Poli transfera un fost international de la LPS Banatul

Poli Timişoara suferă cel mai mult în ofensivă, unde Valentin Velcea se poate baza doar pe trei atacanţi. Acesta este şi motivul pentru care conducerea clubului timişorean caută în continuare soluţii pentru întărirea atacului. Ultimul jucător transferat de Poli ar putea fi Daniel Grozoni, un atacant de 18 ani, format la LPS Banatul.

Daniel Grozoni este coleg de generaţie cu Florin Aniţoiu, mijlocaşul de la Poli convocat în urmă cu câteva zile la naţionala Under 19. Ambii jucători fac parte din cea mai importantă generaţie a LPS Banatul, alături de Darius Buia, Steliano Filip, Alin Roman şi Alin Dobrosavlevici, toţi patru la Dinamo Bucureşti, Andrei Vaştag, de la Viitorul Constanţa, sau Samuel Feraru, ultimul transferat la echipa de tineret a Parmei.

Daniel Grozoni este un fost internaţional Under 18, debutând la seniori la Bihorul Beiuş, în Liga a III-a, în urmă cu un an, unde a reuşit să înscrie de 4 ori în turul campionatului trecut. Împrumutat la Luceafărul Oradea, în eşalonul secund, Grozoni a intrat pe terenul de joc în retur doar de două ori. La începutul acestui an, atacantul a fost ofertat şi de CFR Cluj, dar Bihorul Beiuş, echipa care îl deţinea în coproprietate cu Avicola Buziaş, a avansat o sumă de transfer exagerată.

Jucătorul care poate evolua şi în spatele vârfurilor a mai fost ofertat vara aceasta de FCM Tg. Mureş şi Corvinul Hunedoara, cu ultima echipă fiind cel mai aproape să semneze. Sosirea lui Grozoni la Poli se va face prin intermediul lui Călin Rosenblum, unul dintre conducătorii echipei, care activează şi la LPS Banatul. Acesta a promis că va face tot posibilul să aducă la Poli cei mai valoroşi juniori de la LPS Banatul, după ce, timp de un deceniu, aceştia au luat drumul altor echipe din România. (sursa foto: liga2.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

pipa pacii a spus: (septembrie 18th, 2012 at 10:09 )

bravo calin rosenblum. orasul iti multumeste ca aduci la poli macar firimiturile de la masa lps banatul, o scoala care produce fotbalisti valorosi pentru dinamo bucuresti.

@pipa pacii a spus: (septembrie 18th, 2012 at 14:33 )

culmea veseliei e ca scoate fotbalisti pe BANI PUBLICI = BANII TIMISORENILOR(contribuabili de buna credinta)

Hallo Domnule ROBU ! a spus: (septembrie 18th, 2012 at 14:35 )

Hallo, Domnule ROBU! Domnule PRIMAR ! Pe bani cui „TRAIESTE” acest Liceu Sportiv Banatul din TIMISOARA? Va rugam gasiti-va timp(cateva secunde…) si raspunde-ti !

@Hallo Domnule ROBU ! a spus: (septembrie 18th, 2012 at 14:42 )

ce sa le raspunda robu timisorenilor cand l-a angajat pe rosenblum de la lps banatu la poli. adica activeaza in ambele locuri. sa ne spuna domnul robu cum a facut selectia pentru conducerea acestui nou club, ca doar vorbim de bani publici. ce cauta acolo bungau? dar rosenblum? rosenblum asta isi poate spala din pacate doar daca va apropia lps-ul, de la care ia si acum bani fiind in continuare angajat acolo, de poli. dar ii va fi greu pentru ca nu il va lasa stapanul lui, cociu, un ilustru fotbalist la unirea peciu nou ajuns un mare om de fotbal si salvator de poli. cociu, acelasi personaj care vinde juniorii de la lps banatu la dinamo bucuresti.

Hallllllllllo Domnule ROBU !!!!! a spus: (septembrie 18th, 2012 at 23:57 )

Nici un raspuns CREDIBIL in legatura cu LPS BANATUL TIMISOARA??????? Ce va fac consilierii ? CHIAR NIMIC? Nu percuteaza? O LASA MOARTA IN PAPUSOI? Nici un cuvant? MACAR O SCUZA, ceva acolo, oricat de penibil!!!!

Hallllllllllo Domnule ROBU !!!!! a spus: (septembrie 19th, 2012 at 00:00 )

Nici un raspuns? Cum platim Lic. Banatul si pt ce? Chiar am ajuns pepiniera dinamooistilor? Pai hai sa nu-i mai platim! Cine va plange daca desfiintam Liceul Banatul? Cel putin sectia de fotbal>

Hallllllllllo Domnule ROBU !!!!! a spus: (septembrie 19th, 2012 at 00:01 )

De ce platim impozite de buna credinta? Nici macar sa nu ni se dea un raspuns?

Hallllllllllo Domnule ROBU !!!!! a spus: (septembrie 19th, 2012 at 00:02 )

Care-i explicatia cu acest liceu sustinut din bani publici?

CU PETU DE BERE..... a spus: (septembrie 19th, 2012 at 02:36 )

banii publici=biruri care sunt de cand e lumea si pamantul iar tu birnic prapadit care te tot beshesti si aduci in discutie maruntisul tau care il achiti ca impozit la primarie,este de datoria ta de cetatean parlit

dodel a spus: (septembrie 19th, 2012 at 08:54 )

eu ma tot intreb cum a fost cooptat rosenblum in echipa de conducere a lui poli. ce l-a recomandat? mai mult ca sigur in spatele lui sta cociu, un bisnitar de juniori. poli a devenit o afacere de partid(e) sau de uniune, pe langa care s-au aciuit si dubiosi ca cociu sau rosenblum. sa-mi spuna si mie cineva ce a facut cociu pentru fotbalul local, ca eu nu stiu. la fel si rosenblum, exceptand poerioada de jucator la poli care a durat vreo 4 ani.

Hallllllllllo Domnule ROBU !!!!! a spus: (septembrie 19th, 2012 at 17:17 )

Tot MUCLES despre Lic.Banatul?

mitica de la liga a spus: (septembrie 20th, 2012 at 08:49 )

probabil mai au de vindut si ultimii juniori si mai au de luat ceva comisioane din transferuri,altfel nu se explica.

gama a spus: (septembrie 20th, 2012 at 09:11 )

si totusi, cum poate lucra rosenblum si la lps banatul si la poli?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top