Categories: Eveniment

Pepeni cu gust penal

Este vorba despre două persoane – un bărbat din judeţul Sibiu, de 48 de ani, şi o femeie din Timiş- care au fost prinse de poliţişti în timp ce încărcau zeci de pepeni într-un microbus.

 

Oamenii legii au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul ca în apropierea localităţii Leucuşeşti au fost văzute două persoane care furau lubeniţe de pe un teren agricol. Agenţii s-au deplasat imediat la faţa locului şi i-au prins pe hoţi înainte să apuce să încarce toţi pepenii în microbus. Prejudiciul a fost recuperat, iar celor doi li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat. 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

6 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

7 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

9 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

11 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

12 ore ago