Etica, frate! Victor Ponta n-a furat la nivelul cerintelor guvernarii Nastase

Gata, de acum e clar: Comisia Națională de Etică a Ministerului Educației a apreciat, după grele dezbateri cu demisia pe masă, că doctorandul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Totuși, ca să nu le arate obrazul Sf. Petru la intrarea în Rai, membrii comisiei – că nu le pot spune altfel – au adăugat că acea infracțiune nu s-a produs „la nivelul cerințelor anului 2003”, lăsând probabil capul jos de rușine pentru analiza lor făcută, totuși, la nivelul anului 2012.

Acum, premierul Victor Ponta poate lucra liniștit la propășirea neamului românesc, la dezvoltarea economică și creșterea nivelului nostru de trai, fără să mai strige nimeni din România după dumnealui „Hoțul, hoțul!”. Căci în afara țării, doamna Merkel și alți oameni ai lui Băsescu e clar că vor mustăci și-și vor verifica portofelele după o întrevedere cu înaltul și frumosul nostru premier.

Respectiva comisie de etică – da, etică – se mai spală pe mâini de verdictul dat în cazul Ponta cu o altă explicație cutremurătoare. „Teza de doctorat elaborată de … respecta cerintele academice din acea perioadă și este comparabilă, din punct de vedere al acestei cerințe, cu alte teze de doctorat susținute in aceeași perioadă”, se spune, banal, în concluzia comisiei, ca și cum „teza de doctorat” a lui Al Capone n-ar fi comparabilă, vezi Doamne!, cu cea a lui fostului vameș Ghiță Ciobanu, ca să dau numai un exemplu nevinovat.

Trecând peste momentul de indignare ce l-ar cuprinde pe orice român cu creier și bună credință, putem finalmente admite că comisia cu pricina are dreptate. Tot ce se făcea în 2003 respecta nivelul cerințelor din, ați ghicit!, anul 2003. Extinzând, se poate spune chiar că absolut tot ce s-a făcut între anii 2000 și 2004, nu numai doctoratul lui Victoraș, s-a făcut la nivelul cerințelor juridice și etice etalonate după obrazul lui Adrian Năstase.

Poate cineva să spună că fregata britanică cumpărată la suprapreț de guvernul A. Năstase a fost un furt cu comision, raportându-ne la acea perioadă? Firește că nu. Sau cazul mătușii Tamara, locatară a unui apartament confort III, dar plină de bani după ce a trecut în neființă pentru a juca rolul rudei bogate? Dar ridicarea castelului de neam prost din strada Zambaccian cu donații suspecte de terenuri și termopane, ferma de la Cornu ori povestea cu „Trofeul Calității” ar fi fost altceva decât fapte de om integru „la nivelul cerințelor anului 2003”?

Privatizarea SIDEX, privatizarea Băncii Agricole si a ALRO Slatina, privatizările de la RAFO Onești și „Tutunul Românesc”, afacerile de la Insula Mare a Brăilei, peripețiile lui Miron Mitrea, cu utilizarea a opt milioane de dolari din bugetul de stat pentru finanțarea unei televiziuni private, și câte altele ar mai fi fost vreodată file de poveste cu corupți și corupători, dacă rămâneam „la nivelul cerințelor anului 2003”, cu PSD și comisiile lui de etică la putere? Dar cât de bine era atunci! Cât de tineri eram!