ACS Poli, dar numai daca vrea Iancu!

Primarul Nicolae Robu recunoaște că viitorul fotbalistic al Timișoarei, cel puțin din punct de vedere al denumirii, stă la mâna lui Marian Iancu. Fostul finanțator al lui Poli este proprietarul numelui echipei-fanion, al culorilor și palmaresului.

„Îi asigur pe toţi iubitorii de Poli că noua echipă de fotbal a Timişoarei va activa sub numele ACS Poli Timişoara, aşa cum am promis şi o cere spiritul în care ea a fost constituită şi în care se va manifesta. Dar este adevărat că pentru asta trebuie să obţinem acceptul dlui Iancu, dat fiind că numele Politehnica şi derivatele, ca şi culorile şi palmaresul sunt, la ora actuală, sub controlul său”, a precizat Nicolae Robu, într-o comunicat de presă emis joi seară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

costel a spus: (august 9th, 2012 at 19:36 )

si daca iancu trage un part (besina), timisoara va sta drepti, in virtutea blatului facut de robu pentru a-si satisface placerile fotbalistice. domnule robu, adevarat esti cand vi cu solutii nu cu rahaturi de astea pe banii si pe carca timisorenilor. asteptam solutii de la dumneavoastra, nu gargara si blaturi gretoase.

dar, absolut NORMAL........ a spus: (august 9th, 2012 at 20:11 )

IANCU si-a DAT IN SCRIS ACCEPTUL pt. ACS POLI, care ESTE DEJA DEPUS la FRF !

dar, oare si ss poli ? a spus: (august 9th, 2012 at 20:12 )

sa vedem daca si ss poli primeste hartia?

asta a spus: (august 9th, 2012 at 20:27 )

cam pute treaba cu poli iar robu cred ca isi ia masurile de preacutie.

Cristi Brancovan a spus: (august 9th, 2012 at 21:07 )

Noi astia din liga a 5a am obtinut de la Penescu, inca din puscarie, acordul pentru folosirea culorilor alb-violet, am cumparat de la creditorii Politehnicii Iasi drepturile asupra denumirii si o sa ne inscriem la o licitatie publica organizata de Finantele Publice Arad pentru a cumpara palmaresul fostei asociatii FCM UTA.

Potrivit unor surse Vasile Siman de la Sportul si Ioan Niculae de la Astra vor contesta in viitorul Comitet Executiv al FRF dreptul viitorului club ACS Poli de a folosi culorile alb-negru oferite in mod gratuit de Iancu. Se zvoneste insa ca fratii Cristescu sunt dispusi sa-si arate recunostiinta fata de cei din Consiliul Local Timisoara pentru hotararea din 3 august si vor rezolva ei problemele cu Siman si Niculae.

Problema stadionului o sa se discute in viitoarele sedinte de consiliu local cand o sa se ia in discutie propunerea de parteneriat public privat cu VGB Invest prin care municipalitatea vine cu terenul, cu utilitatile si cu finantarea iar partenerul privat asigura consultanta atat de necesara unui asemenea proiect. Purtatorul de cuvant al primariei tine sa dezminta orice zvon ca in spatele partenerului privat este persoana domnului Marian Iancu. In acest sens a fost prezentata o hartie de la Registrul Comertului din care se poate vedea clar ca e doar o confuzie de nume si fiind vorba de Octavian Iancu.

😉

ACS POLI a spus: (august 9th, 2012 at 22:31 )

Echipa v-a juca in ALB-VERDE-VIOLET si NU MAI ARE NEVOIE DE ACORDUL NIMANUI !

fruncea... a spus: (august 9th, 2012 at 23:00 )

sa va fereasca dumnezeu sa il suparati pe cristi brancovan…. vedeti si voi ce face……sapa,ingroapa,dezgroapa ,scormoneste,cauta,gaseste,zideste ,darama,construieste,finiseaza,aduna ,scade,vopseste,murdareste,te ridica ,te coboara……etc……ce mai un diablo al condeiului…..

banatanugugulanu a spus: (august 9th, 2012 at 23:13 )

„ACS Poli, dar numai daca vrea Iancu” ?! pai cu cine ar trebui sa discute robu despre palmares nume si culori?! nu cu detinatorlul?! nu inteleg tenta!

Dany a spus: (august 10th, 2012 at 00:23 )

Robule,ori esti prost,ori esti mincinos,ori si una si alta.Cu doua saptamini in urma ai declarat ca toate problemele juridice legate de relatia cu Iancu sunt clarificate si ca lipseste numai o hotarire de consiliu local si avizul FRF.Raspunde public,care-i adevarul???

codrin a spus: (august 10th, 2012 at 08:36 )

oricat de mult vreti sa cosmetizati situatia, voi cei care ii cantati in struna robului, treaba cu poli este extrem de nasoala. aceasta poli este cea mai artificiala din 1921 pana acum. iar de marian iancu nu vom scapa multa vreme de acum incolo. poate face un schimb de terenuri domnul robu cum vrea sa faca in cazul acvariului din centru. se vede de la o posta ca primarul robu este extrem de limitat, vorbeste mult fara sa faca nimic.

andrei a spus: (august 10th, 2012 at 16:07 )

Brancovene esti un cretin, are dreptate Iancu ca Robu ar trebui sa se bucure ca a scapat stadionul de tine is de gasca ta de derbedei. La fel sunteti niste cretini toti taranistii is pedelistii turbati de ciuda ca Robu a castigat. Robu e clar un primar super care ne-a facut echipa, ne scapa de acariu, ne repara drumurile is trotuarele, ne face chestia aia super pe Bega, subpasaje is parcari is stadion is de toate pt ca EL POATE nu ca voi impotentilor.

HA-HA-HA a spus: (august 10th, 2012 at 20:39 )

In sfarsit stadionul s-a golit de betivi, drogati si isterici, pt. care Dl. Iancu a platit amenzi si scaune rupte! In timp ce ei beau si se drogau ii puneau pe copii sa cante! Politia nu a facut nimic. Acum sper ca am scapat definitiv! Sa se ocupe Lata!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top