Mitingul USL din Piata Unirii, aritmetica si sloganuri / FOTO

Piața Unirii n-a mai fost, duminică seară, locul potrivit pentru o limonadă. Sau, dacă vă place politica, le-ați fi putut îmbina pe amândouă, în cel mai pur spirit USL. Victor Ponta a lipsit, dar a fost Crin Antonescu. Au venit, disciplinați, membri de partid din județele limitrofe. Nu se știe câți, dar îndeajuns pentru a naște întrebarea: câți timișoreni sunt anti-băsiști?

Primul semn că în Piața Unirii se întâmplă ceva a fost polițistul plantat pe strada Augustin Pacha. Circulația e închisă, așa că faci stânga obligatoriu, în coloană, în ideea că găsești repede loc de parcare. Găsești, chiar în locul în care își lasă de obicei bolidul Paula Cojocari, fiica secretarului primăriei. Dar acum e duminică seara, iar doamna notar nu e la serviciu.

Din oricare parte intri în Piața Unirii, dai într-o terasă. E plin de oameni, dispersoarele de apă funcționează la maximum, lumea e transpirată și, pe alocuri, exasperată. „Noi am venit să bem o bere, habar n-aveam că e miting. Acum ce să facem? Sperăm să nu dureze mult”, spune unul dintre tinerii așezați la o masă. La o masă alăturată, o blondă planturoasă își așază pe spătarul scaunului un tricou pe care scrie ceva despre Băsescu.

Dacă te uiți în jur, e plin de tricouri inscripționate. Le poartă bătrâni și tineri, femei și bărbați, pur și simplu sau peste hainele cu care au venit de acasă. USL-iștii au făcut, probabil, un brainstorming în urma căruia au rezultat lozinci numai bune de imprimat pe tricouri. Și pancartele sunt de mai mult feluri: unele de-a gata, tipărite regulamentar, altele scrise în carioca pe hârtie sau pânză.

Unii sunt timișoreni, alții sunt veniți din Arad, Caraș-Severin sau Hunedoara. Sunt așezați în formație, după proveniență, și agită steaguri, fotografii și, desigur, pancarte. Acestea din urmă sunt bune și de evantai – afară sunt 30 de grade, deși e trecut de 7 seara. „Bine că l-au mutat (mitingul – n.r.), că dacă era la 10 dimineața, nu știu cine venea. Și așa murim de cald”, spune o doamnă la vreo 60 de ani, cochetă, cu pălărie de paie. Pe spate are atârnat un tricou anti-Băsescu. „Nu l-am putut pune pe mine, sunt toată transpirată”, ne explică femeia.

În zona VIP e agitație mare. Se strâng mâini, se pupă mai mult sau mai puțin afectat obraji. Viceprimarul Sorin Grindeanu e casual, zâmbește întruna și stă la doi metri de Ecaterina Andronescu. Între ei, deputatul Horia Cristian. Puțin mai încolo, Eugen Nicolăescu și Marcel Vela, de la Caransebeș, dar și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, sau deputatul liberal Mihăiță Calimente, de la Arad. Deputatul Gheorghe Ciobanu n-are stare, se plimbă de colo-colo. Un alt deputat, Dorel Covaci, de la Făget, ascultă discursurile. Pe scenă sunt Nicolae Robu, Crin Antonescu, Mircea Dinescu, Dorel Vișan, Nicolae Țăran, Victor Neumann, Lia Lucia Epure și sindicalistul Virgil Popescu. În spatele lor, tineri în deja celebrele tricouri anti-Băsescu.

În public, lumea se miră. „Unde e Ponta?” e întrebarea care se aude cel mai des. „Lasă, că a venit Antonescu”, vine răspunsul. Când președintele interimar începe să vorbească, agitația atinge cote maxime. Pensionarele flutură pancartele și încep să scandeze „Jos Băsescu!”. Antonescu vorbește despre JFK, despre „Ich bin ein Berliner”, protestanții discută între ei despre pensii și salarii. Istoria nu le face viața mai bună, ei vor să dispară Băsescu și actuala guvernare să le dea banii înapoi. Și totuși, misterul rămâne: de ce nu e niciun pesedist pe scenă?

Cristian Bușoi îi invită la microfon pe Nicolae Țăran și Victor Neumann. Timpul alocat mitingului – 60 de minute – se apropie de sfârșit. Țăran vorbește despre FMI, publicul scandează „Antonescu”, „Antonescu”. Președintele interimar salută entuziast mulțimea. Bușoi pune punct întâlnirii, iar din boxe răsună puternic „Vreau o țară ca afară”, un fel de imn al campaniei pentru referendum. Crin Antonescu dă să coboare de pe scenă. Lucrurile se precipită, SPP-iștii fac zid în jurul președintelui, care apucă să dea mâna cu unii și cu alții. Mircea Dinescu e acostat de niște fane. Face poze.

Numărul participanților e încă un mister. De pe scenă s-au văzut inițial 10.000 de oameni. Într-un sfert de ceas s-au făcut 15.000. Jandarmii se codesc să dea cifre. Acum jumătate de an, un alt miting al USL a avut între 2.500 și 8.000 de participanți, depinde cine a numărat. Liberalii spuneau, la vremea respectivă, că au calculat strict matematic, în funcție de suprafața pieței. Acum, în Unirii sunt cel puțin zece terase, deci aritmetica nu e de prea mare folos. Un participant e sigur: Ioan Cojocari, secretarul primăriei. Altul e puțin probabil: Mircea Băcală n-a răspuns, se pare, invitației voalate lansate de Titu Bojin. Acesta spusese, acum câteva zile, că dacă fostul prefect vine la miting, simpatia lui pentru PDL e anihilată. Pe de altă parte, poate Băcală a fost în piață. Măcar la o terasă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

titi a spus: (iulie 16th, 2012 at 08:39 )

Victor Neumann este antibasescu. foarte bine, e dreptul lui. numai ca ar trebui sa mai luam in calcul un aspect. victor neumann sustine o alianta din care face parte si unul pe nume dan sova, acelasi individ care a declarat ca in romania nu a fost holocaust in timpul celui de-al doilea razboi mondial. sunt curios ce i s-a promis evreului neumann de s-a afisat langa uselisti.
asta e un aspect. al doilea, cel putin la fel de grav, il are in prim plan pe crin antonescu, presedintele intermar al romaniei. sa-i fie rusine acestui nesimtit, care ar trebui sa conduca tara, nu sa ne spuna cu cine votam. subliniez ca nu sunt sustinator basescian, dar la cum se manifesta uselistii, voi vota in favoarea lui basescu.

traian a spus: (iulie 16th, 2012 at 09:31 )

am vazut-o pe scena pe lia lucia epure. asta e o garantie ca bunul simt revine in politica romaneasca. o femeie onesta ca epure rar mai gasesti pe mapamondul asta. ea e definitia onestitatii. sper sa-i impartaseasca din calitatile ei si lui crin antonescu. l-am vazut si pe nic taran, cel mai mare specialist in economie din univers. lasand la o parte gluma, usl dovedeste ca o doare in fund de romani iar antonescu nu este decat o jigodie. cat de rau am putut ajunge, sa alegem intre adormitul antonescu si nesimtitul basescu.

Bojin a spus: (iulie 16th, 2012 at 10:08 )

Lia Epure onesta? Oare fiul ei mai face trafic de droguri? Este doar o intrebare…

alin a spus: (iulie 16th, 2012 at 10:17 )

mama ce le-a tras-o peneleu celor din pisidi. au iesit in evidenta doar liberalii, in timp ce pesedistii au facut munca de jos. incepe sa-mi placa alianta asta. antonescu incepe sa devina liderul adecvat.

Ina a spus: (iulie 16th, 2012 at 11:34 )

O „dezamagire”! Fara marele papusar Sorin Frunzaverde?!

Gigel a spus: (iulie 16th, 2012 at 12:10 )

Mitingul nu a fost al USL, ci al PNL, e clar ca nu era nici societatea civila, insa PNL le-a luat fata pesedeilor si este bine asa, nu ar fi fost o primire atat de buna si un miting reusit pana la urma daca erau si pesedistii implicati.

@gigel a spus: (iulie 16th, 2012 at 12:20 )

vezi ca 80 la suta din participanti au foist adusi cu japca de pesedisti, deci au d\fost implicati, dar marginalizati de liberali. e foarte amuzanta uniiunea asta, care va intra intr-o sesiune de jefuit tarisoara, asa cum a facut-o pana acum pdl. nicio schimbare, frati romani, hotia continua.

Nostradamus de Banat a spus: (iulie 16th, 2012 at 14:20 )

Hooo! Nu va dezamorsati „gazele” acum! Asteptati „Unirea cea Mare”, cand PSD-ul SE VA UNI cu PDl-ul! Atunci sa vedeti miting.

Caro a spus: (iulie 18th, 2012 at 20:39 )

Încă trăiesc cu speranţa că oamenii care au fost în piaţă o să mearga şi la vot, şi de ce nu ar face-o.
Cât despre numarul speculativ, ce mai contează din moment ce Piaţa Unirii a fost plină.

Dorin a spus: (iulie 25th, 2012 at 18:53 )

bravo pentru implicare! gandim pozitiv! la referendum votam DA!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top