Opera si opereta in aer liber, in Parcul Rozelor

Timp de două weekenduri, timișorenii au parte de spectacole de operă și operetă în aer liber. Festivalul de Operă și Operetă în Aer Liber are loc în în Parcul Rozelor și se va desfășura în 24 august – 26 august, respectiv 31 august – 2 septembrie.

Artiştii Operei Naţionale Române au început pregătirile pentru festival. Vara aceasta festivalul, care a ajuns la a opta ediție, va avea loc în două etape, prima, între 24 și 26 august, iar a doua, între 31 august și 2 septembrie. Pe scene Teatrului de Vară vor fi prezentate șapte spectacole, la care publicul are acces gratuit.

Prima seară a festivalului are în program, de la ora 20,30, „Cavaleria rusticană”, de Pietro Mascagni, şi „Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo. Pentru aceasta din urmă, la Timișoara sosește baritonul coreean Kim In Hui, ale cărui apariţii pe scena timişoreană au fost mereu întâmpinate cu furtuni de aplauze. Ambele producţii ale Operei Naţionale Române din Timişoara poartă semnătura regizoarei Marina Emandi-Tiron şi a scenografului Grigore Gorduz. La pupitrul dirijoral al primei seri festivaliere se va afla italianul David Crescenzi.

Programul Festivalului de Operă și Operetă în Aer Liber va continua cu opereta „Ţara surâsului”, de Franz Lehar, în 25 august, şi o gală de operă, operetă şi balet în 26 august. A doua repriză festivalieră din Parcul Rozelor va cuprinde spectacolele „Voievodul Ţiganilor”, de Johann Strauss, în 31 august, „Carmen”, de Georges Bizet, în 1 septembrie, apoi opera pentru copii „Hansel şi Gretel”, de Engelbert Humperdinck, şi opereta „Liliacul”, de Johann Strauss, în 2 septembrie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top