Secretomania din jurul lui Poli sustine varianta „blatului”

Legea tăcerii este încă în vigoare şi după ce o delegaţie de la Timişoara a negociat, marţi, la FRF, o continuare a lui Poli în Liga a II-a. Tot mai multe voci vorbesc despre intenţia autorităţilor locale şi judeţene de a face un „blat” cu Mircea Sandu.

Un comunicat de presă comun semnat de Titu Bojin, preşdintele CJ Timiș, primarul Nicolae Robu şi Viorel Şerban, rectorul UPT, adânceşte misterul. „Diligenţele întreprinse de Primăria Timişoara, Executivul Consiliului Judeţean Timiş şi Universitatea Politehnica din Timişoara pentru a asigura ca Timişoara să aibă echipă de fotbal în Liga 2 în anul competiţional 2012 / 2013 sunt în grafic şi avem motive să fim optimişti în privinţa finalităţii lor.

Rugăm iubitorii de fotbal să aibă răbdare în privinţa detaliilor, încrezători că facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca interesele lor, ale municipiului Timişoara, ale judeţului Timiş şi ale Universităţii Politehnica Timişoara ca vechi susţinători ai fotbalului bănăţean să fie cât mai bine reprezentate”, se arată în comunicatul comun.

Cei trei lansează o ipoteză halucinantă şi îi invită pe timişorenii care susțin pornirea de la zero a lui Poli – din Liga a V-a – să-şi pună în practică dorinţa! „Reiterăm invitaţia către acei iubitori de Poli care dezavuează proiectul nostru, considerând mai oportună plecarea de la zero, din liga 5, cu un nou proiect – unul „pur sange” – să preia iniţiativa, noi neputând decât saluta şi, în limitele prerogativelor cu care am fost învestiţi, sprijini o asemenea iniţiativă, ca pe ceva complementar, dar nu contradictoriu, în raport cu proiectul nostru”, se precizează în comunicat.

Fără a avea pretenția unui sondaj realizat profesionist, pe site-ul deBanat, „blatul” cu Mircea Sandu este doar a treia opțiune a cititorilor, după pornirea din Liga a IV-a și o înțelegere cu Marian Iancu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

38 comentarii pentru acest articol

Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 16:57 )

Mihai nu e niciun blat…. FRF-ul ne lasa sa bagam niste milioane de euro in fotbalul condus de ei, iar daca vor, la final de an pot constata ca nu avem drept de promovare datorita artificiului Recas. Sa prezinte exponentii noului proiect garantii scrise ca modificarea denumirii, a sediului social, a culorilor si a actionariatului /mebrilor nu e in contradictie cu Regulamentul de Organizare si Functionare a Activitatii Fotbalistice si regulamentul de licentiere pentru divizia A.

@ Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:08 )

CORECT ! În sfârșit, un comentariu pertinent !

alin a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:11 )

foarte corect comentariul. acum vor veni alte comentarii ale unor asa zisi specialisti. sa ne tinem bine

@cristi brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:12 )

nici ieri nici azi nu raspunzi la o intrebare concreta: GAZ METAN CRAIOVA se muta la Tr.Severin – PROMOVEAZA (fiind singura din B2 cu licenta de liga”mitica”, in afara de Gloria Bistrita….). Acum e in divizia A(Liga”mitica”) si se numeste CS Tr.SEVERIN !?! Dece la Tr.Severin se poate si la Timisoara, NU? Fa-ma sa inteleg!

marius a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:14 )

E blat domnilor, dk nu ar fi Poli trebuie sa inceapa din Liga V. Acolo ne-a adus tiganul de Iancu, dar k sa fim corecti trebuie sa luam totul de l inceput, cu tot respectul pt cristi

@cristi brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:15 )

Nu mi-ai raspuns NICI IERI,NICI AZI, la o intrebare simpla: Gaz Metan Craiova s-a mutat la Tr.Severin A PROMOVAT, fiind singura din B2, care a primit licenta si acum se numeste CS Tr.Severin? Dece aia pot si Timisoara nu? Precizez ca nu sunt specialist!

@cristi brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:16 )

ati inceput sa stergeti comentarii! E clar,sunteti „presari” de elita!

@cristi brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:17 )

nu vor fi alte comentarii ca se sterg,ramaneti singurii SPECIALISTI !

marius a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:17 )

E blat domnilor, dk nu ar fi blat ar trebui legal sa o luam din Liga V. Acolo ne-a adus tiganul de Iancu, dar acum asta este realitatea. Normal trebuie sa o luam de la zero, cu tot respectul pentru Cristi

marius a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:18 )

huhhh nu mai intra comentariile. Face blat si debanat?

Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:20 )

REGULAMENT DE ORGANIZARE A ACTIVITATII
FOTBALISTICE
Articolul 2 – Schimbarea denumirii cluburilor
1 FRF tine evidenta nominala a membrilor afiliati si avizeaza schimbarile denumirii acestora,
astfel încât sa se evite confuziile privind denumirea. Cluburile pot solicita FRF/AJF/AMFB
schimbarea denumirii sub care figureaza ca membri afiliati numai în perioada dintre doua editii
ale campionatului.
2 În denumirea clubului nu poate fi cuprinsa denumirea altei localitati decât aceea în care clubul îsi are sediul social.
3 Pentru aprobarea schimbarii denumirii este necesar avizul scris prealabil al FRF sau
AJF/AMFB, în caz contrar, cererea urmând a fi respinsa. Dupa obtinerea avizului prealabil al
FRF/AJF/AMFB clubul va face toate demersurile juridice necesare pentru modificarea
corespunzatoare a actului constitutiv si a statutului la instanta competenta.
4 Clubul care solicita schimbarea denumirii va depune urmatoarele documente:
a) cererea de schimbare a denumirii, însotita de avizul prealabil dat de FRF/AJF/AMFB;
b) dovada înregistrarii marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sau dovada
depunerii cererii de înregistrare la OSIM;
c) documentele prevazute de art. 1.7. din prezentul regulament, din care rezulta
schimbarea denumirii clubului;
d) dovada achitarii taxei pentru schimbarea denumirii.
5 Cererea de schimbare a denumirii însotita de documentele de mai sus se depun la forul
competent cu minim 30 zile înaintea începerii campionatului, în caz contrar cererea urmând a fi
respinsa ca tardiv introdusa.
6 Competenta privind aprobarea schimbarii denumirii cluburilor apartine Comitetului Executiv al
FRF, pe baza referatului Departamentului Juridic si, respectiv, Biroului executiv al AJF/AMFB
pentru cluburile afiliate numai la AJF/AMFB.

Articolul 6 –
3 Modificarea formei juridice, a structurii unui club sau orice operatiune care are ca scop
transmiterea/dobândirea dreptului de participare în competitii sau/si facilitarea obtinerii licentei

pentru campionatul unei ligi nationale, altfel decât prin promovare, retrogradare sau mentinere
într-o categorie competitionala ca urmare a participarii efective în competitii este interzisa.
Constituie modificari ale formei juridice sau ale structurii unor cluburi ori operatiuni care sunt
interzise urmatoarele: comasarea sau divizarea unor cluburi, schimbul de locuri între ele,
schimbarea sediului în alta localitate, schimbarea denumirii, transferarea actiunilor între cluburi
sau cesiunea dreptului de participare facuta cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Aceste modificari
sau operatiuni sunt interzise numai în masura în care sunt facute în detrimentul integritatii
competitiei sportive si numai daca au ca scop obtinerea dreptului de participare în competitii
sau/si a licentei.
4.1 Orice cerere adresata FRF având drept obiect modificarea formei juridice sau a structurii unui
club precum si/sau oricare dintre operatiunile aratate la alin. precedent, însotita de documentele
aferente, este analizata de directia juridica a FRF, care emite un aviz juridic cu propunerea pentru
aprobarea sau respingerea cererii de catre Comitetul Executiv. O astfel de cerere poate fi
introdusa numai în perioada 1-20 iunie a fiecarui an, în caz contrar urmând a fi respinsa.
Cluburile interesate sunt obligate sa însoteasca cererile cu acte juridice si alte documente care sa
le sustina si, la solicitarea FRF, sa le completeze în interiorul termenului aratat anterior, în caz
contrar cererea urmând a fi neluata în seama.
4.2 În cazul în care se propune aprobarea cererii, avizul Directiei Juridice a FRF va fi afisat pe
site-ul FRF si la sediul FRF timp de minim 5 zile, înainte de sedinta Comitetului Executiv în care
urmeaza sa se solutioneze cererea. Sub sanctiunea decaderii din dreptul la actiune, în intervalul
de timp de dupa afisare si pâna la data sedintei Comitetului Executiv în care urmeaza sa se dea
hotarârea, oricare club care dovedeste un interes poate face opozitie prin actiune introdusa la
Comisia de Disciplina a FRF.
4.3 În cazul în care se propune respingerea cererii pentru încalcarea principiilor de
promovare/retrogradare, Secretarul General al FRF va sesiza Comisia de Disciplina cu privire la
aceasta.
4.4.Hotarârile pronuntate de Comisia de Disciplina pot fi atacate la Comisia de Recurs a FRF,
deciziile acesteia fiind definitive si executorii pe plan intern.
4.5.Comitetul Executiv hotaraste aprobarea sau respingerea cererii pe baza avizului juridic, si/sau
pe baza hotarârilor executorii date în cauza de Comisia de Disciplina sau Comisia de Recurs.
4.6 Secretarul general al FRF poate sesiza din oficiu comisiile competente cu privire la faptul ca
unul sau mai multe cluburi au încalcat principiile de promovare/retrogradare. În cazul în care,
urmare a sesizarii din oficiu, se constata ca unul sau mai multe cluburi au încalcat principiile de
promovare/retrogradare, comisia competenta va sanctiona clubul/cluburile în cauza cu
interzicerea dreptului de promovare într-o categorie competitionala superioara pentru urmatorii 3
ani competitionali socotiti de la data la care a fost efectuata operatiunea interzisa.
4.7 În cazul în care un club a efectuat o operatiune juridica interzisa în scopul facilitarii obtinerii
licentei, în ultimii 3 ani competitionali înainte de sezonul pentru care se acorda licenta, comisiile
din cadrul sistemului national de licentiere a cluburilor au competenta de a constata întreruperea
calitatii de membru afiliat începând cu data efectuarii acelei operatiuni.

http://www.frf.ro/sites/default/files/ROAF%202011%20TIPAR%20FINAL.pdf

Observator a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:22 )

lui @cristibrancovan: Dacă n-ați scrie la foc automat comentarii de pe acelasi ip poate că n-ar intra direct în spam și ar fi afișate direct în pagină. Nu se șterg comentarii, trebuie doar un-spammed.

ardei a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:23 )

lasati poli in b, de acolo trebuie inceput/

Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:32 )

Legat de intrebarea cu mutarea Gaz Metan Craiova la Severin si ulterior modificarea denumirii in CS Severin…..

FRF face regulamente si le aplica doar pentru cine doreste. Timisoara nu-si permite insa sa bage cateva milioane de euro si sa astepte dupa aceea bunavointa din partea FRF. Eu consider ca atunci cand o sa fie votata in Consiliul Local o alocare de bani, pe masa consilierilor locali trebuie sa existe o hartie din partea FRF ca toate modificarile aduse clubului AC Recas nu intra in contractictie cu ROAF si regulamentul de licentiere. Eu nu cred ca promisiuni din partea FRF. Am crezut acum doua saptamani cand FRF-ul i-a transmis domnului Robu ca Timisoara o sa fie invitata sa joace direct in divizia B, dupa modelul invitatiei adresata Craiovei…….insa apoi au uitat de acest lucru, fapt ce l-a determinat pe domnul Robu sa incerce cu varianta AC Recas…..dar daca uita si de aceasta data de vreo promisiune facuta domnului Robu si ne trezim atunci cand avem dreptul sportiv la promovare ca regulamentar nu avem acest drept.

Radu Victor a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:37 )

Avem o echipa banateana ACS Recas in Liga II. Unde este blatul daca aducem la Timisoara aceasta echipa si-l numim ACS Stiinta Timisoara ? De ce nu putem accepta aceasta varianta corecta ? Numele Poli este legat (deocamdata) de numele lui Iancu. Asta e !

drukeria-membrii de partid a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:44 )

pentru situatia in care s-a ajuns, poate cea mai mare vina o are drukeria! de ce?: pentru ca membrii ei de partid au votat impotriva preluarii echipei de catre autoritati; pentru ca nu au luat atitudine la vremea respectiva cand se putea salva licenta si lotul de jucatori care valoreaza sigur mai mult decat datoria clubului (curios este faptul ca drukeria a inceput sa ia atitudine odata cu schimbarea primarului, nu atunci cand ar fi fost cu adevarat nevoie).

drukeria-membrii de partid a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:51 )

cred ca daca se va reusi ca echipa sa porneasca din liga 2 si se va numi poli si prin asociere cu a.s.f.c. va fi si detinatoarea palmaresului,.. atunci organizatia politica drukeria isi va taia venele de ciuda! … acesti membrii de partid parca ar vrea raul timisoarei! .. astia chiar ar merita, ca toata tineretea lor sa vada numai meciuri pe maidane!

Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 17:51 )

Amice, crede-ma suporterii si-au dorit mai mult decat Iancu, Robu, Orza, Ostaficiuc, Bojin si oricine…..ca societatea sa fie salvata. Restul doar au mimat ca vor sa vanda si sa cumpere.

Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 18:04 )

Vad ca tot scrieti pe aici ca Druckeria in sus, ca Druckeria in jos….. dupa modelul paralel propus astazi de Robu, se pot constituii si alte organizatii de suporteri …… Mie imi miroase pe aici ca sunt unii „activisti” al caror scop este doar discreditarea oricarei opinii ce vine in contradictie cu pozitia „puterii”.

Foate bine, daca puterea politica locala doreste sa aduca AC Recas la Timisoara, sa o faca, dar timisorenii sa stie, „pe banii lor”, prin garantii scrise din partea FRF ca aceasta echipa are drept de promovare. Se vorbeste de transparenta, credibilitate…. dar aud nume gen Florentiu Staicu, Mima Giughici, ….

drukeria-membrii de partid a spus: (iulie 4th, 2012 at 18:17 )

de ce nu-i expulzeaza drukeria pe membrii de partid care au votat impotriva sustinerii echipei de care autoritati ? si de ce drukeria nu a fost la fel de vehementa in momentul in care se putea salva licenta si lotul de jucatori? un miting de sustinere pentru preluarea echipei de catre autoritati , pentru salvarea acestei generatii de tinerii talentati (formati de iancu), un miting in piata operei inainte de alegeri ar fi pus presiune mare pe autoritati sa salveze licenta, echipa, si lotul de jucatori?! de ce drukeria a avut o atitudine impaciuitoare atunci?! s-a limitat doar la o intalnire cu autoritatile si iancu de fatada?! … sa-tio doresti dint tot sufletul ca echipa „favorita” sa evolueze in liga 4, pe maidane, nu poti fi decat druker de partid!

Cristi Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 18:34 )

Pe mine nu ma intereseaza cei trei membrii ai Druckeria s-au inscris pe listele lui Orza pentru locale. Ei au fost atrasi alaturi de Orza pe baza implicarii lor in proiectul „Sara Banateana” ce nu are nicio legatura cu Poli.

Suporterii organizati (galerie, organizatie..) nu se puteau implica pentru a inclina balanta intr-o parte sau alta pentru ca automat cealalata parte ii acuza de manipulare. Suporterii – printre care si eu, au incercat sa-i puna la masa factorii politici locali impreuna cu Iancu, doar ca nicio parte nu si-a dorit cu adevarat salvarea acelei societati. Autoritatile, de exemplu, o tot dadeau cu preluarea a 100% din club in conditiile in care toti stiau ca 22% din procente erau ale fostei asociatii FCU Politehnica si ca sunt sechestrate de finante, deci nu se pot tranzactiona. Iancu in schimb cerea 10 milioane de euro, pe simplul loc de campionat, jucatorii fiind gajati catre firmele lui pana la plata banilor cuveniti lui…..iar daca se intarzia si o singura zi vreun termen de plata se revenea la situatia initiala. Apoi chiar daca se plateau 10 mil autoritatile nu aveau control total asupra managementului clubului. FCU Politehnica (2002-2006) detinea pe langa 22% din club si 52% din dreptul de decizie la SC FC Politehnica SA (prin statutul acestei societati pe actiuni), iar FCU era controlata de Iancu ce se angaja prin contract sa renunte doar la functiile executive din asociatia FCU Politehnica, nu si la calitatea de membru. Ori Iancu prin ceilalti membri putea convoca oricand AGA si isi impunea consiliul director prin care putea societatea pe care promitea ca o vinde si nu mai are nicio legatura cu ea. Autoritatilor le venea ca o manusa aceasta clauza si pretentiile exagerate a lui Marian Iancu….. s-au spalat pe mani … http://www.poli.tm.ro/arhiva/2012/Promisiune_vanzare_cumparare.pdf

Treaba nu e chiar asa de simpla…..oricum sper sa nu scriu degeaba si sa fie vorba de vreun activist USL-ist.

drukeria-membrii de partid a spus: (iulie 4th, 2012 at 18:36 )

drukeria a fost mai vehementa in a cere pi Poli in liga a 4-a decat in a cere salvarea licentei si a echipei la momentul respectiv!… si cand imi amintesc cum unii dintre „drukeri” (cel cu cioc si plesuv actualmente consilier;in special) aparea la televizor cot la cot cu orza si traian stoia si sustineau ca:”nu, nu, echipa nu trebuie preluata de autoritati, ca ar avea iancu nu-sh’ ce de catigat din asta”( de parca iancu era important si nu echipa); pentrui drukeria a fost mai important partidul decat poli! drukeria isi apara membrii de partid mai tare decat l-a aparat psd-ul pe adrian nastase! drukeria s-a compromis total in fata timisorenilor!

marius a spus: (iulie 4th, 2012 at 18:39 )

Traiasca Herzog, consilierul local, el va salva Poli!

TRIADA@C.Brancovan a spus: (iulie 4th, 2012 at 22:11 )

In principiu am inteles,oricum faptul e consumat! Dar nici NOUA POLI nu va convine? Oricum au fost atatea de cand „A FOST RUPTA” de IPT ? Poli lui Zambon a fost Dacia Pitesti! A fost POLI AEK, a fost POLI BKP(resp FC Tms)

polistu a spus: (iulie 5th, 2012 at 08:38 )

ma doare-n cur de drukeria, niste drogati, eu sustin noua echipa. hai Timisoara

@prostu satului a spus: (iulie 5th, 2012 at 08:55 )

lasa ma punga si ocupa-te de ma-ta.

@@prostu satului a spus: (iulie 5th, 2012 at 09:20 )

crezi ca daca tu „te ocupi” numai de ma-ta,atunci toti fac asta? Dar, mai schimba si tu,”ia-le” si pe sor-ta si matus-ta!

@prostu satului a spus: (iulie 5th, 2012 at 10:43 )

Cat de retardat trebuie sa fii ca sa stai sa comentezi aiurea folosind 1000 de nume diferite? Esti familiarizat cu termenul schizofrenie?

elain a spus: (iulie 5th, 2012 at 11:55 )

Robu a batut palma cu Nasu. La fel cum a facut-o si cu Iancu. Rusine

polistcuinima a spus: (iulie 5th, 2012 at 12:58 )

brancovene mai taci dracu.mam saturat si de tine si de drukeria si de peluza sus adika tot drukeria.mergeti faceti echipa voastra si gata scandalu.ce tot va bagati in seama.60 din drukeria cu marele brancovan,atata galagie pt interesele voastre.iar tu brancovene am mai zis si ieri,cum dracu ai tupeu sa vb ,cand sifonai pe toti la jangari.

Cristi Brancovan a spus: (iulie 5th, 2012 at 13:39 )

Daca faceai efortul sa-mi si citesti comentariile vedeai ca parerea mea e complet diferita de druckeria sau peluza. In fata ta e un laptop si vreo 60 de usere….

polistcuinima a spus: (iulie 5th, 2012 at 14:24 )

stai linistit.daca doresti sa ne vedem ,cu cea mai mare placere.am tot citit toate prostiile voastre,se pare ca aveti destule interese.o singura intrebare am.ce ati facut voi pt POLI?ati ajutato cu ceva?in afara sa dati comunicate.vreti so salvati dar cum?vreti sa incepeti de la zero.dar cu ce?pe voi va intereseaza echipa mare.mai este si echipa a doua ,juniorii.dak era adevarati suporteri ati fi ajutat coopi care au mers la turneul zonal si final.sau dus pe bani parintilor,cu masinile parintilor.voi doar vorbiti dar ce este in interior nu va interesaza.si daca esti asa de informat de clubu asta,sti ca trebe sa ai si grupe de juniori pe langa echipa mare?

drukeria-membriidepartid a spus: (iulie 5th, 2012 at 14:45 )

@cristii brancovan
drukeria trebuia sa sustina preluarea echipei de autoritati, atunci cand se putea salva licenta si lotul de jucatori indiferent daca iancu primea 2;3;5..7..9 milioane, sau daca iancu mai ramanea sau nu cu actiuni in club, sau mai stiu eu ce motive, nu avea importanta pentru un „druker” adevarat! 2 milioane erau urgenti iar restul se puteau plati in transe in cativa ani reesalonat!.. sa nu-mi spuneti ca „drukerii” era mai ingrijorati de banii aceia care .. nu se mai dadeau pentru gratuitati in tramvaie si asistati social ca ma bufneste rasul cand aud asta de la un pretins „druker”!
@cristi brancovan
Are sau nu drukeria membrii de partid care au sustinut ca poli sa nu fie preluata de autoritati la vremea respectiva??? daca da, de ce acesti drukeri care erau mai interesati de cati bani ia iancu sau cati bani se dau la asistatii social din tm nu sunt expulzati???
Acesti „drukeri” si partidele lor au votat sau nu sustinerea echipei la vremea respectiva???
de ce ii aparati pe acesti drukeri mai mult decat il apara USL pe adrian nastase? …doar din interes personal! ..vrem capetele acelor drukeri care au pus mai presus ambitiile personale cu iancu si interesele politice ale partidelor lor mai presus decat POLI!
stai linistit..nu ma astept sa raspunzi..

Cristi Brancovan a spus: (iulie 5th, 2012 at 15:07 )

Eu va scriu cu nume si prenume, nu ma mai baga(ti) la gramada. Concluzia mea dupa asa zisele negocieri a fost ca niciuna din parti nu si-a dorit salvarea acestui club. Nu e treaba mea sa fiu avocatul lui Iancu, a lui Robu, Ostaficiuc sau Orza…. interesul meu era ca oamenii sa se inteleaga. Din pacate toti doar au mimat.

Nu ma intereseaza propaganda ta/voastra pro PNL sau a celor 3 membri Druckeria ce s-au aliat cu Orza. Nu ma amestec in jocurile tale/voastre politice.

drukeria-membriidepartid a spus: (iulie 5th, 2012 at 15:34 )

exact asa cum ma steptam nu mi-ai raspuns la nici-una din intrebaril punctuale pe care ti le-am pus.
cat despre partidele politice as face „ceva” pe ele, pe toate de la stanaga la dreapta, singura politica pe care o fac este ce pentru poli! da este adevarat ca „niciuna din parti nu si-a dorit salvarea” dar cea care trebia sa-si doreasca asta era „drukeria”, atunci trebuia sa dea 100 de mii de comunicate nu acum!
daca tu ne ceri: „nu ma mai baga(ti) la gramada” atunci nu sta in aceiasi gramada cu ei si nu fi partas la actiunile unora ca ei care au pus alte interese mai presus decat POLI!

drukeria-membriidepartid a spus: (iulie 5th, 2012 at 15:42 )

esti constient cat deserviciu au adus acei „drukeri'” suporterilor timisoreni membri sau nu drukeria, odata inregimentati politic(n-are importanta nulele partidelor)? si venind cot la cot cu orza, sau traian stoia in emisiuni si sustinand ca „nu ar trebui sa se implice autoritatile financiar” din tot felul de motive personale sau de partid? practic timisoara ar putea fi vaduvita de fotbal cativa pentru cativa ani…

Cristi Brancovan a spus: (iulie 5th, 2012 at 16:24 )

Amice, tu ai impresia ca vreodata autoritatile sau Marian Iancu au tinut cont de ce isi doresc suporterii ? Ce tot o dai cu ce a vrut Druckeria?

Timisoara o sa fie vaduvita de fotbal in proportie de 0,0001% din vina suporterilor. Analizeaza managementul lui Iancu, analizeaza atitudinea autoritatilor din ultimii 22 de ani fata de fotbal….si doar daca esti indoctrinat ii gasesti vinovati pe suporteri. Suporterii au fost recunoascuti timp de 9 ani consecutivi drept cei mai buni din tara, intreband de la oameni din alte galerii, pana la omul simplu de pe strada. Chiar si in acest al 10-lea an, in divizia B, suporterii au fost peste majoritatea suporterilor de divizia A pana la momentul in care toata lumea a realizat ca s-a pierdut licenta.

In 10 ani de zile suporterii Timisoarei au tras cele mai putine amenzi si suspendari datorita comportamentului lor, in conditiile in care in aproape fiecare an erau cei mai multi in media spectatorilor, ca e usor sa fii fair-play cu 500 de oameni in tribuna. Calculati cate amenzi a platit Marian Iancu … Spectacolul suporterilor a atras, in ultimii 10 ani, mult mai multa lumea la stadion decat toate investitiile initiale a lui Marian Iancu si banii publici pompati de autoritati. Suporterii si-au facut treaba…. cautati vinovatii in alta parte….

drukeria-membriidepartid a spus: (iulie 5th, 2012 at 16:59 )

ori nu intelegi ori te faci ca nu intelegi, nimeni nu-i acuza pe suporteri, ci doar pe membri de partid din „drukeria” care au votat impotriva salvarii echipei, si de acea spun ca ei ar putea contribui la vaduvirea timisoarei de fotbal! acei indivizi au patat si ceilalti suporteri nevinovati si de buna credinta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top