să ne putem desfășura în liniște”, explică Florin.

Ideea i-a venit pentru că, zice el, în Timișoara, uneori, e prea liniște și nu ai ce face. „Planul cu velierul este să plutim pe Bega. Nu am cumpărat barca pentru mine. M-am gândit că e mai frumos să îmi petrec week-end-urile cu prietenii pe barca, să bem un vin, să cântăm la chitară”, ne-a mai spus Florin Manca.

Velierul „Patricia” este în faza de înmatriculare la căpitănia portului și, peste numai câteva săptămâni, va putea pluti pe Bega.

[nggallery id=1307]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

7 minute ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

15 minute ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

39 de minute ago

La Timișoara se va amenaja o nouă pădure urbană, în zona Bucovina

Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…

44 de minute ago

„Călătorii printre stele”, la Iulius Town: Planetariul revine cu proiecții speciale pentru întreaga familie

La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…

O oră ago

Design funcțional – Pantofii de damă care îmbină arta cu utilul

Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…

O oră ago