Visand la veritabila Poli

Druckeria are perfectă dreptate. Proiectul la care lucrează primarul Robu și președintele Titu Bojin nu va scoate pe scena fotbalistică aceeași Poli. Acea Poli veritabilă iubită în tot Banatul, înființată de un grup de profesori de la Universitatea Politehnică. Nu este nici măcar acea Poli din perioada comunistă, laureată cu două cupe ale României și un loc de vicecampioană, cu echipa făcută din transferuri pe bani puțini și locuri promise la facultate. Nu e nici acea Poli a profesorului Boiț de după 1989, care supraviețuia din banii primiți pe Timofte, sau vreo fărâmă din Poli patronată de un fost șef de galerie, pe numele său Eugen Seracin.

Dacă am întreba un timișorean plecat prin anii 80 din țară, poate moraliștilor li s-ar da maximă dreptate. Însă să vorbim cu plictis de o echipă făcută „din trei pixuri”, știind că am tremurat atâtea campionate pentru Poli AEK, FC Timișoara, urmașele cârpite în justiție ale lui Poli „Dacia” Pitești, mi se pare cam forțată și ipocrită trimiterea asta vehementă la moralitate.

În mod evident, Poli-Recaș* nu va mai fi o adevărată Poli o bună vreme, dar oare la care Poli ar trebui să ne raportam în ultimul deceniu pentru a face diferența? Nu cred că la cea a lui Anton Doboș, nici la cea a lui Iancu, în ciuda faptului că, așa impure cum erau, aceste echipe au reușit să umple stadionul mult mai des decât reușea veritabila Poli când își dădea ultima suflare în așteptarea lui Zambon.

Cu ce e mai imoral, de exemplu, un gest de a primi o invitație de-a participa în Liga a II-a cu ASU Politehnica, echipa din liga a V-a a Universității Politehnică din Timișoara, parte a proiectului gândit de autoritățile locale, decât să susții cu devotament echipa lui Buia, Șoltuz, Angheluță sau „Nedved din Banat”, care oricât de frumoasă ar fi fost, tot de AEK sau Bragadiru îți amintea, fie și cu importantul ajutor al galeriilor adverse?

Întrebat un vehement lider moralist de galerie despre toate acestea, dacă Poli a lui Iancu pentru care a cântat până la răgușeală este acea Poli veritabilă, vi se va răspunde că da, că Poli a lui Iancu este acea formulă veritabilă, pentru că există o hârtie care asociază Poli-hibridul cu posesorul palmaresului, ASFC-ul profesorului Boiț. Dar ce se va întâmpla cu Poli-Recaș* dacă Iancu va abandona asocierea cu ASFC, lăsând loc noii Poli impure să devină pură prin binecuvântarea celor ce dețin palmaresul? Va deveni Poli-Recaș* brusc mai curată, mai uscată, adevărata Poli?

Pe de altă parte, e tare greu sa vorbesti de moralitate sau de lipsa ei când proiectele astea „imorale” sunt discutate cu „monumente” ale lui Poli la masa. Ce să le transmitem prin asta domnilor Mehedințiu, Dembrovschi sau Bungău? Și, dacă nu plecau dintre noi, poate că-i vedeam la acea masă pe „Bilă”, „Tata Mare” sau Simi Surdan? Că tifosii înfocați din „Curva Sud”, cei care nu vor suporta noul proiect, sunt mai poliști ca ei? Firește că fiecare are dreptul la orice trăiere sufletească în raport cu echipa din urbe. Astfel că și cei din galerie au dreptul să se entuziasmeze de noua Poli sau să rămână indiferenți, însă tare mi-e mie că, în ciuda frumoaselor spectacole făcute de CVUCS în peluză, uităm uneori că sufleurul n-are cum să fie mai important ca actorul.

* Atletic Recas este un club înființat în 1917, care, până la promovarea în liga a doua din acest an, a activat numai în ligi inferioare, sub culorile alb-verde.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

avertisment a spus: (iulie 3rd, 2012 at 12:47 )

Eugen, ai primit cartonas galben.

Pantera MOV a spus: (iulie 3rd, 2012 at 14:49 )

Practic ADEVARATA POLI A MURIT in 1990, cand „gasca lui giuchici” A DESPRINS – O de Institutul POLITEHNIC! Si de fapt vremurile s-au schimbat!

Aqwilla-Violla a spus: (iulie 3rd, 2012 at 15:03 )

ADEVARATA POLI, a fost infiintata in 1921 ! Prima propozitie, din discursul rostit la infiintare, de ing.Traian Lalescu – rectorul Institutului Politehnic Timisoara, pe atunci, a fost ” – AM INFIINTAT ACEASTA ECHIPA , PENTRU STUDENTII CARE VOR SA JOACE FOTBAL !!!!!!”.Mai tarziu au jucat si studenti de la Medicina,Agronomie,Universitate,Veterinara, dar intr-o perioada cand antrenor ERA Prof ION V. IONESCU ( JAKIE), nu numai CA NU MAI ERA NICI UN STUDENT, dar nici NU MAI AVEAU NICI UN CHEF SA JOACE FOTBAL ! Era vorba insa de OARECE NANI(dolari,marci..), ca de SE REINFIINTASE SI LA NOI PROFESIONISMUL ! Va rog sa tineti seama si de asta in frumoasa analiza a fenomenului realitatii a unei POLI naturale, sau ARTIFICIALE ! „Chestie” care vad ca nu 0 cunoaste nici drukeria, sau NU TINE SEAMA DE EA !

Printzul Turchesk a spus: (iulie 3rd, 2012 at 16:00 )

Ca idee e buna, dar nu vad PRACTIC, cum drukeria v-a ajunge pana in Champions League cu fotbalisti STUDENTI !?!?!?!?

fruncea... a spus: (iulie 3rd, 2012 at 17:05 )

…..articol de nota 10….suntem in 2012…timpul trece si parca ne lipseste ceva…nu mai avem rabdare…..am fost rasfatzati vreo 2 editii de cupe europene…..vad in noul primar luciditatea de care avem nevoie…..cred ca va impaca si capra si …drunk-eria….

De fapt,cate POLI si care POLI !? a spus: (iulie 3rd, 2012 at 17:24 )

Practic POLI E MAI MULTE! Poli care in 1990 a fost RUPTA de IPT)Institutul Politehnic Timisoara), putem spune ca era DEJA ALTA POLI! POLI a lui Zambon, era de fapt o parte din DACIA PITESTI<deci tot o alta POLI ! POLI a lui DOBOS, era o alta POLI ! Si a lui IANCU era o alta POLI ! Care-i problema daca, urmeaza o alta POLI ? Sau pe care POLI o vrea drukeria? Una STUDENTEASCA? Pai ea exista si chiar a PROMOVAT in JUDETEAN! Mai fratilor, cel mai bine ar fi sa va documentati mai intai ! Ca altfel nu faceti decat sa concurati pe cei cu BACALAUREATUL si sa insailati "PERLE"~

CLAR a spus: (iulie 3rd, 2012 at 17:45 )

Poli va fi considerata echipa care va juca pe D.Paltinisanu!

ddt a spus: (iulie 3rd, 2012 at 22:09 )

daca echipa va avea succes va avea si spectatori. daca nu, nu. e cazul sa fim realisti, astazi o echipa de fotbal trebuie sa cistige ca sa atraga publicul. adica pe cei 17800 ca 200 de druckeri avem. nu e in Timisoara altfel ca in alta parte, m-as astepta sa fie mai temeinic, dar sint cam sceptic. in rest ce sa mai spui, cu Iancu oricum nu mai mergea, asa ca un nou inceput era necesar. si eu sint de parere ca o continuare in Liga 2 +promovarea e cea mai buna solutie financiar si chiar sportiv. unii au mai mult noroc si nu trebuie sa isi schimbe numle. dar daca te numesti Dinamo oricum nu e noroc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top