Efect de canicula: duminica la plaja, luni la spital

Şase persoane au ajuns, luni, la Urgență, din cauza caniculei. Numărul apelurilor la Ambulanţă a crescut în jurul prânzului, dar nicio persoană nu a fost internată. Codul galben de caniculă emis de meteorologi se menţine până marţi în tot vestul ţării.

În Timişoara au fost deschise, încă de sâmbătă, patru puncte de prim ajutor, la Operă, la Gara de Nord, în Piața 700 și în Piața Badea Cârțan. Cei care au nevoie pot solicita ajutorul medicilor de aici, între orele 11 şi 18.

Alți timișoreni au mers pentru consult la cabinetele medicilor de familie. „Am avut trei pacienți cu insolație luni. Sunt primii din acest an. Toți s-au plâns de dureri de cap și o stare generală proastă, cu senzație de leșin și frisoane. Au recunoscut că, la sfârșit de săptămână, au fost la iarbă verde sau la ștrand și au stat în soare mai multe ore”, spune dr. Carmen Cernescu.

Specialiştii recomandă să se evite pe cât posibil ieşirea din casă, iar dacă aceasta este absolut necesară oamenii sunt sfătuiţi să circule pe la umbră, să poarte haine lejere, să se protejeze de soare cu pălării şi să consume multe lichide.

Cei care se află în spaţii închise şi au aer condiţionat trebuie să programeze aparatul la o temperatură cu maximum șapte grade mai mică decât cea de afară. Ventilatoarele nici nu intră în discuţie, spun medicii, în cazul în care afară se înregistrează peste 32 de grade.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top