Categories: SocialUltima ora

Teribil: la noua ani, era sa-si omoare fratele mai mic

Șoc într-o comună din Timiș: unul dintre băieți și-a împușcat fratele. Fiul în vârstă de nouă ani al unei familii din localitatea Ohaba Lungă l-a împușcat pe fratele său mai mic, de numai șapte ani.

Copilul a fost rănit grav, medicii spunând că a fost la un pas de moarte. Micuțul a fost nimerit în umăr, în coapsă și în picior, pentru că mai multe alice i s-au înfipt în corp. Norocul a fost că fratele mai mare a ratat zona capului ori inima, unde împușcătura ar fi fost fatală.

Din primele cercetări ale poliției rezultă că amândoi frații au rămas singuri acasă, după ce părinții au plecat la câmp să muncească. Deși tatăl este vânător cu acte în regulă, el nu s-a asigurat că la arma de vânătoare nu pot ajunge cei mici. Bărbatul a încuiat pușca în cutia metalică dedicată, dar nu a ascuns bine cheia cutiei.

Imediat după ce adulții au plecat, băiatul de nouă ani a luat pușca și a început să se joace cu ea prin curte. A încărcat-o și, din greșeală, când a tras fără o direcție anume, l-a nimerit pe fratele lui mai mic. Copilul a fost transportat la spitalul din Lugoj, iar de acolo, la Spitalul de Copii din Timișoara. Medicii spun că acum starea micuțului este stabilă.

Poliția a deschis pe numele băiatului de nouă ani dosar penal, pentru uz de armă fără drept și vătămare corporală. Tatăl copiilor nu va fi tras la răspundere pentru că, potrivit poliției, arma pe care o deține legal era păstrată corespunzător.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

3 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

5 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

5 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

6 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

6 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

7 ore ago