Robu a dat-o la intors: n-a mai taiat banii pentru Garana

A anunțat, la începutul săptămânii, că reduce drastic finanțarea pentru festivalul de jazz de la Gărâna, pe motiv că evenimentul nu e atât de important pentru timișoreni. Decizia de a aloca doar 20.000 de lei, din cei 100.000 promiși, l-a lăsat interzis pe Marius Giura. Vineri însă, Nicolae Robu a schimbat macazul.

Decizia prin care municipalitatea urma să aloce 100.000 de lei pentru Gărâna Jazz Festival a fost luată în martie, când consilierii locali au votat în unanimitate agenda culturală pentru anul în curs. Finanțarea pentru acest eveniment a fost propusă chiar de liberalul Ciprian Jichici.

Nicolae Robu a anunțat însă, cu doar câteva zile înainte de începerea festivalului, că PMT nu va mai aloca decât o cincime din suma stabilită. „Sunt şocat. Eram sigur că primesc cei 100.000 de lei, mai ales că hotărârea a fost promovată în CL de liberalul Ciprian Jichici. Nu-mi vine să cred că o hotărâre aprobată de consiliul local şi prinsă în agenda culturală poate fi ignorată”, spunea,marți, Marius Giura, organizatorul festivalului de la Gărâna.

Ultimul punct de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CL de vineri s-a referit exact la această reducere de finanțare. După o dezbatere de peste un ceas pe tema echipei de fotbal, Nicolae Robu a încercat să explice de ce a adus proiectul în atenția aleșilor. Primarul a spus că adresabilitatea festivalului nu este atât de mare pentru timișoreni încât să justifice o sumă atât de mare. „Măcar să fi avut și noi sigla pe afișe, să fi fost promovați și noi în vreun fel. Marius Giura a și declarat, de altfel, că se descurcă fără banii de la primărie”, a afirmat, în plen, Robu. Surprinzător însă, el s-a arătat dispus să renunțe la proiect, lucru pe care l-a și făcut, în numai câteva secunde.

„Nu am spus niciodată că nu-mi trebuie banii de la primărie. Discutasem deja de unde să împrumut suma care lipsea, pentru că efectiv nu știam ce să fac”, a declarat, la câteva minute de la decizia primarului, Marius Giura. În altă ordine de idei, Primăria Timișoara figurează ca partener atât pe site-ul evenimentului, cât și pe afișe.

Festivalul, ajuns la cea de-a 16-a ediție, continuă. Deși e vineri, 13, nici organizatorii acestuia, nici artiștii nu sunt superstițioși, astfel că pe scenă vor urca pe Mario&The Teachers (România), Portico Quartet (UK), Edgar Knecht Quartet (Germania), Brink Man Ship feat. Nils Petter Molvaer (Elveția, Norvegia).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gigel a spus: (iulie 13th, 2012 at 17:30 )

Esti nebun?Inca nu te-au dat astia afara ca ai scris de rau de Robu?

Aliodor a spus: (iulie 13th, 2012 at 23:00 )

Rau ati facut d-le primar Robu ca ati retras hotararea de reducere a sumei, Giura si ceilalti castiga bani in prostie din festivalul asta cersind in stanga si-n dreapta. Ca dovada ca nu avea nevoie de fapt de banii primariei Timisoara e ca a declarat ca se descurca si fara ei. Cine ar fi refuzat 200 de milioane cat ati vrut dv. sa-i dati daca intr-adevar n-avea bugetul acoperit?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top