Golf sub lumina de lanterna, la Recas

Gentlemen only lady forbidden. Inițial, golf. Acum, acest sport nu mai este exclusiv masculin. S-a văzut asta și sâmbătă, la prima competiție nocturnă de golf din România. S-a jucat la Recaș, cu mingi fosforescente. Concursul s-a terminat mult după miezul nopții, după o ploaie torențială.

În România sunt numai patru terenuri de golf: la Pianu, în județul Alba, la Breaza, în București și la Recaș. Doar cel de la Pianu are 18 găuri, adică un circuit complet. La Recaș sunt nouă găuri, ceea ce înseamnă că, pentru un concurs complet, jucătorii trebuie să parcurgă traseul de două ori. Între șase și nouă kilometri, pe jos.

Concursul de sâmbătă noaptea a adus la Tite Golf Resort 15 din cei 61 de membri ai clubului. E prima competiție jucată după apusul soarelui în România. S-au scos din portbagaje gențile cu crose, s-au încălțat pantofii speciali și, puțin după ora 21, s-a plecat pe traseu. N-au lipsit lanternele, și, o altă premieră, mingile fosforescente. Trei dintre concurenți sunt femei.

Între timp, Sorin Drăgoi, administratorul terenului, explică: „Oricine începe să joace golf în mod organizat pleacă de la un handicap de 54 de puncte. În funcție de rezultate, acest handicap scade, la început foarte repede. Noi avem 61 de membri. Cel bun dintre ei are un handicap de 8,5”. De altfel, în România nu există jucători profesioniști de golf. „Nu e un sport prea cunoscut la noi. De aceea nu sunt nici terenuri. În județul Arad, la Fântânele, a început construirea unui circuit complet, pe fonduri europene, dar lucrările au fost oprite. Bucureștenii preferă, de exemplu, să se înscrie la cluburile din Bulgaria”, mai spune Sorin Drăgoi.

Nu e deloc simplu să lovești mingea. Instructorul Gabriel Hâncotă trebuie că are o răbdare de fier. „Genunchii îndoiți, mingea între tălpi, spatele drept. Stați peste minge și nu uitați să întindeți brațele”, spune instructorul. Teoretic, e simplu. Practic, nu prea. În plus, crosele par adevărate arme albe, iar o minge trimisă aiurea te poate trimite direct la spital. Important e să nu spargi capul nimănui.

Cine joacă golf la Timișoara? Ca peste tot în lume: doctorii, avocații, oamenii de afaceri. Cei care își permit să plătească taxa anuală de 500 de euro. Sunt însă și copii, care nu plătesc taxa. Cel mai mic are 12 ani. Faptul că sunt membri ai unui club afiliat Federației Române de Golf le oferă avantajul de a putea juca pe terenuri adevărate, în străinătate. Ceea ce și fac, de altfel, de mai multe ori pe an. Ultima dată, acum două săptămâni, au fost la Zrenjanin, la un concurs organizat de clubul de acolo. Au plecat cu autocarul și au fost mai mulți decât gazdele.

Sunt două ceasuri peste miezul nopții, iar cerul se luminează pe ici, pe colo. Vântul care a bătut puternic toată seara a adus, în sfârșit, norii. În câteva minute pornește și ploaia. Rapidă, caldă, schimbă aerul. Apar și primii concurenți. Au deja peste patru ore de când au plecat pe traseu. Când se vor aduna toți, calculatorul adună datele de pe cardurile de concurs și stabilește câștigătorul. Fericitul va mai scădea puțin din handicap.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Top