Categories: Social

IPS Nicolae ar putea fi pensionat! Paisie, interimar?

Şedinţa Sfântului Sinod, cel mai înalt for al Bisericii Ortodoxe Române, are loc joi şi vineri, la reşedinţa patriarhală. Surse din cadrul Sfântului Sinod susţin că se va încerca pensionarea forţată a mitropolitului Banatului, Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla vineri.

La punctul al șaselea pe ordinea de zi a Sfântului Sinod vor fi discutate şi analizate administrarea şi gestionarea fondurilor europene de la cele cinci centre sociale administrate de Arhiepiscopia Timişoarei.

La răspundere pentru furtul de bani europeni va fi tras episcopal vicar Paisie Lugojanul. Acesta a gestionat una dintre cele mai mari măgării din carieră, solicitând, prin intermediari, şpagă din bani europeni. Cei 22 de angajaţi ai centrelor sociale constituite în baza unui proiect european erau obligaţi lunar să „doneze” câte 500 de lei.

În urma acestui scandal, PS Paisie ar putea fi mutat de la Timişoara. Pe de altă parte însă, pentru că șefii BOR s-au dovedit de mai multe ori imprevizibili, Paisie ar putea, la fel de bine, să asigure interimatul la conducerea Mitropoliei Banatului, în cazul în care IPS Nicolae ar fi pensionat.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

13 minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

17 minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

41 de minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

O oră ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago