ACS Poli si-a conturat lotul pentru sezonul viitor, fara Ovidiu Petre si Andrei Zagrean

Cu doar o zi înainte de încheierea perioadei de transferuri, ACS Poli Timişoara a reuşit să înregimenteze 24 de jucători. Cei mai mulţi au venit liberi de contract sau au fost împrumutaţi de la fosta echipă patronată de Marian Iancu. Au fost ţinuţi în lot şi cinci fotbalişti de la ACS Recaş, echipa care stă la baza formării noului club care va debuta luni în eşalonul secund.

Cei mai experimentaţi jucători din lot sunt  fundaşul Nohai şi mijlocaşul Bălace, amândoi cu multe sezoane petrecute în primul eşalon. Cel mai deficitar post din cadrul lotului pregătit de Valentin Velcea, Cosmin Petruescu şi Adrian Stoicov pare să fe cel de atacant. ACS Poli va aborda turul campionatului cu trei atacanţi care anul trecut au evoluat în cel de-al treilea eşalon. Pe ultima sută de metri ar mai putea apărea două sau trei noutăţi în lot, vizaţi fiind mijlocaşii Adrian Olah (CS Turnu Severin) şi Ovidiu Petre (liber de contract), dar şi atacantul Andrei Zăgrean, căruia conducerea clubului timişorean ar fi dispusă să-i ofere şi 3.500 de euro lunar, faţă de 3.000 cât i-au propus iniţial.

 

Lotul lui ACS Poli:

 

Portari: Mario Kirev (împrumutat de la Juventus Torino), Valentin Coca (liber de contract), Mihai Gherasim (Northampton). Fundaşi: Florin Nohai (Ceahlăul Piatra Neamţ), Răzvan Iovan (Politehnica Timişoara), Aleksandar Petrovic (liber de contract), Sakir Redzepi (liber de contract), Alin Șeroni (ACS Recaş), Eugen Miculescu (liber de contract), Marko Marovic (liber de contract), Cristian Bocșan (Politehnica Timişoara). Mijlocaşi: Cristian Daminuță (împrumutat de la AC Milan), Adrian Poparadu (Politehnica Timişoara), Cristian Boldea (ACS Recaş), Andrei Artean (Politehnica Timişoara), Răzvan Dobricean (Politehnica Timişoara), Silviu Bălace (CS Turnu Severin), Florin Nanu (ACS Recaş), Răzvan Trandu (Politehnica Timişoara), Petre Goge (Liber de contract), Florin Anițoiu (LPS Banatul). Atacanţi: Szabolcs Szekely (ACS Recaş), Marco Enciu (ACS Recaş), Alexandru Boștină (Politehnica Timişoara).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

nae catavencu a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 09:51 )

lot de evitare a retrogradarii,nu va,,polua,,mult prin b.

pristanda a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 10:11 )

e prea slaba seria sa aiba emotii chiar si cu lotul asta. poli va fi in primele cinci echipe, dar nu datorita calitatii jucatorilor, ci dezastrului din fotbalul romanesc. au vreme sa maio cumpere si in pauza de iarna cativa jucatori. eu zic ca sunt sanse chiar si la promovare.

ACS POLI nu e Recas! a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 10:17 )

AU AVUT DREPTATE cei care au scris pe ziduri ca:ACS POLI nu e Recas! Citind lotul 6 jucatori sunt de la Recas,din care 5 sunt timisoreni,6 sunt de la Poli-Iancu si 14 sunt NOI VENITI la ACS POLI ! Deci, e CORECT: ACS POLI nu e Recas!

Aqwilla-Violla a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 10:19 )

Desi „specialistii” spun ca e un lot slabut,NICIUNUL NU ARE CURAJUL SA -SI PARIEZE CASA, sau NEVASTA pe asta! Dar asa e la TIMISOARA, altfel decat in toata tara! Iar daca vin si Ov.Petre si Zagrean, din nou VOM DEFILA!

Capul IN NISIP ! a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 10:21 )

Asa a fost si anul trecut TOTI „SPECIALISTII” dadeau ca SIGURA o retrogradare, dar deja din iarna SI-AU BAGAT CAPETELE IN NISIP, prin gheata! Dar acum vad ca apar din nou!

nicusor a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 10:26 )

nu a dat nimeni echipa la retrogradare anul trecut. nu mai dezinformati aiurea lumea. se spune ca vor defila cei de la poli alaturi de bistrita. si asa a fost. anul asta va fi ceva mai greu, dar cu ovidiu petre si zagrean, sau un alt atacant cat de cat bun, poli va defila din nou. daca mai vine si olah atunci treaba e si mai buna.

PRONOSTICURI,sau LAMURIRI a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 10:27 )

Vreti sa va lamuriti,cat de cat? VENITI LUNI LA MECI si o sa vedeti CEVA CONCRET !

UNII precum OLTENII a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 11:42 )

Vad ca unii ar fi vrut ca Timisoara sa ramana fara echipa, precum oltenii! Eu zic ca oltenii sunt fraieri, ca puteau face U Ape Craiova si aveau echipa in C ! Nu stiu daca aveau jucatori! Dar un vecin zice ca Ape Craiova va defila in divizia C.

bostina a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 11:45 )

dar si banatenii tin la echipa lor de mor. parca vad ca stadionul va fi gol la jocul cu uta, ceea ce va constitui o mare performanta. nu?

TRIBUNA I - a a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 13:32 )

Oricum tribuna I-a va fi GOALA, nu vad cati timisoreni vor da 7 lei pe bilet ! Mai ales ca a fost festivalul berii si au dat 7 lei pe un mic si un pahar cu bere!

maya a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 14:00 )

timisorenii ar trebui sa mearga la meci si sa lase orgoliile la o parte.

ultraviola a spus: (septembrie 2nd, 2012 at 15:12 )

eu voi cumpara trei bilete la tribuna Ia pentru a ajuta echipa. Inca doi colegi ai mei au spus ca si ei vor cumpara bilete pentru a ajuta financiar echipa.

VIOLETUS I-ul a spus: (septembrie 3rd, 2012 at 08:20 )

Voi merge si eu la meciul asta si voi face si fotografii. E un inceput de povestit copiilor si nepotilor!

Caransebes a spus: (septembrie 7th, 2012 at 16:16 )

Tatăl şi unchiul lui Rooney au fost arestaţi, după ce au fost implicaţi în pariuri pe meciuri trucate.
tatăl şi unchiul fotbalistului de20 de ani de la Manchester United, dar şi jucătorul de 20 ani care a “generat” uriaşul câştig, Jennings fiind, la rândul său, arestat.
Traficanti de droguri ?

Florin a spus: (septembrie 7th, 2012 at 16:20 )

Daniel Fflorin Băran a fost un jurist şi avocat român, om politic, ministru, primar al Timişoarei. În 1950 Daniel Florin Băran a fost arestat de autorităţile comuniste şi deţinut timp de 5 ani şi 6 luni fără a fi judecat. Decedat în 1979, Daniel Florin Băran rămâne una dintre cele mai importante personalităţi ale Banatului din perioada interbelică.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top